Sensei Engber Ingrid întreabă: contează performanța sportivului sau clubul pe care acesta îl reprezintă?
Felicitări pentru atitudinea conducerii A. C. S. Sakura Carei, una dintre asociațiile care are statut de Cenușăreasă în Carei. Performanțele remarcabile obținute de-a lungul anilor de sportivi sub îndrumarea Sensei Daraban Gheorghe și Sensei Engber Ingrid nu au sensibilizat se pare nu doar conducerea orașului ci nici pe unii sponsori. Clubul Sakura Carei este unul dintre cele două cluburi sportive cărora li s-au refuzat antrenamente gratuite în sălile de sport la ședința CL din 13 noiembrie 2020. Dar determinarea conducerii clubului de karate precum și a părinților care au susținut necondiționat activitatea sportivă a făcut ca performanța să existe în continuare și să fie apreciată la cel mai înalt nivel prin titlurile cucerite de sportivii careieni.
Mult succes în continuare!
……
Scrisoare deschisă către S.A. Ardealul Carei
Stimată conducere a S.A. Ardealul Carei,
Prin această scrisoare deschisă doresc să aduc în atenția dumneavoastră o situație care ridică, în opinia mea, o întrebare legitimă despre modul în care sunt acordate sponsorizările pentru sportul de performanță din municipiul Carei.
Înainte de toate, țin să precizez foarte clar că această postare nu reprezintă un atac la adresa foștilor noștri sportivi, Süveg Lenard și Süveg Milan, și nici la adresa clubului Karate Do BFKS Carei. Le respectăm dreptul de a-și alege drumul sportiv pe care îl consideră potrivit și le dorim succes în continuare.
Totodată, consider că este important să fie cunoscut contextul.
Clubul Sakura Carei are în prezent 27 de sportivi legitimați, dintre care aproximativ 15 participă în mod constant la competiții. De-a lungul anilor am investit timp, muncă, experiență și resurse pentru formarea tinerilor sportivi.
Unul dintre sportivii menționați, Süveg Lenard, a obținut centura neagră în cadrul clubului nostru, sub îndrumarea mea și a colegului meu, Sensei Daraban Gheorghe, maestru 6 Dan. În anul precedent, același sportiv a obținut rezultate remarcabile, devenind campion național, campion european și campion mondial, reprezentând clubul Sakura Carei.
În momentul în care noi, ca club, am solicitat o sponsorizare din partea S.A. Ardealul Carei, cererea noastră nu a fost luată în considerare. Mai mult decât atât, nu ni s-a oferit nici măcar posibilitatea de a prezenta activitatea clubului, rezultatele sportivilor sau proiectele noastre.
Astăzi observăm că cei doi sportivi beneficiază de sponsorizarea dumneavoastră după transferul lor la un alt club. Este dreptul dumneavoastră să decideți pe cine susțineți și nu contestăm acest lucru.
Însă apare în mod firesc o întrebare:
În acordarea sponsorizărilor contează performanța sportivului și rezultatele obținute sau contează clubul pe care acesta îl reprezintă?
Pentru că sportivii sunt aceiași. Performanțele care i-au făcut remarcați au fost obținute în perioada în care activau la Sakura Carei. Munca de formare a fost realizată în cadrul clubului nostru. Rezultatele care au atras atenția au fost construite de-a lungul anilor prin efortul sportivilor, al antrenorilor și al familiilor acestora.
Nu cerem explicații și nu căutăm conflicte.
Cerem doar ca sportul de performanță să fie tratat după criterii clare, transparente și echitabile. Credem că orice club care formează campioni, dezvoltă tineri și reprezintă cu cinste orașul merită măcar șansa de a fi ascultat atunci când solicită sprijin.
Sper ca această întrebare să fie privită nu ca o critică, ci ca o invitație la reflecție pentru toți cei care susțin sportul local.
Cu respect,
Presedinta A. C. S. Sakura Carei
Engber Ingrid





Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei