Alexia Turcu din Carei cucerește un nou titlu de Campion Național

• publicat la: 9 aprilie 2022
Alexia Turcu din Carei cucerește un nou titlu de Campion Național

Anul 2022 se pare că este anul sportivei careience Alexia Turcu care colecționează titluri de Campion Național la probele  de atletism la care participă. După ce la începutul lunii aprilie și-a adjudecat titlurile de campion național la aruncarea suliței și a discului, astăzi a demonstrat că este cea mai bună din țară și la aruncarea greutății.

Dăruire, pasiune și multă multă muncă!

Alexia a concurat pentru titlul suprem la Campionatul National în sală, categoria Copii 1 si 2, Etapa finală ce se desfășoară la București.

Cu o aruncare a greutății de 12,74 m, Alexia Turcu de la Clubul sportiv de pe lângă Liceul Teoretic Carei, este noua campioană națională la categoria ei de vârstă.

Antrenorul Florin Turcu, profesor la liceul Teoretic Carei, fost campion balcanic, face performanță și în activitatea educațională fără a beneficia de condiții speciale. Școala careiană de atletism confirmă și de această dată.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu