Asociația Club Sportiv Mircea Dohan vă invită la Cupa Gold-T-Farm la handbal fete

• publicat la: 10 februarie 2023
Asociația Club Sportiv Mircea Dohan vă invită la Cupa Gold-T-Farm la handbal fete

Asociația Club Sportiv Mircea Dohan în parteneriat cu farmacia Gold-T-Farm organizează în data de 11 februarie 2023, la sala de sport a Liceului Tehnologic Iuliu Maniu, Cupa Gold-T-Farm la handbal fete. Acest eveniment este destinat categoriei de vârstă U11, fete născute în anii 2012-2013 și mai tinere; regulamentul conform căruia se va desfășura competiția fiind cel emis de Federația Română de Handbal, din care vă amintim:

− Timpul de joc: 2 reprize x 15 minute;

− Se va tine scorul pentru fiecare joc dar NU SE VA INTOCMI CLASAMENT FINAL, competitia avand caracter de festival;

− Eliminarea: 1 minut. Nu vor fi eliminări, ci doar schimbarea jucătorului sancționat timp de 1 minut.

− Este obligatoriu ca toți sportivii / sportivele să participe efectiv la joc;

− Terenul de joc: 20 – 24m X 12 – 16m (ex. 20X13m este exact cât o treime din suprafața normală a terenului de handbal);

− Dimensiunea porților: 1.70m sau 1.60/2m;

− Semicerc: raza de 5m trasată din mijlocul porții;

− Mingea are o circumferință de 44 – 49 cm, potrivită pentru copii, moale, nu prea grea, să sară bine și să fie ușor de prins, pentru a asigura un joc fără riscuri. Copiilor trebuie să le placă mingea și să nu le fie frică de ea.

− Nu este permisă folosirea clisterului de către sportive/sportivi.

− În privința spectatorilor: încurajarea sportivilor/sportivelor se va realiza numai prin scandări libere (fără înjurături sau expresii triviale ) și aplauze. Este interzisă folosirea mijloacelor de zgomot (tobe, vuvuzele, etc ) și mijloacelor de amplificare (portavoce, boxe portabile, microfon, etc ).

Așteptăm participarea următoarelor echipe: C.S. Atletik Satu Mare, Liceul cu Program Sportiv Satu Mare, C.S. Dr.Brown’s Baia Mare, C.S. Olimpus Negrești-Oaș, H.C. Valeria Motogna Zalău, C.S. Marta Baia Mare, C.S. Triumph Oradea, Liceul Romano-Catolic ”J.Calasantius” Carei, C.S. Dinamic Marghita, Unirea Tășnad, ACS Mircea Dohan 2014 și ACS Mircea Dohan 2012.

Premiile constă în diplome, medalii și cupe.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu