Primul parlamentar sătmărean care se implică în eliminarea discriminării și acordarea de indemnizații și pentru urmașii românilor persecutați etnic

• publicat la: 4 ianuarie 2023
Primul parlamentar sătmărean care se implică în eliminarea discriminării și acordarea de indemnizații și pentru urmașii românilor persecutați etnic

Primul parlamentar sătmărean care se interesează de soarta urmașilor românilor expulzați în 1940 este deputatul Adrian Cozma. În luna decembrie a anului 2022 a fost votată a doua amânare a plății indemnizațiilor pentru urmașii românilor persecutați etnic în perioada 1940-1945. Pentru că doar urmașilor românilor persecutați etnic în perioada amintită li se refuză mereu plata indemnizațiilor nu și minorităților din România care se încadrează în aceeași lege.

Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940 a protestat în 10 ianuarie 2022 în fața Prefecturii Satu Mare, atunci când s-a emis prima amânare prin OUG 130, art.XL la Legea 154 din 2021. După schimbarea prefectului udemerist, reprezentanții asociației au fost primiți de prefectul Roca care a remis o nouă adresă către Guvern.

De fiecare dată, răspunsurile au fost identice, trase la indigo, motivul invocat fiind  punerea în pericol a bugetului de stat prin plata acestor  indemnizații.

Deputatul liberal Adrian Cozma adresează acum o întrebare către ministrul finanțelor  și al muncii, în ce privește noua amânare a plăților pentru urmașii românilor persecutați etnic. Așteptăm cu interes răspunsul celor doi miniștri. Poate între timp, cei doi miniștri s-au documentat și au aflat despre atrocitățile, suferințele de care au avut parte părinții și bunicii noștri în perioada 1940-1945.

Suntem deciși și pregătiți să continuăm demersurile noastre, ca asociație, până la punerea în practică a prevederilor legii ce acordă dreptul la indemnizație urmașilor românilor persecutați etnic, până la eliminarea oricărei discriminări între cetățenii români beneficiari ai legilor amintite.

Asociația românilor expulzați și refugiați în 1940

.

 

Către: Ministrul Finanțelor

Domnului Adrian CÂCIU

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale

Domnului Marius BUDĂI

De la: Deputat PNL

Adrian-Felician COZMA

Obiectul întrebării: Clarificări privind prorogarea acordării drepturilor financiare pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) şi g) din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru copiii prevăzuţi la art.3alin. (1) 

 Stimate domnule ministru,

Potrivit prevederilor art.1 alin. (1) lit. c) şi g) și ale art.3alin. (1)  Ordonanţa nr. 105 din 30 august 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, copiii persoanele persecutate au dreptul la o indemnizație lunară. Din păcate, prin art.XXI Ordonanţa de urgenţă nr.168 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative drepturile acestor persoane au fost prorogate până la data de 1 ianuarie 2024.

Deși potrivit art.1 alin.(5) din Constituția României, ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie., la elaborarea bugetului de stat pentru anul 2023 nu s-a avut în vedere respectarea prevederilor Ordonanţei nr. 105 din 30 august 1999, aspect prevăzut și de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Având în vedere aspectele prezentate mai sus, vă solicit, domnule ministru al finanțelor, domnule ministru al muncii și solidarității sociale, să aduceți următoarele precizări:

  • Care sunt motivele care au condus la prorogarea termenelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei nr.105/1999 pentru copiii persoanelor deportate/persecutate/refugiate?
  • Care este numărul total al persoanelor beneficiare ale art.3 (1) din Ordonanţa nr.105/1999 și care ar fi fost impactul bugetar al acordării acestor indemnizații pentru anul 2022?
  • În condițiile în care drepturile au fost prorogate până la data de 1 ianuarie 2024, vă rog să precizați dacă aveți în vedere să identificați resurse financiare pentru plata acestor indemnizații începând cu anul viitor sau la elaborarea viitorului buget vom avea parte de o nouă prorogare?

 

Solicit formularea răspunsului în scris.

Cu înaltă apreciere,

Adrian-Felician COZMA

Deputat PNL

 

Lasati un comentariu