Pagina principala / Cultura Invatamant / PENTRU PATRIE. Versuri de Cornel Vlad

PENTRU PATRIE. Versuri de Cornel Vlad

PENTRU PATRIE

„Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
și neamul nemernicia.” (Mihai Eminescu)

.
„Toți se tem, și Europa și Moscova de o Românie unită. De aceea se și introduc fel de fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menține și accentua dezbinarea. Toți au nevoie să fure bunurile și pământurile României bogate. Și unii și alții au interes să folosească țara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri.” (Părintele Justin Pârvu)

Se schimbă tot mai des Înalta Poartă
la care dau năvală trădătorii,
tăind mereu, cu-a nesimțirii bardă,
altarul ce-l înalță ziditorii.

.
Nevolnici viermi, precum o nouă hoardă,
distrug sau vând ce-n taină truditorii,
cu sufletul lăsat mereu să ardă,
au construit, sub lacrima răbdării…

.
Dar ce nu vând? Au totul de vânzare!
N-au Patrie, nici suflet, nici cuvânt!
Nimic din ce e românesc nu-i doare!
N-au rădăcini, cum n-au nimica sfânt!

„Acoperiți” prin multele „structuri”,
descoperiți umili la Tronul Plății,
știu doar să pună vechi și noi juguri
pe gâtul blând și magic al dreptății.

.
Din care lacrimi și cu care mâini
să dăm izvor luminii spre-mplinire!?
… la cei flămânzi să dăruim noi pâini!
… să răsădim în suflete, iubire!

.
Ne ridicăm la luptă! Și murim,
trădați mereu de cei ce ne conduc.
Ni-e răsplătită truda cu venin,
de cei ce vin, trădează și se duc!

.
Ne ridicăm din nou, oricât de greu,
pe al dreptății rug să fim martiri…
de nu ne lasă bunul Dumnezeu
să fim semințe, marilor iubiri!

.
CORNEL VLAD

.

PENTRU PATRIE ne ridicăm, iar și iar, la luptă deoarece avem conștiința propriei noastre valori, avem conștiința legitimității luptei noastre pentru păstrarea Credinței, a Limbii și a Ființei Țării, daruri lăsate nouă moștenire de Dumnezeu – Părintele Lumii și al Luminii și de cei care au luptat înaintea noastră, împotriva nesătuilor dușmani care permanent ne-au forțat să ținem cu hotărâre în mâini și coarnele plugului și spada. Aceasta este constanta istoriei românilor surprinsă magistral de Alexandru Davila (n. 12 februarie 1862 – d. 19 octombrie 1929) în drama istorică Vlaicu-Vodă care a avut premiera în 12 februarie 1902 la Teatrul Național din București: „Veșnic lupta pentru lege, veșnic lupta pentru nume, / Mor flăcăii înainte de moșnegi și chiar de mume! / Roșul focului pe ceruri, roșul sângelui pe-ogor; / Dacă pier de fier sau pară, chiar ei nu o știu, dar mor: / Și, murind sărută sânul țării mume, căci îi doare / Plânsul ei bătrân pe-obrajii încă-a unui fiu ce-i moare! / Și sunt veacuri de când unii după alții anii fug / Și de când această țară nu e, vai! decât un rug / Unde mucenicii noștri, muritori într-o credință, / Moștenire-și lasă vlaga și nădejdea-n biruință! / Rug pe care se tot urcă, nesătui, moștenitori, / Ucenicii biruinței amânate-atâtea ori!…”. În acest sens se exprimă și Nicolae Iorga: „Națiunile sunt o formă organică a umanității. Nici o metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul nici unei metode. Ele sunt născute, iar nu făcute.” (în articolul Se pot distruge popoare? publicat în Neamul românesc, XXXIV, 1939, septembrie 9, nr. 199, p. 1). Și subliniază, așa cum a făcut și în discursurile memorabile din iarna lui 1916, faptul că națiunile cotropite dispun de o nouă armă, necunoscută cotropitorilor: „Ea stă în rezistența sufletească prin care se zădărnicește orice cucerire.” (în articolul Încă o „armă necunoscută” publicat în Neamul românesc, XXXIV, 1939, octombrie 24, nr. 235, p. 1).

comentarii