Noi reglementări pentru cei ce folosesc trotinetele electrice

• publicat la: 8 noiembrie 2023
Noi reglementări pentru cei ce folosesc trotinetele electrice

Recent, un proiect de lege care impune condiții noi și mai riguroase pentru cei ce folosesc trotinetele electrice  a primit vot favorabil în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Proiectul de lege adoptat recent în Comisia juridică pune noi bariere în calea doritorilor de a circula cu trotineta electrică. S-a stabilit o limită de vârstă și anume 16 ani precum și  asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Măsurile vin  să protejeze atât conducătorii trotinetelor în cazul unor accidente, cât și pe terți, garantând acoperirea prejudiciilor în eventualitatea producerii unor daune.

Se va mai impune și un test de închiriere care constă în completarea unui chestionar de cinci întrebări obligatorii despre legislația rutieră. Se dorește ca în acest fel să se urmărească dacă  utilizatorii au cunoștințele necesare pentru a circula în siguranță și în conformitate cu regulile de circulație.

Casca de protecție va devini un element esențial și obligatoriu pentru siguranța personală, cu excepția trotinetelor închiriate, pentru care legea pare să ofere o derogare.

Proiectul impune și ca bicicletele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să fie echipate corespunzător pentru vizibilitate. Iluminarea adecvată și dispozitivele reflectorizante sunt esențiale pentru siguranța deplasării pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, contribuind la prevenirea accidentelor.

 

 

Lasati un comentariu