Nunta oșenească, între invidie și tradiție
Oare cum ar fi reacționat conducerea județului precum și forurile de cultură din țară dacă se punea în scenă la Teatrul de Nord o parodie după o nuntă ungurească sau una gitană sau ucraineană sau evreiască?
Cum ar fi catalogat agențiile de știri avide după senzații imaginile cu minoritarii ucraineni sau gitani sau șvabi sau maghiari târându-se în stare de ebrietate pe sub mese și apoi apărând în ipostaze semidezbrăcate care denotă destrăbălarea? Personajele respective fiind îmbrăcate în port popular și evoluând pe muzică specifică zonei din care provin.
Nu credem că există vreo nuntă fără personaje în stare de ebrietate la un moment dat dar când aceste personaje sunt scoase în evidență pe ritmuri folclorice și prin ținută specifică zonei pe care o vrei în colimator atunci dedicația e mai mult decât evidentă.
Cu siguranță că TĂCEREA și perpetuarea piesei denigratoare nu erau tolerate în cazul în care protagoniștii erau minoritari neromâni.
Când se dorește distrugerea unei comunități, mai ales a uneia pur românești, se pun în scenă parodii, pamflete, se iau în derâdere obiceiuri ce provin mai degrabă din locul de baștină al celor care au pus gând rău oșenilor, urmași ai dacilor liberi.
…
Nici cronica comandată unei persoane de gen feminin din București nu poate acoperi prejudiciul de imagine adus Țării Oașului și obieciurilor de nuntă de aici. Probabil că bunăstarea oșenilor care au muncit pe brânci pentru averea lor a deranjat și a iscat invidii. Se pare că nu doar bunăstarea.
Țara Oașului este una dintre puținele zone etno-folclorice din România care își păstrează nealterate trăsăturile identitare.
“Câtu-i Ţara Românească nu-i ca nunta oşenească. Că-i cu steag şi cu popor ca pe vremea dacilor”
Deranjează?
Buletin de Carei
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr