Aversiunea Guvernului Ciolacu față de aplicarea Legii 154/2021 și pentru români

• publicat la: 4 martie 2024
Aversiunea Guvernului Ciolacu față de aplicarea Legii 154/2021 și pentru români

Este de notorietate deja aversiunea pe care o manifestă guvernul Ciolacu la adresa urmașilor românilor  persecutați etnic în 1940, schingiuiți, uciși sau expulzați în 1940.

Nu doar că nu aplică Legea 154/2021 și pentru acești români dar în iulie 2022 au aprobat în 9 zile o lege, legea 210, prin care se facilitează plata indemnizațiilor din luna imediat următoare și pentru cei vizați de legea 154 mai puțin pentru români! Machiavelic lucrat!

Știe deja toată țara  că Legea 154/2021 nu se aplică  decât pentru minoritari nu și pentru beneficiarii de la punctele c) și g) . Despre ororile și atrocitățile săvârșite împotriva românilor de Ungaria hortystă în perioada 1940-1944 nici că se face vreo referire! Românii din nordul Ardealului au fost abandonați în 1940 de statul român și lăsați pradă barbariilor trupelor hortyste iar acum, guvernul Ciolacu, refuză punerea în aplicare a Legii 154 pentru urmașii acelor români persecutați.

Legea 154 a fost aprobată la data de 4  iunie 2021 și a fost publicată în  MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 7 iunie 2021, cu aplicare abia de la data de 1 ianuarie 2022 nu din luna următoare aprobării ei.

LEGEA 154

Pe vremea când Marcel Ciolacu era președintele  Camerei Deputaților, a fost aprobată Legea 210 din 12 iulie 2022, în 9 zile doar, legea care prin Art.III lit.a specifică:

a). prin derogare de la prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturile stabilite potrivit art. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se acordă și se plătesc după cum urmează:a) începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), d) și e) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

ADICĂ LEGEA 210 DIN IULIE 2022  ACORDĂ INDEMNIZAȚII DIN  1 AUGUST 2022 CELOR  PREVĂZUȚI ÎN LEGEA 154/2022 MAI PUȚIN PENTRU LIT.C) ȘI G) ADICĂ ROMÂNII!

O LEGE LA LEGE PENTRU CA MINORITARII SĂ BENEFICIEZE DE ÎNDATĂ DE PLATA INDEMNIZAȚIILOR. Pentru români doar sfidare și umilință din partea guvernanților și parlamentarilor dar și a președintelui României care a promulgat legea.

PRIVIȚI CE ESTE STIPULAT LA LITERA b) din legea 210:

b) începând cu data de 1 ianuarie 2023, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g), precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.   Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU   .
București, 12 iulie 2022

Pentru lit.b nu există NICIO expunere de motive din partea inițiatorilor!

Atât Legea 154/2021 cât și Legea 210/2022 au fost promulgate de către președintele Iohannis fără nicio reținere!

Perversiunea guvernului Ciolacu merge până acolo încât ne trimite răspunsuri tip epistolă la Memorii și Petiții prin care se lamentează că nu sunt bani la buget. E drept că suntem cenzurați și ni se reduce vizibilitatea postărilor dar tot putem consulta agenda ședințelor  Guvernului din care reiese clar că se alocă  sume uriașe pentru refugiații străini sau pentru alte categorii de activități desfășurate de străini.

Am ridicat această problemă în cadrul discuției private din data de 27 ianuarie 2024 de la Satu Mare și răspunsul  premierului Ciolacu a fost că a repus la buget sumele alocate refugiaților străini din….sume provenite de la UE. Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, poate să confirme. Adică în decembrie se alocă din rezerva bugetară de stat bani pentru refugiații străini și deja  în 27 ianuarie îmi spune că i-a pus la loc. De ce nu procedează întocmai și cu românii beneficiari ai legii 154? Dacă e bine  intenționat cum se prezintă….

Deci premierul se dă peste cap ca să asigure  orice  pentru străini nu și pentru urmașii românilor persecutați etnic în 1940. Preoții români erau supuși celor mai crunte atrocități , românii erau  băgați în spații închise și li se dădea foc sau în alte părți bărbații erau puși să dărâme biserica sub amenințarea cu arma a familiilor lor și exemplele pot continua. Vina celor schingiuiți, persecutați etnic, era că s-au născut români și nu vroiau să renunțe la identitatea lor.

La Buzău nu s-a studiat istoria românilor de sub ocupația Ungariei hortyste din Ardealul cedat de politicieni aserviți și corupți?

Nu vă mai bateți joc de românii care și așa sunt discriminați în localitățile  unde trăiesc sub administrație UDMR.

Aplicați urgent LEGEA 154/2021 și pentru români! E nevoie doar de câteva zile pentru a pune în aplicare această LEGE și știți foarte bine, nu mai păcăliți poporul cu tot felul de afirmații penibile.

LEGEA 154/2021 poate să își producă efectele și pentru români doar dacă guvernul Ciolacu sau parlamentarii vor acest lucru.

Dacă există dorință și voință, românii își pot primi indemnizațiile de la 1 aprilie 2024.

Ați așteptat campania electorală pentru a pune în aplicare legea  și pentru români? Nu aveți alte subiecte cu care să impresionați electoratul?

De 3 ani de zile, urmașii românilor persecutați etnic în 1940 sunt DISCRIMINAȚI în România!

Daniela CIUTĂ,

urmaș de român expulzat în 1940

comentarii

de Jipa Paulina la 4 martie 2024 - 09:49

STOP DICRIMINARII !
URMASII ROMÂNILOR PERSECUTAȚI ETNIC DEPORTATI,STRAMUTATI SI EXPULZAȚI IN 1940 1945, VICTIMELE DICTATULUI DE LA VIENA SI TRATATULUI DE LA CRAIOVA DIN7 SEPTEMBRIE 1940, CEREM DREPTURI EGALE CU MINORITARII UNGURI,SASI,EVREI SI TIGANI!
NU ESTE POSIBIL ASA CEVA IN ANUL DE GRATIE 2024 !

de Rad Nicolae la 4 martie 2024 - 11:16

Stop descrii nării!¡!!
Solici
tăm punerea în plată a indemnizației la legea 154/2021

de VANDICI la 4 martie 2024 - 13:15

Si eu astept sa fiu pus in drepturi, Am primit decizia de la casa de pensii

de Becheanu Elena la 4 martie 2024 - 18:32

Stop discriminarii!Rectificare bugetara,punere in plata a indemnizatiilor pt.beneficiarii Legii 154,art.c si g.

de Remus la 5 martie 2024 - 03:50

Am decizia din 2021, cu data punerii în plată 1 ianuarie 2022.
E bataie de joc ce face partidul comasat român. Sper ca românii sa-i taxeze la alegeri. 34 de ani e prea mult!

de Viorica la 7 iulie 2024 - 12:36

Nimeni nu mai zice nimic de aceasta Lege.Dar nici eu la vot nu voi mai merge, chiar daca nu imi doresc sa fac asta.Zicea dl Ciolacu de luna septembrie, ca ar incepe sa dea banii, dar acum are alte preocupari. Mai bine s-ar preocupa si de asta, daca nu a facut la timp ce trebuia. Daca vrea voturi desstule, si asta e un motiv de a le obtine. Multumim celor care incearca sa rezolve acesta problema. Cei ce aveti putere, mai insistati si pe la Uniune.

Lasati un comentariu