Furt la Căpleni. Bijuterie furată de o tânără din locuința unui bărbat

• publicat la: 27 noiembrie 2023
Furt la Căpleni. Bijuterie furată de o tânără din locuința unui bărbat

La data de 25 noiembrie 2023, în jurul orei 00.35, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că o persoană i-ar fi sustras o bijuterie.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul bărbatului, situat în localitatea Căpleni, o tânără de 18 ani i-ar fi sustras acestuia un lănțișor, creându-i astfel un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Infracțiune rutieră

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 22.40, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Livada au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 46 de ani, din Odoreu, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Șoferi amendați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 24-26 noiembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 430 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 36 de permise de conducere, din care 22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Lasati un comentariu