Pagina principala / Istoric / Ioan Buteanu, martir al luptei românilor pentru unitate națională. A fost elev la Liceul piarist Carei

Ioan Buteanu, martir al luptei românilor pentru unitate națională. A fost elev la Liceul piarist Carei

Eroii nu mai au nevoi, eroii ne mai au pe noi! 

Mulți români al căror nume se legă de orașul Carei au luptat în diferite perioade istorice pentru drepturile românilor, pentru unitate și identitate națională. Se cuvine deci să le respectăm memoria, să le pomenim măcar faptele curajoase și demne dacă nu le urmăm exemplul.

Nu doar Romulus Marchiș sau George Marchiș sau Simion Bărnuțiu s-au remarcat pentru atitudinea lor eroică ci și Ioan Buteanu de la a cărui moarte prin spânzurare de către maiorul maghiar Hatvani se împlinesc azi 174 de ani.

Ioan Buteanu a fost unul dintre fruntaşii adunărilor populare de la Abrud, Câmpeni şi Bistra din aprilie 1848 şi unul dintre principalii conducători al primei Adunări Naţionale de la Blaj din 30 aprilie 1848. La Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848 a avut un rol deosebit în însufleţirea maselor, alături de Avram Iancu. A fost elev al liceului piariștilor din Carei.

În ziua de 23 mai 1849 în satul Iosăşel, jud. Arad, Ioan Buteanu este spânzurat de Hatvani.

Înaintea morţii, Ioan Buteanu a aruncat o pungă cu bani la picioarele călăilor, spunându-le: „Luaţi-o, tâlharilor! Pentru asta luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei. De altfel, fraţii mei vor răzbuna moartea mea violentă”.

A fost îngropat după puţine zile de la moarte, la doar câţiva paşi de locul execuţiei sale și înmormântat creştineşte în cimitirul din Gurahonţ doar la 20 septembrie 1869, la comemorarea a douăzeci de ani de la moartea sa.

În anul 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, osemintele sale au fost duse la Ţebea unde îşi doarme somnul de veci alături de bunul său prieten Avram Iancu, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe.

Ioan Buteanu, prefectul Ţării Zarandului, o jertfă pentru libertatea neamului românesc!

S-a născut la Sighetu Marmației, în anul 1821, într-o veche familie nobilă din Țara Chioarului.

Tatăl său îndeplinea funcţia de jurat în Comitatul Maramureş iar  mama sa, Maria Buteanu, româncă de neam nobil din Maramureş, i-a dat, cât a trăit, o aleasă educaţie. Şcoala gimnazială o urmează în localitatea natală. La 12 ani rămâne orfan de mamă, tatăl său „s-a recăsătorit cu o femeie de alt neam, statornicindu-se astfel în casă o altă limbă şi obiceiuri cu totul străine de cele româneşti”.  (Vasile Iuga de Sălişte, Ioan Buteanu fiu al Sighetului, erou şi martir naţional, Cluj Napoca, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş „Dragoş Vodă”, 2012).

A fost trimis să continue şcoala la Liceul Piarist din Carei. Un bătrân profesor de istorie de aici îi va marca destinul. Fiind la ora de istorie asculta fascinat povestea unui neam viteaz. Şi-a întrebat profesorul dacă acest popor mai are urmaşi în istorie. Plecându-şi capul, profesorul îi răspunse: „Mai sunteţi voi, românii”.

Sentimentul naţional trezit în sufletul tânărului îl făcu să ceară tatălui său să fie trimis la o şcoală românească, dar opoziţia înverşunată a mamei vitrege a învins, iar Buteanu este trimis la şcoală în Zagreb. Aici curentul naţionalist croat propagat de Gaj Ljudevit îi întări pornirea spre cunoaşterea şi preţuirea valorilor vieţii româneşti.

La data de 15 mai 1848, Ioan Buteanu ținea o cuvântare în cadrul Marii Adunări de la Blaj prin care critica intenția revoluționarilor maghiari  de a “uni” samavolnic Transilvania cu Ungaria, fără a cere și acceptul populației majoritare românești.

În vara aceluiași an, 1848, Ioan Buteanu se afla la Sibiu, acolo unde a primit o invitație de la Nicolae Bălcescu prin care îi se solicita să se alăture revoluției din Țara Românească, însă fiind foarte prins de treburi nu a putut să-i dea curs. Însă i-a cerut lui Avram Iancu  să pledeze în cadrul Comitetului național pentru a lua măsuri „ca să putem ajutora pe frații de dincolo”.

Tot mai strâmtorat şi disperat, în Mai 1849, eroul credincios al libertăţilor – Kossuth – trimite la Câmpeni un emisar al său, Ion Dragoş, să medieze o pace cu Avram Iancu şi legionari lui, cu promisiunea că pe timpul tratativelor nu vor avea ostilităţi din parte armatei sale. Avram Iancu, acceptă masa tratativelor, în acelaşi mod paşnic de întreruperea ostilităţilor şi de la Câmpeni trece la Abrud împreună cu prefecţii lui. În timpul tratativelor , Maiorul Hatvani cu honvezii săi se năpustesc asupra Abrudului asediindu-l, călcând  înţelegerea făcută. Ca prin minune Avram Iancu scapă dar perfecţii Ion Buteanu şi Petre Dobrea, care erau la masa tratativelor,  sunt luaţi prizonieri, iar  honvezii, în majoritate secui, se dedau la jafuri şi omoruri a românilor din Abrud şi Roşia Montană. Un masacru cumplit  de două zile până ce se întoarce Avram Iancu cu legionarii săi.

În timp ce prefectul Petru Dobra a fost împușcat la Abrud, Ioan Buteanu a fost dus și închis la Brad. În timpul retragerii sale prin Baia de Criș, Hălmagiu și Gurahonț, maiorul Hatvani l-a spânzurat pe  prefectul  Buteanu fără judecată, în data de 23 mai 1849.

Maiorul Hatvani s-a întors apoi cu trei mii de honvezi şi tunuri şi a fost cea mai neagră zi a moţilor din acest an, până ce au sosit noi legiuni în ajutor. Acest aspect se omite mereu a fi menționat atunci când se face referire la faptul că românii au ucis de parcă românii trebuiau să se lase călcați în picioare de dușmanii care le vroiau pământurile.

Au urmat luptele decisive în Abrud şi pe văile pe care honvezii biruiţi de legionari încercau să scape. Istoricii, din documentele vremii, scriu: ’’din cei trei mii de honvezi au mai scăpat cu viaţă nu mai mulţi de o sută, două. Iar în cele trei lupte de la Abrud , Honvedseg-ul  a pierdut în jur de cinci mii de militari. Mulţi morţi au fost şi de partea moţilor, mai ales printre familiile locuitorilor răsfiraţi în care au năvălit honvedzi în căutare de aur, scriu istorici.  Despre pierderile ,,aducătorilor de libertatea lumii,, un istoric ungur s-a scăpat şi a scris că la Cerbul, valea s-a transformat  într-un sicriu deschis pentru o mie şapte sute de honvezi , iar Avram Iancu notează în jurnalul său : o pierit toată turma lui Hatvani. 

Veșnica pomenire Ioan Buteanu!

Buletin de Carei