Pagina principala / Cultura Invatamant, Stirea Zilei / Personalități careiene. Calendar cultural al lunii martie

Personalități careiene. Calendar cultural al lunii martie

Luna martie aduce în atenţia noastră pleiada de personalităţi culturale care într-un fel sau altul şi-au legat numele de acest colţ de ţară. Din nefericire, mormintele protopopilor de Carei, George Marchiș și Romulus Marchiș din cimitirul central, de lângă capela mortuară, au fost distruse cu nerușinare.

Vicariatul Carei a fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcţionat aici George Marchiş, artizanul său, Toma Şorban, vicarul Romulus Marchiș sau Chiriac Barbul pentru a aminti doar cei mai cunoscuţi protopopi. Nu am uitat nici de  preotul militar ortodox careian, Ignaţie  Borza, născut la Carei în  1890.

Printre aceşti preoţi – cărturari s-a numărat şi pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume cunoscut în cultura sătmăreană.

Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familie Bran rămânând orfani de ambii părinţi. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor. În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în teologie. A urmat şi cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.

A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în acelaşi timp predând religia şi limba română la Liceul Premonstratens din Oradea. În anul şcolar 1893/1894 a încercat să reînfiinţeze Societatea de leptură a tinerilor orădeni, desfiinţată de autorităţile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic şi om politic, precum şi de Moise Neş, vicerectorul seminarului orădean, va reuşi pentru scurt reînchegarea asociaţiei tinereşti. Au editat chiar şi o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autorităţile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.

După experienţa la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcţionat de la sfârşitul anului 1896 până la ieşirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini şi funcţiile de asesor consistorial şi arhidiacon al parilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit şi preşedinţia „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.

Activitatea intensă la Asociaţiunea „ASTRA” i-a  fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărţământului Sătmar-Ugocea încă de la înfiinţarea acestuia.

Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale. Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericeşti române”.

În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie şi asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.

A trecut la cele veşnice în 12 februarie 1939 în Lugoj.

În data de 6 martie s-au  împlinit 133  de ani de la naşterea preotului militar ortodox careian, Ignaţie  Borza, născut la Carei în  1890.

După studiile liceale de la Beiuş, a urmat teologia la Oradea. Din 1929 a slujit în localitatea natală, Carei. Peste câţiva ani va face parte din comitetul vicearhidiaconal Satu Mare. A fost preşedinte al comitetului şcolii elementare de stat din Carei, predând teologia ortodoxă la Liceul „Vasile Lucaciu”.

Foarte activ pe tărâm cultural a fost membru pe viaţă al ASTRA. După Dictatul de la Viena a fost arestat de trupele horthyste, fiind apoi obligat să treacă în teritoriile româneşti neocupate.

A repausat în 23 aprilie 1946, fiind înmormântat la Carei.

La 16 martie am aniversat  205 de ani de la naşterea  teologului Teodor Kovary (Chioreanul). Acesta  s-a născut în 16 martie 1818 la Portiţa într-o familie de ţărani, tatăl lui se pare că provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, Pop de Mesteacăn, originară din părţile Chioarului, înnobilată sub principele George Rakoczi.

A urmat şcoala primară şi primele trei clase gimnaziale la Carei. În 1938 a absolvit liceul la Oradea, iar în 1942, teologia la Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib de episcopul Vasile Erdelyi în 3 septembrie 1843. În acelaşi an este numit profesor la clasa I gramaticală la Beiuş. În 1851 este promovat profesor titular definitiv de limba şi literatura greacă şi ştiinţe la acelaşi liceu beiuşan. A fost apoi promovat ca director provizor, iar din 1862 devine director titular la cunoscuta instituţie din Beiuş, post pe care îl va deţine până în 1877, când a plecat la Oradea. În perioada cât a fost director la liceul din Beiuş, concomitent a fost şi protopop şi canonic onorific, titlu obţinut în 1865.  În 26 august 1871 devine canonic titular al Episcopiei Unite Oradea, iar din 1881 până în 1893 prepozit şi vicar general episcopal.

Problema cultivării limbii şi literaturii române a fost o preocupare constantă pentru Theodor Kovari (Chioreanul). Pentru bunul mers al şcolii româneşti din părţile Beiuşului a purtat corespondenţă cu Timotei Cipariu.

Înclinaţia sa pentru limbile străine, desăvârşită pe băncile şcolilor, s-a materializat în „Dicţionar latin-român-maghiar-german”, lucrare rămasă din păcate în manuscris. A avut şi preocupări istoriografice dovedite în articolul „Document istoric de la G. Rakoczy” (1861).
I-au apărut în programele liceului beiuşan unde a predat şi a cărui destine le-a condus o perioadă, printre care „Dumnezeu şi natura”, publicat în Anuarul 1855/1856.
În „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a publicat un studiul „Anulu julianu si gregorianu (seau calendariulu vechu si nou” referitor la originea şi evoluţia calendarului, susţinând adoptarea de către români a calendarului gregorian. A fost o personalitate respectată în epocă, dovadă fiind numărul dedicat lui de revista „Familia” în 1867, pe vremea când aceasta apărea la Pesta.

A trecut la cele veşnice în 22 februarie 1906 în Oradea, ca prepozit, examinator prosinodal şi asesor consistorial, lăsând studenţimii române unite o fundaţie ce valora aproximativ 12.000 de coroane (suma de 9418 coroane şi acţiuni la bănci în valoare de 2300 coroane).

Prof. univ. Ioan Chindriş s-a născut la 21 martie 1938, în satul Sânmiclăuş, jud. Satu Mare.

A urmat gimnaziul şi Liceul „Vasile Lucaciu”Carei, jud. Satu Mare în perioada 1948–1955. A continuat studiile la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, secţia Filologie, între 1957–1962.

A urmat specializările postuniversitare:– doctor în filologie 1977, cu teza interdisciplinară (istorie – filologie) Modalităţi paşoptiste în cultura românească. Ideologia istorică a lui Alexandru Papiu Ilarian:  doctor în istorie, prin echivalare, în urma reanalizării tezei de doctorat la Ministerul Învăţământului, 1994.

A lucrat la  Studioul de Radioteleviziune Cluj, 1962–1985, redactor cultural, realizatorul emisiunilor de istorie şi istoria culturii, la  Institutul de Istorie “George Bariţ” Cluj-Napoca, din 1985 şi până în 2008, cercetător principal gradul I la sectorul de istorie modernă,apoi la  Biblioteca Academiei Române  din Cluj de la 1 noiembrie 2005, cercetător principal gradul I şi director al bibliotecii.

Este un recunoscut cercetător al istoriei culturii, cu accent asupra fenomenului cultural ardelean în secolele XVIII şi XIX; cercetător al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, fiind autor  a peste 50 de volume de istorie, istorie literară şi literatură (sinteze, contribuţii, editări de documente istorice şi literare, îngrijiri de ediţii critice etc.).

A fost  profesor-ataşat al Universităţii din Memphis, S.U.A., Departamentul de istorie.

De-a lungul timpului a fost recompensat cu numeroase distincţii şi premii: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler pentru realizări în domeniul ştiinţific (Decret nr. 240/7.04.2010, Brevet MC nr. 60, nr. Crt. 95586), Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pe anul 1976, pentru corpusul de  documente epistolare “George Bariţ şi contemporanii săi” (vol. III), medalia jubiliară „Anul Creştin 2000”, acordată de Scaunul Apostolic de la Roma în anul 2001, pentru coordonarea şi realizarea lucrării Biblia de la Blaj 1795. Ediţie jubiliară, Roma, 2000, Premiul de excelenţă al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă pe anul 2008, pentru coordonarea ediţiei princeps a Bibliei Vulgata, tradusă de episcopul Petru Pavel Aron. A fost declarat Cetăţean de onoare al municipiului Blaj, în 1998, pentru lucrările dedicate fenomenului cultural Şcoala Ardeleană. A primit Diploma de excelenţă din partea Primăriei municipiului Blaj, în anul 2007,„în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate depusă în slujba istoriei Blajului” şi Diploma omagială „Cardinal Iuliu Hossu” şi Medalia jubiliară „150 de ani de la întemeierea Eparhiei de Gherla – Armenopoli” (1853–2003) pentru contribuţia însemnată la descoperirea adevărului istoric despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

În 2008 a fost recompensat cu o Diplomă de excelenţă din partea Bibliotecii Naţionale a României, „în semn de recunoştinţă pentru buna colaborare şi sprijinul deosebit acordat proiectelor Bibliotecii Naţionale a României” şi cu o Diplomă de excelenţă din partea Bibliotecii Naţionale a României, în 2010, „pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea cercetării ştiinţifice în biblioteci”. În acelaşi an îi este conferită o Diplomă aniversară din partea Bibliotecii Naţionale a României, „în semn de adâncă recunoştinţă pentru susţinerea instituţiei noastre”. În 2005 este recompensat cu o Diplomă de excelenţă din partea Societăţii Culturale „Pro Maramureş – Dragoş-Vodă”, la împlinirea a 10 ani de activitate, „pentru fidelitatea cu care slujeşte spiritualitatea Maramureşului voievodal şi promovarea valorilor în cultura română şi universală”, iar în 2010, cu o Diplomă de excelenţă din partea Societăţii Culturale „Pro Maramureş – Dragoş-Vodă”, „pentru excepţionala contribuţie ştiinţifică adusă la promovarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural maramureşean”. În 1999 i se conferă o Diplomă de excelenţă din partea Societăţii „ASTRA”, Despărţământul „Timotei Cipariu” Blaj, „pentru contribuţia deosebită adusă la propăşirea idealurilor naţionale ale ASTREI şi pentru întreaga contribuţie la activitatea Despărţământului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj.

Din 1999 este Membru de onoare al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, ASTRA, de la Sibiu.

A făcut parte din colectivul de cercetare al Institutului de Istorie “George Bariţ” din Cluj Napoca, de care s-a despărţit pentru a conduce destinele altei instituţii prestigioase clujene, filiala Cluj Napoca a Bibliotecii Academiei.

Prepozitul Ioan Buteanu s-a născut în 25 martie 1848 la Carei. A făcut studii teologice la Oradea şi la Budapesta. În 1882  şi-a luat examenul de capacitate. A început cariera didactică în 1871 la Beiuş, unde a fost profesor, iar în perioada 1889 -1907 a fost director. În 1907 trece la Oradea ca director al preparandiei până în 1914. A mai deţinut şi funcţiile de protopop de Beiuş şi arhidiacon onorific, apoi canonic şi prepozit al Capitolului Catedral din Oradea. În 1905 a fost ales deputat de Beiuş în Parlamentul de la Budapesta.

Concomitent a avut o activitate cultural literară prodigioasă. Ioan Buteanu a fost un publicist prezent în ziarele epocii. Amintim aici articolele: „Despre u final şi înjumătăţit” (în Anuarul liceului din Beiuş pe anul 1875/1876) şi „Păreri despre propunerea limbilor străine” (în Anuarul Liceului din Beiuş 1876/1877.

A fost un harnic scriitor şi autor de manuale, dintre care au fost publicate: „Istoria literaturii maghiare după Toldy”, Gherla 1885, „Gramatica limbei române”, Gherla 1877, „Sistema divizibiltăţii numerilor”, Beiuş 1901, şi Monografia „Stâna de Vale”, 1887. Colegiul Tehnic Iuliu Maniu adăpostește bustul său pe holul din fața bibliotecii.

Peter Karcsonyi s-a născut în 25 martie 1940 la Budapesta.

În 1956 susţine examenul de bacalaureat în Carei, în 1959 este licenţiat în electronică la Timişoara, iar din 1962  în specializarea construcţii drumuri şi poduri. În 1965 obţine şi diploma de pedagog. În 1971 profesorul Karácsonyi îşi ia licenţa la Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Compoziţie şi Muzicologie. În 1978 devine dirijor, în 1983 primeşte titlul de „Profesor evidenţiat”, în 1994 este distins cu premiul pentru excelenţă în cultură. iar în 2005 este distins, post mortem, cu premiul Pro-Urbe al municipiului Carei. A creat fenomenul muzical Castelanii. În cei 40 de ani de existenţă Castelanii au colaborat cu artişti consacraţi precum: Adrian Romcescu, Alexandru Cadian, Angela Similea, Aurelian Andreescu, Bródy János, Margareta Pâslaru, Christel Ungar, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Dan Spătaru, Dida Drăgan, Dorin Anastasiu, Florin Piersic, Freddy Staufer, Harangozó Teréz, Kiss Éva, Koós János, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Mircea Drăgan, Olimpia Panciu, Poór Péter, Ricky Dandel, Szeles Anna. Repertoriul formaţiei a cuprins piese ale unor compozitori celebri: Aurel Giroveanu, Adalbert Winkler, Dan Adrian, Dan Beizadea, Dinu Giurgiu, Ely Roman, Gelu Solomonescu, Horea Moculescu, Ion Vasilescu, Ionel Tudor, Liviu Borlan, Marius Ţeicu, Nicolae Kirculescu, Radu Şerban, Temistocle Popa, Jolt Kerestely. Talentul, şarmul, capacitatea inventivă, tenacitatea, simţul organizatoric, spiritul de dăruire şi de sacrificiu de care a dat dovadă în întreaga s-a activitatea au condus la succesele obţinute de Castelanii, de formaţiile Castelanii Pitici, Castelanii Mici, Castelanii Juniori, Castelanii Seniori, şi de sateliţii acestora, Dianos II, Tinereţea Grup-5. In  aceasta  perioadă,  Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Carei a fost singura instituţie de acest gen care a editat vreun disc. În 20 octombrie 2001 se stinge prematur din viaţă la vârsta de 62 de ani.

În 27 martie comemorăm  141 ani de la moartea lui Iustin Popfiu. S-a născut în 23 octombrie 1841 la Dijir (jud. Bihor), într-o familie originară din Lipău.

Îşi începe studiile la şcolile primare din Baia Mare şi Carei. Va continua la Liceul Premostratens din Oradea, unde a avut şi primele încercări literare, editând revistele Deşteaptă-te române şi Musa Crişană. A început studiul teologiei în 1859 la Seminarul latin din Oradea, de unde, recomandat de ep. Vasile Erdelyi, anul următor va continua la Institutul Sf. Barbara din Viena. Aici a colaborat la revista manuscrisă scoasă de George Marchiş, Armonia. Tot aici s-a numărat printre fondatorii „Societăţii bisericeşti literare”, fiind notar, secretar, apoi preşedintele acesteia. S-a numărat printre clericii români care au colaboart la traducerea cărţii Fabiola sau Biserica catacombelor a cardinalui Nic. Wiseman. În perioada vieneză a publicat în „Almanahul lui Mendlich” Biografia episcopului Iosif Papp-Szilagyi, urmată de Biografia mitropolitului Alexandru Sterca Şuluţiu.

Este hirotonit preot celib la Oradea în 1 noiembrie 1863, ocupând în cadrul diecezei greco-catolice de aici mai multe funcţii: arhivar, ceremoniar, asesor şi notar consistorial. În 1863 va trece profesor de limba şi literatura română şi religie la Seminarul Premonstratens orădean. Din 1874 a devenit profesor de liturgică a Seminarului latin şi vice-rector la Seminarul român unit. A elaborat manualul de Istoria literaturii române, foarte mult folosit în epocă. În 1870 i-a apărut volumul Poezia şi proza, stârnind polemica lui Titu Maiorescu. Cartea de rugăciuni Momente cereşti în exilul pământesc i-a apărut în 1877. În 1885 îi apare postum cartea Predici pe duminici.  A colaborat cu Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Sionul românesc, Familia, Aurora română, Concordia, Foaia Societăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina, Predicatorul sătmărean român. S/a aflat în corespondenţă cu George Bariţiu.  A susţinut mai multe conferinţe sub auspiciile Astrei: 1868 la Gherla – Memoria lui Andrei Mureşianu, în 1869 la Şomcuta Mare – Despre limbă ca conservatoare a naţionalităţii şi în 1870 la Năsăud – Necesitatea culturei naţionale, primul discurs susţinut la Cluj în 1867, O privire fugitivă peste literatura română şi lipsa unei istorii critice a literaturii române, fiind valorificat editorial în partea a II-a a volumului de poezii din 1870.  A condus destinele Societăţii de lectură orădene din 16 octombrie 1864 până în 1871, impulsionându-i activitatea, ieşind în public prin organizarea de şezători literare.  În perioada 1868-1871 a reuşit editarea revistei Amvonul adresată cititorilor români atât de confesiune greco-catolică, cât şi ortodoxă. Se cuvine a menţiona faptul că revista apărea în 1300 de exemplare, un fapt de excepţie al acelor vremuri.  S-a stins din viaţă la 27 martie 1882, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din Leta Mare, unde a păstorit ultimii doi ani din viaţă.

Profesoara Maria Bertiean s-a născut la 31 martie 1942 la Simeria (Hunedoara), în timpul refugiului părinţilor săi Gheorghe şi Gaftia Mateş din Ianculeşsti.

În anul 1945 se întoarce împreună cu părinţii şi fraţii săi în localitatea Ianculeşti (Carei). Urmează cursurile şcolii elementare în Ianculeşti, unde i-a avut ca dascăli pe celebrii învăţători soţii Alexe. Dornică de învăţătură se înscrie la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei, pe care îl absolvă în anul 1960. În toamna aceluiaşi an o întâlnim la facultatea de Matematică din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani din Cluj-Napoca pe care o termină în anul 1963, opţinând calificarea de profesoară de matematică.

Este repartizată ca profesoară la Şcoala Generală Ianculeşti în toamna anului 1963. Paralel cu desfăşurarea activităţii de dascăl, urmează la fără frecvenţă Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii ,,Babeş –Bolyai” din Cluj-Napoca pe care o termină în anul 1967, luându-şi licenţa ca profesoară şi pentru clasele liceale. În 1974 – 1976 este numită directoare la şcoala unde îşi desfăşura activitatea pe postul rămas vacant în urma promovării sotului  său ca director la Casa Pionierilor Carei. În 1976 a trecut la Liceul Pedagogic din Carei, iar după desfiinţarea lui, la Liceul Agroindustrial Carei. În cele din urmă s-a titularizat la Şcoala Generală nr.1 Carei, de unde în anul 1999 a ieşit la pensie.

Pentru rezultatele deosebit de bune a fost premiată de mai multe ori, obţinând gradaţii de merit. Pe lângă activitatea didactică a desfăşurat activităţi educative deosebite la şcolile unde a funcţionat. A organizat şi desfăşurat expediţii pioniereşti în Munţii Apuseni cu tema „Pe urmele lui Avram Iancu”, în nordul Moldovei la mănăstirile istorice cu tema „Mărturii ce dăinuie şi vor dăinui mereu”.

Pe linie didactică a obţinut rezultate foarte bune, unii dintre foştii ei  elevi unii sunt azi masteranzi la matematică la universităţi celebre din occident, iar alţii predau matematică la colegii celebre. După pensionare, împreună cu soţul ei, a desfăşurat activităţi culturale la diferite ocazii, dintre care amintim „Zilele Iancului”, la Ianculeşti,  „Comemorarea morţii lui Avram Iancu” la Carei.

A realizat monografia satului Ianculeşti publicată cu titlul „Ianculeşti – Un sat de moţi în Câmpia Careiului” (în colaborare cu soţul, Mihai Bertian). Pentru întreaga activitate desfăşurată şi în perioada de pensie a fost răsplătită cu diplome şi premii din partea Consiliului Judeţean Satu Mare şi Primăria municipiului Carei. A fost preşedinta Asociaţiei Refugiaţilor din oraşul Carei .

Buletin de Carei