Sportivii careieni s-au impus la Gala de Box de la Miercurea-Ciuc

• publicat la: 4 martie 2025
Sportivii careieni s-au impus la Gala de Box de la Miercurea-Ciuc

În data de 1 martie 2025, la Miercurea Ciuc, în preambulul Galei de BOX Profesionist “Kiliti Boxing Show XEREDA”, a avut loc o Gală de box amator în care Academia de BOX Nord-Vest Transilvania din Carei a fost reprezentată de 4 sportivi legitimați ai clubului nostru și care la finalul competiției s-au clasat pe primul loc.

Aceștia sunt:

David Gabriel (cadeți – 48kg)

Kerezsi David (junior – 70kg)

Babici Luca (tineret – 57 kg)

Sebastian Caragea (tineret – 63kg)

Remarcăm prestațiile lui Sebastian Caragea care a câștigat la puncte cu o decizie dată în unanimitate și a lui David Gabriel care și-a învins adversarul prin TKO în repriza secundă.

„Sunt foarte mulțumit de prestația sportivilor noștri. Toți sportivii noștri sunt disciplinați, serioși și muncitori, iar asta s-a văzut în ring. Vom merge la toate competițiile posibile ca să avem meciuri cât mai multe, cu adversari de o cât mai bună calitate și valoare pentru că doar așa pot crește”, a declarat antrenorul Lucian Nagy.

Participarea noastră la o competiție cu un nivel valoric atât de ridicat este un lucru onorant, iar rezultatele obținute ne dau speranța că suntem pe drumul cel bun și că vom ajunge să contăm cu adevărat în toate competițiile Naționale și Internaționale aspirând mereu la podium, ceea ce este visul fiecărui antrenor și sportiv.

Careianul Florin Mulcuțan a fost observatorul general al competiției de la profesioniști iar la meciurile de amatori ale careienilor a fost alături de staful format din Nagy Lucian, Lăpuște Laurențiu și Bucureștean Adrian.

„A fost o zi frumoasă și victorioasă pentru box-ul sătmărean. Sunt bucuros pentru sportivii Academiei de Box de la Carei. Au reprezentat cu succes județul nostru și îi felicit”, ne-a declarat Florin Mulcuțan.

În final, antrenorul Lucian Nagy împreună cu Vicepreședintele Ligii Profesioniste de Box au ținut să le transmită un mesaj pugiliștilor:

„Se apropie “Cupa României” unde avem pretenții de la voi. Suntem încrezători, dar punem presiune pe voi pentru că urmează meciuri din ce în ce mai importante în carierele voastre, meciuri pe care ne dorim ca să le câștigați.

Boxați cu tot sufletul deoarece vă promitem că nu veți uita niciodată anul 2025, acesta fiind anul de debut pe ringul mare pentru fiecare dintre voi, un imbold important în carierele voastre”.

Debutul pe “ringul mare” nu se uită niciodată, au mai completat aceștia.

Lasati un comentariu