S-au majorat ajutoarele în caz de deces precum și indemnizația de însoțitor acordată pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I

Prefectul Radu Roca a convocat astăzi ședințele Comisiei de Dialog Social și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice al Județului Satu Mare. În cadrul ambelor ședințe, Cristian Soponoș – directorul executiv al Casei Județene de Pensii, a prezentat modificările legislative ce privesc pensionarii precum și facilitățile acordate pensionarilor cu pensii sub 3000 de lei, aceasta fiind o temă de interes major.
În cadrul Comisiei de Dialog Social au mai fost prezentate de către Cristian Sasu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), clauzele esențiale ale contractului individual de muncă, respectiv modificările aduse de prevederile actualizate ale Codului muncii și ale Codului administrativ iar Ramona Antonescu, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a prezentat modificările semnificative pentru piața muncii stabilite prin noua Lege a dialogului social (Legea nr.367/2022).
Tot începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează:
-1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;
– 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;
– 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;
• veteranilor de război: 780 de lei lunar;
• văduvelor de război dacă nu s-au recăsătorit: 780 de lei lunar.
Alte informații de interes prezentate au vizat:
– majorarea ajutoarelor de deces începând cu 1 ianuarie 2023, cuantumul nou al ajutorului de deces fiind stabilit la 6.789 de lei (de la 6095 de lei anul trecut) în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și la 3.395 de lei (de la 3048 de lei), în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.
– aplicarea prevederilor Deciziei nr. 650/15.12.2022 a Curții Constituționale, respectiv nu se mai reține contribuția de asigurări sociale de sănătate nici la pensiile peste 4.000 lei.
– facilitățile acordate pensionarilor cu pensii sub 3000 de lei, respectiv 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv, 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv, 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.