Incendiu violent! 7 case făcute scrum în județul vecin

• publicat la: 7 septembrie 2024
Incendiu violent! 7 case făcute scrum în județul vecin

ISU Satu Mare intervine în sprijinul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, care se confruntă în aceste momente cu un incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure izbucnit între localitățile Coltău, Lăpușel, Arieșu de Pădure din județul Maramureș.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă încadrată de cinci pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că a trimis două avioane Spartan în sprijinul pompierilor care intervin pentru stingerea puternicului incendiu izbucnit în judeţul Maramureş.
Aeronave ale Forțelor Aeriene Române acționează la stingerea incendiilor de vegetație uscată și pădure din județul Maramureș
Două aeronave C-27J Spartan desfășoară astăzi misiuni pentru stingerea incendiilor de fond forestier, produse pe o suprafață de circa 100 hectare în județul Maramureș.
Capabilitatea de stingere a incendiilor pe cale aeriană se dovedește esențială în acest caz, având în vedere că există riscul de propagare la alte suprafețe de pădure și zona afectată este inaccesibilă mijloacelor terestre de stingere a incendiilor.

”Incendiul de vegetație uscată s-a extins la șapte case aflate în apropiere și un rezervor de motorină. Jandarmii au evacuat 12 persoane.

De asemenea, a fost trimis și un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea localnicilor. „Având în vedere viteza de propagare a flăcărilor, favorizate de vegetația uscată, temperaturi ridicate, umiditate redusă și intensificări ale vântului, incendiul s-a propagat la 7 case și un rezervor de motorină. La locul evenimentului acționează 16 mașini de stingere din cadrul ISU Maramures , ISU SATU MARE, ISU Salaj, ISU Cluj, ISU Bistrița – Năsăud , precum și 3 cisterne din cadrul unui serviciu privat pentru situații de urgență. Pentru protecția populației, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT. Până la acest moment nu sunt victime”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Maramures.

 

comentarii

de felicia tuturas anlauf la 7 septembrie 2024 - 21:56

Sa ne rugam pentru acei oameni.

Lasati un comentariu