17 noiembrie: Ziua Naţională fără Tutun

• publicat la: 16 noiembrie 2022
17  noiembrie: Ziua Naţională fără Tutun

În fiecare an, în a treia joi a lunii noiembrie se celebrează Ziua Naţională fără Tutun, cu scopul de a conştientiza populaţia în legătură cu povara socială generată de consumul de tutun (boli, dizabilităţi, decese premature), pentru încurajarea modificărilor comportamentale necesare.

Scopul campaniei de informare este conştientizarea în rândul populaţiei generale a riscurilor asociate cu fumatul, atât la nivel individual, asupra sănătăţii organismului, cât şi la nivelul întregii societăţi, prin amprenta negativă pe care industria tutunului o are asupra mediului înconjurător. Astfel, până la 25% dintre fermierii cultivatori de tutun sunt afectaţi de boala tutunului verde (o formă de intoxicaţie cu nicotină, adică o boală cauzată de nicotina absorbită prin piele la manipularea frunzelor de tutun). Producţia şi consumul de tutun contribuie la încălzirea globală, eliberând anual în mediu 80 de milioane de tone de dioxid de carbon, echivalentul conducerii a 17 milioane de maşini pe benzină în fiecare an.

România, în anul 2017, s-a clasat pe locul trei în ceea ce priveşte producţia de ţigări în Uniunea Europeană. La noi, 30,7% (5,63 milioane) dintre populaţia adultă (socotind inclusiv adolescenţii de la vârsta de la 15 ani) fumează: 40,4% dintre bărbaţi şi 21,7% dintre femei.

Campania de informare în acest an este un apel pentru conştientizarea pericolului pe care tutunul îl reprezintă pentru om şi mediul înconjurător. Sloganul campaniei este:

Renunţaţi la fumat pentru sănătatea voastră şi a planetei!

Atât la nivelul fiecărei persoane cât şi la nivelul mediului înconjurător (inclusiv oamenii: familia, colegii, anturajul, dar  şi natura, planeta) este mult mai uşor să previi decât să tratezi, să remediezi.

Fumul de ţigări este un lucru periculos, cumpărat pe bani grei: fumătorii cotizează zilnic şi îşi distrug sănătatea. În aceste condiţii când totul se scumpeşte, ar fi bine ca fumătorii să calculeze suma irosită pe ţigări. Înmulţiţi suma cheltuită zilnic pe ţigări cu 30, adică numărul zilelor din lună, şi vedeţi ce proporţie din venit stricaţi pe un lucru fără de care aţi fi mai sănătoşi şi mai fericiţi. Companiile producătoare de ţigări vă avertizează, conform legii, că tutunul dăunează grav sănătăţii. Dacă s-ar revoca obligativitatea de inscripţionare pe pachetele de ţigări, producătorii tot ar aplica această avertizare, pentru că aşa sunt acoperiţi în caz că cineva se îmbolnăveşte şi ar încerca să ceară despăgubire.

Aveţi grijă de sănătate: este o comoară care nu se poate recăpăta cu bani, şi unele schimbări, îmbolnăviri sunt ireversibile. Eliberaţi-vă acum de ţigări, nu aşteptaţi să fie prea târziu!

Lasati un comentariu