Aeroportul Satu Mare primește peste 60 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară
• publicat la: 22 mai 2025
Executivul a aprobat, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 484.115.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvemului, pentru asigurarea finanțării unor proiecte de investiții în infrastructura aeroportuară din județele Dolj (250 milioane de lei), Maramureș (65 de milioane de lei), Mureș (108,35 de milioane de lei) și Satu Mare (60,76 de milioane de lei).
Proiectele sunt finanțate prin Programul Operațional lnfrastructură Mare (POIM) 2014-2020, și, în prezent, lucrările de modernizare a aeroporturilor sunt în desfășurare, progresul fizic fiind considerabil, dar blocajele financiare pun în pericol finalizarea acestora, ceea ce ar conduce la o scădere a fluxurilor comerciale, la reducerea investițiilor și la pierderea unor avantaje strategice la nivel european.
Executivul motivează decizia de apelare la fondul de rezervă bugetară prin nevoia de menținere a conectivității aeriene și consolidarea poziției strategice a României în domeniul transporturilor aeriene și se evită recuperarea, de către Comisia Europeană, a sumei de un miliard de lei, fonduri europene nerambursabile. Nimic despre lipsa de legături aeriene între marile orașe din România din diferite regiuni.
Se bate monedă pe asigurarea de legături aeriene, feroviare și rutiere spre destinații dinafara țării și mai deloc spre asigurarea de legături directe între regiunile istorice.