Rata şomajului în județul Satu Mare la sfârșitul lunii ianuarie 2023

• publicat la: 16 februarie 2023
Rata şomajului în județul Satu Mare la sfârșitul lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 3,91 %, în creștere cu 0,06 pp decât cea din luna decembrie  a  anului 2022 .

Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii ianuarie 2023, respectiv de 4.997 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 697 au fost șomeri indemnizați și  4.300  neindemnizați.

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii ianuarie se prezintă astfel: 924 șomeri provin din mediul urban și 4.073  șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.422), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.088), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (329).

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii ianuarie  2023  se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4.997
< 25 ani 728
între 25-29 329
între 30-39 1.088
între 40-49 1.422
între 50-55 754
peste 55 ani              676

 

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare (55,81%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,44 % din totalul șomerilor înregistrați iar 6,64 % au absolvit învățământul profesional.Șomerii cu nivel de instruire liceal  reprezintă 6,38 % din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,22 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,51%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel:  2.661 persoane foarte greu ocupabile, 1.440 greu ocupabile, 699 mediu ocupabile, iar 197 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Lasati un comentariu