Pagina principala / Istoric / 19 septembrie1895: Grațierea memorandiștilor români

19 septembrie1895: Grațierea memorandiștilor români

S-a întâmplat în 19 septembrie1895: La această dată, împăratul Franz Joseph I i-a graţiat pe memorandişti, sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României.

Petiţia memorandiștilor fusese aprobată, la 25 martie 1892, de către liderii Partidului Naţional Român şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din trei sute de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit delegaţia şi, deşi se zice că nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare.

Memorandumul, scris de liderii Partidului Naţional Român: Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, făcea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contesta şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

De asemenea, combătea declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar deţinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare şi discriminare. Situaţia românilor a ajuns să fie remarcată şi de personalităţi politice ale vremii din alte ţări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 noiembrie 1892: „Dintre popoarele care trăiesc sub dominaţia maghiară, românii sunt cei mai nemulţumiţi. Aceşti strănepoţi ai lui Traian nu pot uita că sunt fraţii românilor din regatul înfloritor şi prosper.”, iar Georges Clemenceau scria în ziarul „La Justice”, din 12 mai 1884: „Românii sunt lipsiţi de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporţional, la 75 de deputaţi din cei 417 câţi are Camera şi nu au niciunul.”

Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntaşi ai românilor ardeleni, sub acuzaţia de „atentat împotriva statului maghiar”.

Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894, şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Cu acest prilej, Ioan Raţiu, unul dintre liderii memorandiştilor, a rostit celebra frază: „Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti, la 19 septembrie 1895, va fi chiar împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al României pe lângă Curtea de la Viena.

Diplomația Europeană și Miscarea Memorandistă: 1892-1896, Corneliu Mihail Lungu, Simona Ceaușu, Arhivele Statului din România, București, 1995