Ziua și ședința de Guvern. SE MENȚINE DISCRIMINAREA ROMÂNILOR

Pentru a doua zi consecutiv se anunță ședință de Guvern la Palatul Victoria. Ședința din data de 9 aprilie 2025 a început de la ora 16,00 și are o agendă stufoasă față de cea din 8 aprilie 2025: 13 proiecte de hotărâre, 7 Analize, 1 Memorandum, o informare, PUNCTE DE VEDERE cu privire la 6 inițiative legislative și PUNCTE DE VEDERE cu privire la 24 inițiative legislative parlamentare aflate în dezbaterea Camerei Deputaților.
Ce atrage atenția în mod deosebit este ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului.
După ce au tocat fondul de rezervă bugetară, guvernanții umblă acum la Trezoreria Statului!
O altă analiză se referă la PROIECTUL DE HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru finanțarea în anul 2025 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Atentatul la distrugerea economiei României și a independenței sale financiare este pe punctul de a fi desăvârșit.
Ciolacu Marcel continuă cu bună știință DISCRIMINAREA ROMÂNILOR ȘI APLICAREA LEGII 154/2021 DOAR PENTRU MINORITARI!
DANIELA CIUTĂ
comentarii
de Stanculea Silvia la 11 aprilie 2025 - 18:33
Sunt sceptica in ceea ce priveste aplicarea Legii 154/2021.Chiar daca cei doi senatori de altă etnie ,,romanii nostri nu au avut aceasta initiativa,,au inscris la Senat punerea in discutie a aplicarii acestei legi,o sa vedeti ca se vor gasi suficienti care sa fie impotriva,de la toate partidele.Bine ca le dam bani si multi ucrainenilor refugiati.Cred ca se asteapta ca noi sa disparem biologic.Eu personal as beneficia de 175 de lei ,suma este infima …dar sunt niste facilitati in ceea ce priveste gratuitate la asistenta medicala ,cateva bilete de tren,scutire impozit pe proprietati care mie personal mi-ar fi de folos.Cu cine sa te lupti in tara aceasta cand guvernantii nu-si respecta propriile lor legi.Intrebare:eu sa le respect???da ,din pacate,trebuie sa le respect pentru ca altfel se aplica legea,legea lor!Din tot sufletul ma rog la Dumnezeu sa se faca dreptate si multumiri celor care se zbat in aceasta directie,in mod special doamnei Ciută din Carei!