Se împart ajutoare alimentare la Carei. Primăria nu anunță

Se împart ajutoarele alimentare sosite în cursul săptămânii trecute la Primăria Carei. Ca de obicei, se anunță prima dată electoratul fidel și abia apoi se face public programul de distribuție.
Ca dovadă că se știa din timp, azi dimineață era înghesuială mare la ușa imobilului de pe strada Calea Armatei Române nr.77.
La distribuire era Adrian Oșan de la Direcția de patrimoniu și spațiu locativ. Acesta a declarat că zilnic între ora 9 și 13,00 se vor distribui cutiile cu alimente dar că nu au avut timp să anunțe programul.
În timp ce la Direcția socială există angajați care se plimbă în timpul programului de muncă, la distribuirea cutiilor cu alimente trebuie să stea șeful de la Spațiul locativ și patrimoniu, Adrian Oșan.
Buletin de Carei