Hramul bisericii Sf. Anton din Carei

• publicat la: 13 iunie 2023
Hramul bisericii Sf. Anton din Carei

Marți, 13 iunie 2023, biserica românească greco-catolică Sf. Anton din Carei şi-a sărbătorit hramul. În fiecare an, la data de 13 iunie, Biserica Greco-Catolică  îl sărbătoreşte pe Sfântul Anton de Padova „Sfântul Minunilor” cum i se mai spune.

După o zi ploioasă și mohorâtă, soarele s-a ivit chiar înainte de ora programată pentru oficierea serviciului religios și astfel, sărbătoarea hramului a avut loc în curtea din spatele bisericii.

Statueta Sf Anton a fost înconjurată de  o mare de crini, florile cu care este înfăţişat în icoane şi care se sfinţesc cu această ocazie.

La altarul de vară au liturghisit un sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Lucian Cociorva.  Răspunsurile au fost date de corul parohiei Sf. Anton. Au venit pelerini  nu doar din Carei ci și din satele din jur.

Cuvântul de  învățătură a fost rostit de protopopul Lucian Cociorva. Inainte de sfinţirea crinilor a avut loc binecuvântarea copiilor, ştiut fiind că sfântul este şi  ocrotitorul copiilor.

Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură.

Sfântul Anton de Padova a trăit într-o perioadă când oamenii uitaseră dragostea faţă de sfintele Scripturi şi dragostea faţă de Euharistie, fapt pentru care mulţi dintre ei au căzut în diferite erezii. De aceea, după ce el însuşi şi-a umplut sufletul de cunoaşterea şi iubirea Scripturilor şi a Euharistiei, a pornit prin lume pentru a le face cunoscute tuturor celor înşelaţi, viaţa din belşug care izvorăşte din ele (cf. In 10,10).

La finalul evenimentului religios toți cei prezenți au fost  miruiți și au primit câte  o icoană cu Sf.Anton de Padova. A fost o sărbătoare plină de armonie și pace sufletească.

GALERIE FOTO

Daniela Ciută

 

Lasati un comentariu