Ședință de lucru la Prefectura Satu Mare. La cine au ajuns zecile de hectare de pădure din Ianculești și Marna Nouă?
• publicat la: 8 aprilie 2026
La sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc marți, 7 aprilie 2026, ședința de lucru cu primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale din județul Satu Mare, care a avut ca scop abordarea unor teme de actualitate și de interes pentru administrația publică locală.



La întâlnire au participat prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, subprefecții Ioan Tibil și Cristian Valer Beseni, precum și secretarul-general al instituției, Cosmin Dorle. În calitate de invitați, au fost prezenți Dumitru Botea, președintele Camerei Notarilor Publici Oradea, notar public Ileana Botea, notar public Zsolt Cheresteșiu și Adrian Trella, reprezentant al Direcției Silvice Satu Mare, care au contribuit activ la dezbateri prin prezentări de specialitate și clarificări pe domeniile de competență, abordând subiecte relevante ce vizează activitatea autorităților administrației publice locale, cu accent pe aplicarea corectă și unitară a cadrului legislativ în vigoare.
Un punct important al ordinii de zi l-a constituit prezentarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, act normativ ce are ca obiectiv creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prin introducerea unor măsuri menite să sprijine dezvoltarea locală și să eficientizeze gestionarea resurselor publice.
De asemenea, au fost analizate aspecte referitoare la schimbarea regimului juridic al terenurilor cu vegetație forestieră, în sensul trecerii acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, subiect de interes deosebit, având implicații directe asupra administrării patrimoniului și a valorificării resurselor naturale.
În cadrul discuțiilor s-a subliniat necesitatea acordării unei atenții sporite și a priorității în punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în materia fondului funciar, de către comisiile locale de fond funciar, în vederea respectării drepturilor legale ale cetățenilor și a evitării acumulării unor situații litigioase.
Totodată, a fost reiterată obligația autorităților administrației publice locale de a elibera adeverințele necesare fermierilor pentru depunerea cererilor la APIA, aceste solicitări neputând fi refuzate, în contextul în care sprijinirea accesului la schemele de plată reprezintă un element esențial pentru susținerea sectorului agricol.
Un alt subiect de interes major l-a reprezentat informarea privind situațiile identificate la nivelul județului Satu Mare în aplicarea legislației fondului funciar, în special în ceea ce privește cererile validate pentru care nu au fost finalizate procedurile de emitere a titlurilor de proprietate. Aceste situații au fost prezentate în detaliu, fiind evidențiate atât validările pe despăgubiri, cât și situația terenurilor administrate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a cererilor validate conform anexei 19 întocmite în baza H.G. nr. 131/1991, precum și a terenurilor aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului.
Ar fi foarte interesant de aflat la cine a ajuns fondul forestier, pădurile localnicilor din Marna Nouă și Ianculești pentru care au fost emise acte de proprietate când au fost plătite. În discuție sunt zeci de hectare de pădure.