Un primar din România vrea scriere cu ,,rune secuiești,, în zona cu peste 200 de așezări dacice descoperite

• publicat la: 1 februarie 2023
Un primar din România vrea scriere cu ,,rune secuiești,, în zona cu peste 200 de așezări dacice descoperite

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș se vede din nou pus în situația de a lua atitudine  și de a apăra statul de drept în locul înalților demnitari de la București care tac și se ascund după oareșce interese care nu au nimic comun cu statul național român. Comunicatul forumului este mai mult decât elocvent față de ce se petrece în inima României.

În aşa-zisa secuime, în judeţele Harghita şi Covasna, au fost descoperite peste 200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure, toate dacice! De ce  nu s-ar reveni atunci la denumirile localităților din perioada locuirii lor de către daci, strămoșii noștri….

200 de asezari, 34 de cetati si peste 30 de tezaure dacice in “Tinutul Secuiesc”…

În timp ce auto­rităţile numără steagurile secuieşti de pe primării sau polemizează pe marginea unei bentiţe tricolore, aceste descoperiri uluitoare nu sunt nici popularizate, nici puse în valoare, deşi ar putea să lumineze o bună parte din umbrele vechimii acestui popor.

La Miercurea Ciuc conducerea primăriei dorește să amplaseze din nou plăcuțe la intrarea în oraș inscripționate cu „rune secuiești”! Sfidând legile țării și normele în vigoare, se dorește mascarea acestei tentative sub forma unui „concurs de soluții pentru crearea unor elemente de semnalizare la intrările în oraș”. De fapt, plăcuțe de tip rutier care vor semnaliza intrarea în municipiu și vor conține inclusiv mențiuni în așa-zisa limbă secuiască, presupunând un alfabet complet diferit.

Deși această tentativă a fost oprită în trecut, hotărârea anterioară de consiliu local prin care se semnaliza intrarea în municipiu cu „rune secuiești” fiind atacată în contencios de către Instituția Prefectului iar procesul a fost câștigat, „alfabetul secuiesc” nefiind utilizat pentru inscripționare.

Este jignitor modul în care se încearcă din nou marcarea teritoriului în sens etnic prin atribuirea acestui așa-zis alfabet inutilizabil și indescifrabil pentru aproape toată populația municipiului, a județului și de altfel pentru întreaga țară. S-a demonstrat și în cadrul procesului anterior că nu se poate utiliza această inscripție întrucât cetățenii declarați „secui” în municipiul Miercurea Ciuc la recensământ nu depășesc nici 1%!

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș condamnă ferm această nouă tentativă de marcare a teritoriului în sens etnic și solicităm pe această cale încetarea procedurilor și investirea energiei precum și a finanțelor municipiului Miercurea Ciuc în proiecte durabile, serioase, de lungă durată care să unească locuitorii zonei, nu să dezbine mai mult! Menționăm că vom urma toate căile legale pentru a bloca acest demers contrar legii și bunului simț.

comunicat

 

Lasati un comentariu