Viața politică amenințată de război?
În vremurile trecute, pe la jumătate de secol 19, tinerii noștri studioși pe la Paris, Berlin, Viena și Budapesta erau fascinați de arhitectura locală, cu mențiunea că „Viena e plină de artă ca Parisul de politică, și că e mai mult un oraș german, amestecat cu francezi, ba mai mult cei din urm, decât austrieci”.
Asemenea aprecieri sunt menționate de către Miron Pompiliu, prietenul bihorean a lui Eminescu, care în același număr 4/1869 din Familia, publica Junii corupți, din care reținem aceste versuri. „Dar celu puțin nu spuneţi, că aveţi simtiminte,/Că-n veci nu se îmbraca în veştede veșminte/Misteriul cel sânt, / Căci vorba voastră sună ca plâns la cununia, /Ca vorba ce îngână un cânt de veselie, / Ca râsul la mormentu//.
Era vremea când la București se țeseau intrigi politice, când Brătianu și Golescu s-au retras de la „afacerile guvernului”. Cum adică, ce făcea guvernul?: afaceri! Altminteri de ce să se fi înghesuit la ocuparea posturilor de miniștri, cu și fără portofoliu?! Sufletele curat naționale au îmbrăcat de îndată haine de doliu, în timp ce austriecii simțeau „o dulce mângîiere”, a risipirii spiritului românismului.
Când vorbești, sau numai ce gândești la politică, gândul te poate duce la definirea finală a politicii ei în forță=războiul, ca prelungire a politicii cu mijloace violente! Așa că, trebuie mare băgare de seamă și prudență în „dialogul surzilor” cu politicienii de astăzi, pentru că adevărul zgârâie urechile sensibile ale acestora. Ei sunt învățați cu elogii în zumzet de albine și aplauze ca și clovnii de la circ. Da, pentru că au obișnui, de 30 de ani, poporul cu „circ și pâine”, mai puțină dacă nu-i de proveniență ukrainiană! (diktat din UE-ul lui Ursula et cp.), mai ales la capitală, unde, din nou, se calcă pe picioare, încercând a urca treptele Primăriei Generale și de Sectoare. De ce? Pentru jecmănirea bugetului, și dirijarea spre clientela, care mulțumește cu „parandărăt”!
Și ca să revin la clasicii noștii studenți de odinioară, (cei de acum sunt risipiți, fiecare cu hamburgherul lui, în rest niște toacă banii?, care nu știu nimic de țară, care se căpîtuiesc pe unde și-a „dus Mutu iapa”) ei exprimau păreri frumoase la adresa celor chemați a conduce pentru că în capitală se concentrează știința, cultura, arta ca într-un creier, de unde se revarsă prin toate vinele, precum sângele în tot corpul, în tot cuprinsul țării. Frumos!
Dar pentru asta mai întâi e nevoie de un cap (un Proiect de țară), care să fie pe umări bărbătești(susținut prin (Muncă), să poarte răspunderea și să de asocoteală(Răspundere). Dar oare guvernele României au dat semă de felul cum au gospodărit sursele și resursele țării în ultimul sfert de veac? Bunăstarea poporului prevăzut în lege fost-a asigurată? Ori ce exprima, cu aroganță viceguvernatorul BNR că românii „o duc prea bine! Mai mergeți și pe jos, cu mijloace de transport în comun și cu trenul nu cu mașina și avionul!”
Într-o comedie de actualitate ar râde cei cu chef, dar în realitatea zilei, cu lefuri de circa 2.000 lei, cu familie cu copii școlari, întrețineri și facturi făcute ca „afaceri de liberalul ministrul Popescu”, nu îți arde de glumă! Dar ce să faci dacă unii sunt pironiți în funcții – chiar de către partidelel lor – și se cred SUS și intangibili. Cei ce trebuie să-i miște prin vot – alegătorii – n-au cum pentru că ei se mișcă pe „liste”, de pe o poziție pe alta și se rotesc de la locale, județene, Parlament și europarlament, dar aceași de 30 de ani: din silă nu-i numesc! Sau de acoliții președintelui, care strigă cu talent electoral, numai ca să ajungă, să li se ajungă un post cât o „afacere” la toți, știți prea bine.
Și nu există seară lăsată de Dumnezeu ca acești magnifici politruci (așa erau numiți activiști ruși care ne predau democrația populară acum 80 de ani) să nu-și de cu „părerea”, mai ales pe probleme unde nu au calificare. Și vin în urma lor cei care caută „piatra aruncată de nebun”!
Nu mai avem nimic original de calitate
Toate nebuniile născocite cu scop de a plasa multă reclamă, în special la produse farmaceutice străine. Pe canalele media, prea multe și fără de conținut educativ, nu se poate reține nimic esențial dintr-o „dezbatere politică” în care urlă unii peste alții, cu și fără rost. Nu mai interesează nimic din specificul național: nici știință, cultură, educație, sport, turism, petrecere, drumeții… Mici, bere și spectacole cu intrare liberă – dar plătită gras din bugetul Primăriilor – ca anticipație elctorală, pentru niște „fătuci” și trupe cu nume caraghioase, care se zbenguie, pe ritm de manele, pe scenele mobile instalate în buricul târgului. După un spectacol îți țiuie urechile, nu mai știi cine și ce, sau dacă a cântat, ori doar a mimat pe lângă boxele date la maxim.
Ce tradiție, clasici ori Biblioteci pentru clasici români sau universali. Nu, în vitrine n-au loc decât ceva bes-selere, ori numai Pleșu și prietenul său Liiceanu de la Humanitas. Reprezetațiile teatrale bat câmpii pe meleaguri și personaje străine, constructorii înlocuiesc covorul verde de iarbă cu piatră cubică adusă din Italia, pe ritmul impus de consilieri superiori, care dau sfaturi idioate edilior ignoranți, escursioniști pe bulevardele sau junglele lumii. Unii „aleși” (corect este că doar lista este votată, nu oamenii partidelor de pe listă) conduc orașe, spre deșertul „cubic al asfaltului” sub pretextul că protejază și salvează natura, dar în fond spre dezastru economic local și național, prin deprofesionalizarea românilor (mai ieri policalificați cu 2-3 meserii, care lucrau în 3 schimburi), și așezarea lor pe bandă pentru a „lipi talpa”, a coase „gulerul”, sau a lipi o mufă la cablu – cam asta produce industria acestor politicieni care n-au condus în viața lor nici 2 oameni la muncă.
Pentru ei intreprinzătorii români sunt „afaceriști”, în schimb doar ei sunt oameni de afaceri (exclusiv cu statul, cei din Bihor în Brăila și pe diagonala țării invers)! Să plătească 3% pe venit microintreprinderile, pe lângă cei 45% ale asigurărilor sociale, că așa „ne croim buget local rotunjor” susțin părerologii delegați pe la TV, că din 16% al multinaționalelor nu rămâne decât tărâța! Ei sunt șmecherii care lucrează cu statul politicienilor români, susținuți de cei care ar trebui să fie „ochiul și timpanul” națiunii: securitatea națională.
Pentru pensiii, alocații și sprijinul românilor nu sunt bani! De ce oare urmașii celor care au suferit prigoana ungurească a anilor de expulzare din 1940, numai pentru români nu sunt bani în buget? De ce se amână aplicarea unei legi în vigoare? Cine își permite să nu aplice legea? De ce pentru refugiații străini se aplică preferențial protecție iar românii sunt lăsați de izbeliște și astăzi ca ieri?
Acum politrucii de pe liste ies din nou, cu obraz bătătorit, să cerșească votul românilor? Și sub amenințarea războiului clamează bunăstarea lor! Fac și desfac alianțe, comandă sondaje și găsesc câte un „schelet” pe care-l aruncă în troaca electorală. Aceste lucruri nu seamănă cu politica. Asemenea campanie electorală n-a mai fost și nu este de dorit. Așa că nu este de mirare că oferta lor este o cacialma la care stau în horă și socialiștii și liberalii și minoritarii! Dar ce să faci, cum ar zice un optimist: lacune în viața politică mai întâlnești, dar că spre binele lor alegătorii trebuie să-și exercite dreptul. Halal drept! Eu cred că doar prosperitatea se poate alătura jertfelor și suferințelor de până acum, la care poporul român are și aspirație și îndreptățire!
Lor le este teamă că, în gura mare, românii vă vor striga: ce ați făcut cu țara?
Constantin Moșincat
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri