Sute de polițiști sătmăreni vor fi la datorie de Sfintele Sărbători de Paști

• publicat la: 9 aprilie 2026
Sute de polițiști sătmăreni vor fi la datorie de Sfintele Sărbători de Paști

Peste 500 de poliţişti vor fi în stradă și vor avea ca prioritate prevenirea evenimentelor neplăcute și protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 10 – 13 aprilie a.c., peste 500 de poliţişti sătămăreni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal.

În toată această perioadă, pentru asigurarea climatului de normalitate şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, poliţiştii sătămăreni vor acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.

Se va acorda o atenție deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfășura ceremonii și slujbe religioase, dar și în zonele cu mare fluență de public, pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranță, prevenirii infracțiunilor cu violență și furturilor.

În noaptea de 11 spre 12 aprilie a.c., când credinciosii vor sărbători Învierea, polițiștii de ordine publică și poliție rutieră vor acționa în toate localitățile în care se vor oficia slujbe religioase.

De asemenea, de-a lungul întregii perioade, polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea poliției, precum și dispozitivele omologate pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii rutieri și de ordine publică sătămăreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Satu Mare, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii rutieri sătmăreni vor fi prezenţi la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.

Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliţia Rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo!

De asemenea, vor fi suplimentate dispozitivele de ordine publică în staţiile cu aflux mare de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, dar și furturilor de şi din bagaje şi buzunare.

NU UITAŢI !

În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Suntem la datorie!

Lasati un comentariu