Eric Cosmin Bicfalvi,desemnat Omul anului în Sport la Gala sportului careian 2015

Luni,2 februarie 2015, a avut loc Gala Sportului careian, în cadrul căreia au fost premiaţi sportivii careieni cu cele mai bune rezultate. A fost prezent primarul Eugen Kovacs, consilieri locali si judeţeni, numeroşi careieni.
Primarul a rostit o alocuţiune , cei premiaţi au rostit cuvinte de mulţumire la adresa organizatorilor , singurul nemulţumit fiind preşedintele CS KARATE DO B.K.F.S. CAREI care doreşte o mai mare susţinere din partea Consiliului Judeţean.
,,Este plină Sala Cavalerilor, acuma îmi dau seama când am venit aici la microfon şi spun foarte sincer, mă simt jenat pentru că îmi aduc aminte de vremurile în care ne puteam lăuda cu mai multe sporturi şi cu mai bune rezultate. În schimb, eu ştiu cum a fost şi atunci pentru că am fost directorul la Crasna şi societăţile şi fabricile, intreprinderile din acele vremuri au putut ajuta şi au ajutat mult mai mult sportul careian, sportul românesc. Primeam sarcină de la partid, trebuie să plăteşti 10 jucători de la Victoria cu atâta salar …nu vin la lucru şi îi plătea Unio plătea cel mai mult, erau 2000 de angajaţi, Crasna era 150 de angajaţi şi aşa mai departe. Nu e o scuză pentru noi, nici Consiliul Local, nici Primăria nu susţine cu suficienţi bani şi nici societăţile comerciale private nu se înghesuie să susţină sportul careian şi mai e o problemă şi trebuie spus, dacă am vrea să avem Victoria Carei în divizia B ar trebui câteva sute de mii de euro ca să ne menţinem, nu ca să avem rezultate. Şi sportivii care au anumite rezultate sunt câţiva pentru că majoritatea din efort propriu reuşesc să facă ceva. Eu privesc din punctul de vedere al primarului care am vrea să susţinem sportul de masă. Societatea civilă şi privaţii ar trebui, după părerea mea să finanţeze sportul de performanţă. Nu prea se întâmplă acest lucru şi dacă ne uităm şi la alte activităţi, ne concentrăm în primul rând la infrastructura oraşului, atât consilierii, cât şi primarul. Acolo investim, spun eu, bănuţii care îi avem. Din fondurile europene nu se pot aloca pentru sport, noi majoritatea proiectelor care le-am făcut în Carei, 17 milioane de euro sunt bani europeni şi aşa mai departe. Mă scuzaţi de această intervenţie destul de pesimistă, dar eu aşa simt că trebuie să spunem adevărul, şi jos pălăria pentru cei care au totuşi rezultate.Trebuie să le mulţumim şi fără susţinere şi cu efortul părinţilor, totuşi în Carei sunt tineri care au rezultate’’ , au fost cuvintele rostite de primarul Kovacs în deschiderea evenimentului.
Au fost premiate cele mai bune rezultate sportive, cluburile de sport, sportivi și antrenori, pentru rezultatele obținute în anul 2014 precum și foști antrenori și profesori de sport, pentru activitatea desfășurată pentru dezvoltarea sportului careian.
Au mai fost acordate două titluri de excelență, titlurile de sportivul anului 2014 în probe olimpice și în proble neolimpice, precum și titlul de Omul anului 2014 în sport.
Premiile au constat în diplome și medalii, iar premiile speciale în diplome și plachete.
Organizator: Direcția de Cultură și Sport Carei
PREMII PENTRU FOȘTI PROFESORI ȘI ANTRENORI DE SPORT PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE DESFĂȘURATĂ ÎN SLUJBA SPORTULUI CAREIAN:
post mortem – Torzsa Ioan
post mortem – Makari Vasile
Brém Arpád – handbal
Béres István – fotbal
Keizer Ludovic – fotbal
Kovács István senior – fotbal
Losonczi Gavril – fotbal
Miculaș Gheorghe – fotbal
prof. Pătruț George – atletism
prof. Pătruț Eva – atletism
Pintér Alexandru – fotbal
Rusu Grigore – oină
Sabou Gheorghe – fotbal
Szilágyi Tiberiu – fotbal
Táti Dezideriu – fotbal
Vancsa József – fotbal
Schlachter Francisc – handbal
prof. Szabó Viorica
prof. Bălăban Alexandru
prof. Filip Ioan
prof.Georgescu Vasile – handbal și baschet
Hermann Imre
Karácsonyi Károly – handbal
Pacz Árpád – handbal
prof. Stier Sándor – atletism
Szabó István – fotbal
Serli Tibor – fotbal
Diplome pentru sprijinul sportului careian instituţiilor: PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL CAREI,
CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE,
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET SATU MARE,
ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ „SPORTUL PENTRU TOŢI” SATU MARE
ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE FOTBAL SATU MARE
Premiile de excelență:
– participantă la trei ediţii a Jocurilor Olimpice, la mai multe ediţii ale Campionatului Mondial şi European de Atletism, unde a obținut medalia de bronz: Vaszi Tünde
– unul dintre cei mai apreciaţi arbitri tineri români din ultimii ani, arbitru internațional FIFA, în 2007, la vârsta de 22 de ani, a condus Supercupa României, iar în 2010 era cel mai tânăr arbitru FIFA din Europa: arbitrul FIFA, Kovács István.
CLUBURI, SPORTIVI ȘI ANTRENORI
1. SHAOLIN KUNG FU
1. ERDŐS-MÓZES DANIELA
2. LACZKO ATTILA
3. DEÁC PÉTER
4. MILE LÁSZLÓ
5. HAGER ISTVÁN
6. VARIU ALIN
2. CICLISM
HORVAY BALAZS – elev la Liceul Teoretic Carei, legitimat la Clubul Sportiv STAR TEAM BAIA MARE, a obținut locul 2 la Campionatul Național de Orientare Mountain Bike Proba Sprint 2014, categoria U20, și a fost premiat la diferite competiții interjudețene.
3. CULTURISM
Club: BODYBUILDER GYM Carei
PETE-KOMÁROMY GERGŐ
4. AEROMODELE
CLUBUL COPIILOR CAREI
FISCHER MÁTYÁS -premiat la diferite competiţii judeţene şi interjudeţene;
-loc I la con. Interjud. secţiunea machete;
REITLER ALEX -premiat la diferite competiţii judeţene şi interjudeţene;
-loc II la con. Interjud. “Cupa Eliberării” sect. machete;
-loc. III echipe;
ARDELEAN CĂTĂLIN -premiat la conc. judeţene;
-loc.III La conc. Interjudeţean“Cupa Eliberării”-planoare;
-loc. III –echipe la conc. Interjudeţean ”Cupa Eliberării”;
ARDELEAN ANDREI -premiat la conc. judeţene;
-loc.III cu echipă la conc. “Cupa Eliberării”;
PETRIŞOR GABRIEL -premiat la diferite competiţii judeţene şi interjudeţene;
-loc. I clasa f2b(acrobaţie);
-loc. III clasa f2d (lupte aeriene);
-loc. I echipe la conc. Naţional de Zbor Circular Dej;
-locI la con “Cupa Eliberării” şi loc III cu echipa;
ILIEŞ ELISEI -loc. I la conc.interjudeţean “Cupa Eliberării”-planoare;
-loc. I echipe la conc. Naţional de Zbor Circular DEJ;
HORVAY BALÁZS -multiplu campion la diferite categorii de aeromodele ;
-loc. I la conc. Naţional de Zbor Circular Dej;
-loc. II la Cupa Eliberării;
VEBER MIHAI -multiplu campion la diferite categorii de aeromodele;
-loc. ÎI la conc. Natoinal de Zbor Circular Dej clasa f2d;
-loc. I echipe clasa f2a (viteză) ;
-loc. II echipe clasa f2d (lupte aeriene);
BERTÓK CSABA -loc. I echipe clasa f2a(viteză) DEJ;
-loc. II echipe clasa f2d(lupte aeriene);
Antrenor: MASTAN GHEORGHE
5. DANS SPORTIV – dansatori care au obţinut rezultate importante la concursuri naţionale şi internaţionale
- LIEB DOROTTYA
- KOCH KRISTÓF
- KISS REBEKA
- NONN BERNADETTE
INSTRUCTOR: BAGOSSY ZOLTÁN
6. TIR CU ARCUL
Asociaţia Sportivă Corvus Regia a luat fiinţă în dorinţa de a asigura creşterea, selecţia şi pregătirea specifică a sportivilor pentru participarea la competiţiile de airsoft şi tir cu arcul, astfel încercând să combine sportul cu istoria. În anul 2008 şi 2009, echipa de airsoft KEA a ajuns pe podium la Concursul Naţional de Airsoft „Iron Team”, după care, în următorii ani au început să participe mai mult la competiţiile internaționale unde au fost şi premiaţi.
Echipa de arcaşi Instinct Archery a asociaţiei, pe lângă antrenamentele obişnuite de tir cu arcul participă la concursurile naţionale şi internaţionale de tir cu arcul tradiţional.
Din anul 2013 au început să se specializeze pe reenacment încercând să ofere publicului o incursiune istorică despre viaţa, obiceiurile şi stilul de luptă a arcaşilori pedeştri nomazi din perioada sarmaţilor şi reconstituirea istorică a celei mai necunoscute şi totodată celei mai de temut divizii de arcaşi din perioada regelui Matia Corvin.
ASOCIAȚIA SPORTIVĂ „CORVUS REGIA” – SECȚIA TIR CU ARCUL TRADIȚIONAL
1. LASZLOFI CSABA
2. SZANISZLAI CSABA
2. DRAGOȘ GEORGESCU
4. PERDI LEVENTE
ANTRENOR: SORIN MATEI
7. ECHITAȚIE: sărituri peste obstacole
Club sportiv: DROSERA
A reprezentat România(de multe ori fiind singurul reprezentant calificat al României:
– de 2 ori la campionatul european de tineret la Athena si la Paris
– campionatul mondial de cai tineri din Belgia
Câștigătorul Marelui Premiu Tissot din București
Locul 3 la campionatul balkanic la juniori
Locul 5 la campionatul balkanic la seniori
Locul 3 la cupa maiestrilor din ungaria
Locul 10 la finala ligii europei centrale(Central European League)
Campion national junior
Campion national tineret
Campion national senior al Romaniei
JAKAB ÁRON
8. PESCUIT SPORTIV
Anul 2014 nu a fost prea bun din punct de vedere a rezultatelor la concursuri, in schimb a fost productiv din punct de vedere a sponsorilor si a posibilitatilor de a rula filme pt. canalul de televiziune Fishing & Hunting .Sunt membrii ai echipei europene de pescari reprezentând firma WILEY X.
Castigarea unui eveniment Media din Ungaria : în prezența multor personalități din sport/media din Ungaria
Rezultate:
Cupa eruropeana Maconka / Ungaria – Locul 5 in 2014
Calificari pt. lotul national / Ungaria – Locul 2 in 2014
Cupa Mondiala / Italia – din pacate fara pește puctabil la aceasta editie din 2014
1. PETER MICULA
2. PONGRATSZ NORBERT
9. BILIARD
În 2014 Gergely Francisc și Olah Gabor au participat al treilea an la rând la Campionatul National de Biliard organizat de Federatia Romana de Biliard-Pool.
Cei doi au participat la etapele de calificare din zona Ardealul de Nord de unde Olah Gabor (loc 2 in clasament general) s-a calificat pt finala nationala de 32 , organizat la Bucuresti, obtinand acolo locul 17 . Un rezultat important a fost si castigarea Open-ului Black & White din Oradea si locul 5 obtinut la Pool Cup ( Oradea)
Gergely Francisc a reprezentat orasul nostru si la concursuri importante din tara ( la Brasov, Oradea sau Bucuresti) obtinand locul 5 la doua dintre cele mai mari concursuri din tara, BKO Silver Cup si Sereno Champions League din Bucuresti si loc 5 la Black & White Open din Oradea.
Cei doi sportivi au obtinut nenumerate podiumuri si au castigat mai multe competitii organizate chiar si in Carei unde au fost invitati jucatori de top din Ardeal , Maramures si Banat.
1. GERGELY FRANCISC
2. OLAH GABOR
10. BASCHET
ASOCIAȚIA SPORTIVĂ BASCHET CLUB „PRIMO” CAREI
Asociatia sportiva Baschet Club Primo din Carei a fost inființată la începutul anul 2013 și are ca președinte pe prof. Timoc Florentina si colaborator prof. Bobotan Andrei. Copiii care activeaza in acest club au varste cuprinse intre 4 si 17 ani atat baieti cat si fete.
Rezultate la competitii: locul II la etapa judeteana de baschet baieti, la turneul de la Sighetul Marmatiei organizat de Eko Sighet locul IV, au participat 30 de echipe din Sighet, Baia Mare, Cluj, Satu Mare, Carei.
Au urmat cupe cum ar fii: Cupa mini Kolcsey organizata de prof Filip Zoltan unde am obtinut locul II
LOCUL II la etapa judeteana de baschet baieti dupa un meci greu disputant cu echipele de baschet a Colegiului Kolcsey , LPS Stu Mare si Grigore Moisil.
1. LUCUȚA IULIAN – 1998
2. DORNER PATRIK – 2002
3. MIHALCA TEODORA – 2003
4. FODOR BOGDAN – 2008
ANTRENOR: TIMOC FLORENTINA , BOBOTAN ANDREI
11.BOX (Club Sportiv SAB -GOMEZ Carei)
1. VINKLER ALEXANDRA SORINA, medalie bronz la CN Bistrița
2. KRAJCZAR TOBIAS, medalie de bronz la CN Sulina
3. SCHULLER KRISZTINA, locul I – selecție la lotul național de junioare Slatina
4.ILC DĂNUȚ, Locul I – Cupa Zalăului
5.CORODAN VLAD, Locul I – CN etapa județeană
6. PATAKI KEVIN
7. ILC GABRIEL
ANTRENOR: SABĂU GHEORGHE
12. KARTING
CLUBUL COPIILOR CAREI
1. RIKHÁRD MÁRK
2. SCHMIDT HELMUT
3. SELYMESI DÁVID
4. KELLER MÁRK
5. EGLI CRISTIAN
6. VERDES MÁRK
7. NAGH PATRICK
8. LÁNG LÉNÁRD
9. PÁSZTI CSONGOR
10. MILLE JÁNOS
AS. KART. RACING. CAREI
1. VARGA TAMÁS
2. DOBAI CSABA
3. HUND CSABA
4. NEGRU NORBERT
5. SCHMIDT ROLAND
6. SAIERLI FRANCISC
ANTRENOR: MILLE JÁNOS
13. TENIS DE MASĂ
CLUBUL ELEVILOR – TAPO CAREI
1. DARI HELGA – elevă a școlii gimnaziale Vasile Lucaciu din Carei, campioană Națională în 2014, calificată la Campionatul European de Minicadeți la (Strasbourg – Franța), unde obține locul 27, Actualmente este legitimată la clubul Statisztika Budapesta, Club câștigător a 25 cupe ale campionilor europeni la fete si de 45 ori campion al Ungariei
2. SZILAGYI PAUL – elev al școlii gimnaziale nr. 3 din Carei, Locul I în Clasamentul Național al Copiilor 8-10 ani
Alți sportivi medaliați la diverse cupe și competiții județene și regionale
3. MUDURE MARCEL
4. VAIPAN IULIAN
5. REITLER ELIZA
6. RAD AYANA
7. COSTEA RĂZVAN
8. CSŐKÖR PATRICK
ANTRENORI: PODOBA MIRCEA INSTRUCTOR: BOTTYAN GÉZA
14. ATLETISM
CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR – Carei
1. SCREMENȚ-BACIU CĂTĂLIN MARIAN (proba – suliță) – locul II la Campionatul Național Juniori 3
2. TURCU VLAD-ALEXANDRU (Aruncarea mingii de oină) – Loc I la Campionatul Național Copii 3
3. MĂRNEANU CĂTĂLIN-NICUȘOR (suliță) – Loc II la Campionatul Național Copii 1
4. RACOLȚA GEORGE-SORIN (disc) – Loc IV la Campionatul Național Copii 2
5. GORGAN IASMINA-ALEXANDRA (greutate) – loc 5 la Campionatul Național Copii 2
6. VĂDAN LAURENȚIU-DANIEL (disc) – loc 8 la Campionatul Național Copii 1
7. ȚICLE DENIS-CRISTIAN (suliță) – Loc 8 la Campionatul Național Juniori 3
8. BIHORI ȘTEFANIA-DOROTTYA (suliță) – Loc 8 la Campionatul Național Copii 2
9. TEGZEȘ NATALIA-MARIA (înălțime) – loc 9 la Campionatul Național Juniori 3
10. RACOLȚA TEODORA-GEORGIANA (disc) – finalistă la Campionatul Național Juniori 2
11. MĂRNEANU CRISTINA-MARIA (suliță) – finalistă la Campionatul Național Juniori 1
12. KINCZEL ANTONIA (cros) – finalistă la Campionatul Național Școlar
ANTRENORI: MĂRNEANU IOAN, TURCU FLORIN
15. KARATE
CS KARATE DO B.K.F.S. CAREI
1. BARTINCKI ATTILA – 35 medalii, din care: 12 aur, 10 argint, 13 bronz
2. KNECHT PATRICK – 14 medalii, din care: 7 aur, 4 argint, 3 bronz
3. ABRIHAM AMALIA – 12 medalii, din care: 5 aur, 1 argint, 6 bronz
4. MEDVEI EDVIN – 11 medalii, din care: 5 argint, 6 bronz
5. BÁCS MÁTÉ – 10 medalii, din care: 2 aur, 3 argint, 5 bronz
6. KNEKHT VIVIEN – 10 medalii, din care: 2 aur, 3 argint, 5 bronz
7. MAURER ALEX – 7 medalii, din care: 1 argint, 6 bronz
8. ENGBER INGRID – 5 medalii, din care: 1 aur, 4 bronz
9. MATEȘ ȘERBAN – 4 medalii, din care: 2 aur, 2 argint
10. RUJE ANTONIO – 4 medalii, din care: 1 aur, 3 bronz
ANTRENORI: DĂRĂBAN GHEORGHE, ENGBER INGRID
16. FOTBAL
NR. CRT |
CATEGORIA DE VARSTA |
NUMELE SI PRENUMELE |
ECHIPA LA CARE A PARTICIPAT |
ANTRENOR |
1996 |
MALINETESCU ALEX-DUMITRU |
FCM VICTORIA 2008 CAREI |
TABI ZSOLT |
|
1998 |
PETZ PATRICK |
FCM VICTORIA 2008 |
NINTAS RAZVAN
|
|
1999 |
NYÉKI MÁRK |
FCM VICTORIA 2008 |
NINTAS RAZVAN
|
|
1999 |
HOHÁGYI ALEX-ISTVÁN |
C.S.S. CAREI FCM VICTORIA 2008 |
GINDELE GERGELY TABI ZSOLT |
|
2000 |
PREG DANIEL |
FCM VICTORIA 2008 |
CSENTERI JOZSEF TABI ZSOLT |
|
2001 |
BOROS PATRICK-CSABA |
C.S.S. CAREI
|
GINDELE GERGELY |
|
2002 |
SCHULLER ISTVÁN-CSABA |
C.S.S. CAREI FCM VICTORIA 2008 |
TABI ZSOLT |
|
2003 |
HAJLÁK DARIUS |
KINDER CAREI FCM VICTORIA 2008 |
BOTOS ZSOLT |
|
2004 |
BOLDIZSÁR GERHARD |
KINDER CAREI FCM VICTORIA 2008 |
NINTAS RAZVAN |
|
2005 |
TRUSCAI SEBASTIAN |
KINDER CAREI |
BOTOS ZSOLT |
|
2007 |
TYER DARIUS-GHEORGHE |
KINDER CAREI |
GINDELE GERGELY |
|
2008 |
VEZENDAN DARIUS VARGA DARIUS CRISTIAN |
KINDER CAREI |
GINDELE GERGELY |
|
2009 |
COȘAR RAREȘ |
KINDER CAREI |
CSENTERI JÓZSEF |
Echipa câștigătoare a locului patru la finala pe țară din 2014: (premiată separat)
NR. CRT |
CATEGORIA DE VARSTA |
NUMELE SI PRENUMELE |
ECHIPA LA CARE A PARTICIPAT |
ANTRENOR |
2006 |
HEVELE HUNOR |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
MIHALCA VICTOR-IOAN |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
VÁRKUTI BENCE |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
FUNKENHAUZER STEFAN-CHRISS |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
KOCH MÁTÉ |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
SRÓTH ÁDÁM |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
POP PETRU-SEBASTIAN |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
VARGA ÁRON |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
SZÉNÁSI MÁRK-PATRIK |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
SZABÓ NORBERT |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
DEMKÓ KRISZTIÁN-ERIK |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF |
|
2006 |
KAUFMANN DÁVID-FERENC |
KINDER CAREI |
CSENTERI JOZSEF
|
ANTRENORI: TABI ZSOLT
NINTAS RAZVAN
GINDELE GERGELY
CSENTERI JOZSEF
BOTOS ZSOLT
Implicare în Activități Sportive: KOVÁCS SZABOLCS
Omul anului în Sport:
Jucător de fotbal născut la Carei, a jucat la clubul Fink Fenster Petrești, până în 2006, când a debutat în Liga I la clubul Jiul Petroșani. După doar un sezon în care are evoluții foarte bune, este transferat la cea mai titrată echipă de fotbal din România, Steaua București, unde evoluează 5 sezoane. În sezonul 2010-2011 câștigă Cupa României împotriva echipei Dinamo București. A mai fost împrumutat la clubul Gloria Buzău. În anul 2012 s-a transferat la clubul ucrainean Volîn Luțk, unde evoluează și în prezent. În prima turul actualului campionat din Ucraina a devenit golgheter cu 9 goluri. A fost antrenat de câțiva antrenori importanți din România: Cosmin Olăroiu, Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuș.
A fost component al Selecționatelor Naționale de Tineret U19 și U21 iar în prezent este component al Selecționatei Naționale de Fotbal, sub comanda lui Anghel Iordănescu: Omul anului 2014 în Sport: Eric Cosmin Bicfalvi.
Sportivul anului în probe neolimpice
Este cel mai prolific sportiv al clubului de karate CS Karate Do B.F.K.S. Carei, obținând medalii de aur la competiții importante, precum: Campionatului Național FRK din Bucuresti, categoria Kata, Max Expo Budapest din Budapesta(categoria Kata) și Romania Open Karate International Tournament din Timișoara, categoria Kata. A mai câștigat 8 medalii de argint și 10 medali de bronz la concursuri de renume din țară și străinătate.
Sportivul anului în probe neolimpice: Bartincki Attila (karate)
Sportivul anului în probe olimpice:
Elevă a școlii gimnaziale Vasile Lucaciu din Carei, campioană Națională în 2014, calificată la Campionatul European de Minicadeți la (Strasbourg – Franța), unde obține locul 27, actualmente este legitimată la clubul Statisztika Budapesta, Club câștigător a 25 cupe ale campionilor europeni la fete si de 45 ori campion al Ungariei. A mai obținut locul al III-lea la turneul organizat în BUDAPESTA, locul al III-lea la turneul de tenis de masă în LINZ (Ausia), locul al – II-lea la o competiție organizată în ZAGREB (Croația) și locul I la un alt concurs în PRAGA (Cehia).
Sportivul anului în probe olimpice: Dari Helga (tenis de masă)

comentarii
de podoba mircea la 2 februarie 2015 - 23:20
Doresc sa felicit toti sportivii si antrenorii care au participat la acesta Gala a Sportlui organizata de Bogdan Georgescu,sa le multumesc sustinatorilor si parintilor ,care au ales prima optiune dupa scoala sa fie SPORTUL ptr copiii lor. Intradevar SPORTUL iti ofera un alt mod de VIATA !!! Doresc sa aduc multumiri Institutiilor de invatamant cu care colaboram printre care SC.Gen.1 , 2 , 3 si CLUBUL COPIILOR,directorilor,dirigintilor si invatatoarelor acestor mici sportivi prin intelegerea acordata atunci cand mai lipsesc de la activitatile scolare si extrascolare ,aflandu-se in sala de antrenament sau chiar la competitii !!! Mai doresc sa aduc multumiri sponsorilor,dar in aceasta categorie o importanta deosebita il are si APORTUL PARINTILOR ( peste 50% ),fara de care nu am putea participa la competitii!!! Si nu in ultimul rand,tind sa multumesc Primariei si Consiliului Local al Min.Carei ,ptr intelegerea si ajutorul acordat in 2014 .
de spectator la 3 februarie 2015 - 08:56
o gala reusita si cu multi sportivi premiati.
felicitari tuturor!
de ce domnul vice keiyer nu a venit sa primeasca diploma data de bogdan?
vine numai la colegii acoperiti ca turcescu?
de denis la 3 februarie 2015 - 09:02
dk kaizer si pinter sant nominalizari la fotbal…trebuie spus ca ei sant cei mai vinovati de performanta ca, careiu nu are ech. nici macar in judeteana 1 ei au ingropat fotbalu…iar sa il nominalizwzi pe kovacs i. ca arbitru…anului care este suspendat ca fura alte ech…..este penibil….in rest felicitari celorlaltiii care au rez cu adevarat…….iar mircea te rog nu mai lauda pe cine nu trebuie….kaizer pinter si kovacs …primaru…??
de podoba mircea la 3 februarie 2015 - 14:31
draga Denis! Kovacs este un arbitru de valoare. In legatura cu suspendarea lui , cred ca toata lumea greseste cine munceste. Nu poate fi condamnat ptr acest fapt!!! Iar eu sa nu-i laud pe……..!!!! Dar pe cine sa laud ???? Cand in vara sportiva mea s-a calificat la Europene,si era nevoie de 1.000 eu ptr transport ,cazare ,masa si taxa de concurs, cine m-a ajutat ???Primaria si Consiliul Local !!! Dar anul acesta daca voi avea sportiv calificat la camp.european voi apela la tine ,Denis !!! Si la urmatoarea Gala,te laud pe tine !!! Nu vorbesc din rautate ,dar acesta este purul adevar !!!!
de hoho la 3 februarie 2015 - 21:27
D-lor, de ce scrieti ,,BalKanic, cu k(KAPA) ,eu stiu ca se scrie cu c(CE).Chiar sunteti roma(I)ni adevarati.
de hihihi la 3 februarie 2015 - 21:39
cred ca ai gresit articolul dar ideea este buna.., voi scrie de acum covaci cu salaru taiat pentru datorii si caizer fotista ce a ingropat fotbalul din carei.
si atunci adevarati suntem si putem scrie ca soferul lui caizer a fost prins in vama cu masina primariei ca facea naveta la vallaj pe banii careienilor si tot adevarat scriu ca baietii lui iancica si a lui dobo stau de sase cand este chef la pusta viisoara.
de Milu la 4 februarie 2015 - 02:11
Stimate hihihi,
Da te rog niste date mai concrete despre acele chefuri. Cu sa fara donsoare, care este „valoarea” oamenilor invitati? Fi te rog mai „bokezu”.
de Horia Mărieș pentru Dari Helga și Mircea Podoba la 23 februarie 2015 - 17:31
Sincere felicitări sportivei crescută in Carei, foarte talentata DARI HELGA, care in perioada 21-22 februarie a.c. participând la Campionatele Internațional de Tenis de Masă Juniori III ale Ungariei a cucerit medalia de argint.
Evident, adresăm aceleași sincere felicitări și excelentului antrenor Mircea Podobă care a îndrumat-o cu brio pe Dari Helga de-a lungul anilor la Clubul TAPO din Carei.
Cei care sunt buni, vor fi buni intotdeauna, indiferent de condiții și de indiferența autorităților locale.