Reabilitarea Monumentului Eroilor din localitatea Cotu-Băii

• publicat la: 31 octombrie 2017
Reabilitarea Monumentului Eroilor din localitatea Cotu-Băii

Pe timpul când la Mărășești, Mărăști și Oituz se auzeau clopotele catedralelor, marcând Centenarul marilor campanii ale armatei române din vara anului 1917, în localitatea Cotu-Băii, județul Suceava se finalizau lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor.

Acest monument a fost ridicat, în anul 1937, la inițiativa și cu contribuția gospodarilor localității, urmașii eroilor căzuți pe fronturile războaielor: pentru Independența de stat a României, în Primul și al Doilea Război Mondial.  În întâmpinarea inițiativei locuitorilor satului Cotu Băii a venit atunci arhitectul de origine germană Frantz Rosemberg.

Odată cu trecerea timpului, monumentul s-a degradat: s-a desprins tencuiala, s-au decolorat inscripțiile și au apărut fisuri în structura de bază a acestuia.

La inițiativa mea și a fraților mei am hotărât în septembrie 2016 să facem pașii necesari și cu resurse financiare proprii pentru ca acest monument să-și recapete măreția de altădată, chiar în anul când poporul român comemorează Centenarul marilor campanii militare din anul 1917, de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Am avut și obligația morală de a înfăptui acest deziderat, pentru că bunicul nostru – Avădănei Costache și-a dat viața pe câmpul de luptă de la Mărășești în vara anului 1917.

În demersurile noastre pentru aprobările necesare, de la Oficiul Național Pentru Cultul Eroilor, am fost ajutați de Consiliul Director al ANCE ,,Regina Maria”, în frunte cu Domnul General Maior Prof.Univ.Dr. Visarion Neagoe-președinte și cu Domnul General de Flotilă Aeriană Dan Șerban-vicepreședinte.

În numele tuturor fraților și surorilor mele vă aducem profunde mulțumiri!

După primirea aprobărilor necesare am pornit pe calea parcurgerii etapelor necesare, conform procedurilor legale în vigoare.

Proiectul de reabilitare a fost elaborat de arhitectul autorizat, lt.col.(rt) Ioan Arboreanu, un român de mare valoare, care vibrează la înalte sentimente patriotice, atunci când este vorba de eroii neamului care s-au jertfit pentru ca noi cei de astăzi să ne bucurăm că avem o țară, că este pace și că suntem un neam respectat de celelalte popoare.

Totodată am primit aprobările necesare și din partea administratorului monumentului, Primăria Fântâna Mare, județul Suceava.

Aducem mulțumiri sincere  primarului  comunei, domnului Mucilenița Vasile, care s-a arătat încântat de inițiativa noastră și care a venit în întâmpinare cu foarte multe măsuri pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai repede și în condiții optime.

Firma autorizată a lucrat cu meșteri pricepuți, cu mare experiență în construcția și reabilitarea monumentelor. Au la activ circa 60 monumente realizate până în prezent.

Acum, când monumentul este gata, împărtășesc un profund sentiment al datoriei împlinite față de eroii satului meu natal, față de bunicul meu, care și-au dat viața pentru realizarea visului de veacuri al românilor, MAREA EPOPEE –UNIREA DE LA 1 DECEMBRIE 1918.

Iar acești eroi veghează din ceruri pentru ca românii să-și păstreze unitatea de neam și țară o veșnicie!

Singura lor dorință a lor, atunci când s-au jertfit pentru țară, a fost: ,,SĂ NU NE UITAȚI!”

 

A consemnat,

Col(r)dr.ing. AVĂDANEI CONSTANTIN

 

Vicepreședinte al Filialei Alba, a ANCE ,,Regina Maria”

Lasati un comentariu