Se poate! Mobilizare civică fără precedent la Săliște împotriva unui proiect care ar afecta sănătatea localnicilor

• publicat la: 29 septembrie 2026
Se poate! Mobilizare civică fără precedent la Săliște împotriva unui proiect care ar afecta sănătatea localnicilor

Mai există și surprize plăcute în România. Nu la Carei ci în localitatea Săliște( SB). În urma unei mobilizări civice fără precedent (ca viteză de reacție și ca deznodământ), vocea cetățenilor a fost ascultată și luată în seamă de decidenți într-un oraș din România. Asta în ciuda intereselor din jurul unei afaceri estimate la 400 de milioane de euro!

Consiliul Local al orașului Săliște a aprobat, ieri (luni, 28 septembrie 2026) după mai puțin de 10 minute de dezbateri, hotărârea de respingere a a solicitării companiei Mineral Proiect Invest (MPI) de concesionare a 100.000 mp de teren, pe care voiau să-și construiască uzina de procesare a magneziului din minerul extras din cariera de la Valea Dobra (Rășinari).

Respingerea vine după ce localnicii s-au revoltat, săptămâna trecută, când reprezentanții MPI au avut o prezentare a proiectului la Primăria Săliște. ”Plecați acasă!”. ”Nu avem nevoie de proiectul vostru!”. ”Doar peste cadavrele noastre!”, le-au transmis cetățenii care au participat la prezentare și care nu au fost convinși că proiectul nu vine la pachet cu riscuri majore pentru mediu, sănătatea și surselor lor de venit.

Opoziția oamenilor a fost generată de faptul că MPI a minimalizat și nu a prezentat public riscurile proiectului, în condițiile în care studii științifice legate de procesarea serpentinitului (roca minerală care ar urma să fie exploatată la Rășinari) arată că, în multe cazuri, acestea au eliberat micro-fibre de azbest, care sunt respirate și provoacă cancer.

Pe lângă sănătate, localnicii consideră că un asemenea proiect ar urma să le afecteze și sursele de venit din creșterea tradițională a animalelor și valorificarea produselor (brânzeturi și mezeluri), precum și din turism.

Sala de ședințe a Primăriei Săliște a fost arhiplină, ieri, cu localnicii care au vrut să participe la ședință, iar hotărârea de respingere a concesionării a fost luată cu unanimitate. În motivarea hotărârii Consiliului Local Săliște au fost preluate, ca amendamente, și argumentele transmise de 12 organizații civice și de proiectul de investigații de mediu Verde Curat.

Nu în ultimul rând, oamenii nu au încredere în onorabilitatea companiei – care ani la rând a funcționat fără cifră de afaceri ori cu una derizorie, controlată de un condamnat penal pentru manipularea bursei și în strânsă legătură cu directori și firme implicate în Afacerea Roșia Montană și în litigiul de la Washington, în care statului român i s-au solicitat despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari. Aceste dezvăluiri, precum și studii științifice despre riscurile exploatării și prelucrării serpentinitului au fost publicate pe proiectul investigațiilor de mediu Verde Curat, de pe România Curată.

Într-o încercare de intimidare, săptămâna trecută, MPI ne-a trimis o amenințare cu procesele, dacă nu acceptăm verificarea (de către companie!) a informațiilor pe care vrem să le publicăm! Am refuzat cenzura și nu am cedat intimidării, continuând să publicăm noi dezvăluiri despre această afacere:

Hotărârea de astăzi, a Consiliului Local Săliște, nu înseamnă sfârșitul proiectului MPI, dar este o lovitură dură pe care a primit-o. De altfel, pe site-ul propriu, destinat mai mult eventualilor finanțatori decât informării publice, se pretinde că proiectul ar avea ”sprijinul autorităților locale”, afirmație care e contrazisă, dincolo de orice dubiu, începând de astăzi.

Nu în ultimul rând, ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni la Săliște reprezintă un model de mobilizare civică a localnicilor și de solidaritate la nivel național cu aceștia!

sursa romaniacurata.ro

 

Lasati un comentariu