La Mulți Ani Carei! Ziua Eliberării orașului

• publicat la: 25 octombrie 2022
La Mulți Ani Carei! Ziua Eliberării orașului

La 25 octombrie 1944, Armata Română reușea să recucerească teritoriul național pierdut în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Mai târziu, această zi memorabilă avea să devină, printr-un decret din 1959, Ziua Armatei Române!

În urmă cu 77 de ani, la 23 august 1944, România ieșea din alianța cu Puterile Axei. Înceta războiul cu Aliații, și intra astfel în conflict cu Germania nazistă și Ungaria hortystă. În aceste condiții dificile, Armata Română a trecut la lupta pentru eliberarea întregului teritoriu național.
 Armata a 4-a Română și-a  îndreptat efortul spre eliberarea orașului Carei, participând cu o mare parte din forțe la eliberarea localității Satu Mare. Forțele inamice, numărând patru divizii, dispuneau de poziții amenajate din timp iar terenul plat și descoperit permiteau folosirea la maximă eficacitate a armelor automate și aruncătoarelor.

Atacul a început în noaptea zilei de 25 octombrie 1944, unde militarii Diviziei 9 Infanterie au pătruns în Carei, angajându-se în lupte de stradă.

Toate încercările hortyștilor de a evacua armamentul, muniție și depozitele de alimente și echipamente din oraș au fost zădărnicite.

Ostașii români înaintau pe străzile slab luminate, prin curți și parcuri.
La ivirea zorilor, orașul Carei – ultima localitate importantă de la granița de Vest a țării, își recăpătase liniștea.
Casele erau împodobite cu steaguri românești. Peste tot se striga: “Bine ați venit, fraților!”.

Tot la data de 25 octombrie 1944, la ora 9 dimineața, sergentul Ioan Ciurea, comandant de pluton în Regimentul 36 infanterie  din Armata Română eliberatoare a afirmat despre tricolorul românesc ridicat în locul unui monument hortyst… ,,Să fluture mândru-n soare că-i al nostru,, !

Printre ostașii care au participat la luptele de eliberare se afla și careianul Francisc Tegzes, sublocotenent în Armata Română.

Ca de fiecare dată, Armata Română a contribuit prin sânge și lacrimi la construcția și reconstrucția firească a hotarelor României, pe care a jurat să le apere și să le păzească.

Încrezători în destinele neamului și luând învățăminte de la cei care au pus patria mai presus decât viața, să continuăm lupta, uniți în jurul steagului tricolor românesc.

La 78 de ani de la eliberarea Careiului, administrația cimitirului central ne condiționează depunerile de coroane la mormintele eroilor români. Poarta cimitirului care duce la mormintele eroilor români are lacăt pe ea în ajun de Ziua eliberării si a Armatei Române. Ni se impune data de 25 octombrie de parcă ar fi revenit teroarea roșie sau verde.

Șoc și Groază! La Carei nu se pot depune coroane la mormintele eroilor decât în data de 25 octombrie!

Ziua Eliberării orașului Carei a fost marcată și în acest an de societatea civilă pentru că la Primăria Carei nu există niciun român în conducere iar cei care au statut de demnitari ai statului român  nu respectă întreaga comunitate. Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940 precum și ASTRA Despărțământul Aurel Coza Carei au organizat un spectacol de cântece patriotice.

Ziua eliberării orașului Carei marcată de societatea civilă. Andrei Păunescu a susținut un recital de cântec patriotic

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu