Ce afaceri este bine sa incepi când economia merge prost?

• publicat la: 9 aprilie 2011
Ce afaceri este bine sa incepi când economia merge prost?

Dacă o economie merge prost, acest lucru nu inseamnă că nu mai există nicio urmă de speranţă că in ţara respectivă nu se mai poate investi.

Există cu siguranţă şi domenii in care se poate investi şi, deşi profiturile pot părea un lucru rar, puteţi să simtiti cu adevărat gustul succesului.

In fond, demarea unei afaceri implică riscuri in orice moment, nu doar pe timp de criză, insă trebuie să ştiţi să vă folositi de criză ca de un avantaj

Cel mai bun sfat, intr-o asemena perioadă, ar fi să incepeţi să faceţi afaceri intr-un parteneriat, astfel incât să aveţi investiţie minimă şi să vă puteţi maximiza profiturile.

Buzzle a intocmit un top al afacerilor care pot fi demarate atunci când economia se află in recesiune sau pur şi simplu merge prost.

1. Consultanţa

Una dintre cele mai bune afaceri ce pot fi incepute intr-o economie care merge prost reprezintă o firmă de consultanţă. Trebuie să stiţi insă că veti avea nevoie de experienţă in domeniul pe care il alegeţi pentru a ţine in frâu o asemenea afacere.

O multime de oameni au nevoie de indrumări cu privire la modul in care să-şi gestioneze banii atunci când economia ţării nu este prosperă, aşa că acesta este momentul să infiinţaţi o astfel de firmă. Puteţi să vă faceţi clienţi atât printre persoane fizice, cât şi printre persoanele juridice.

2. Cafenea

O cafenea este o altă opţiune bună pentru o afacere ce incepe intr-o perioadă de criză. Industria alimentara, industria ospitalieră şi cateringul sunt domenii care merg bine in toate tipurile de economii. Cu toate acestea, având in vedere că vor fi o mulţime de oameni fără locuri de muncă, va trebui să veniţi cu unele mari reduceri de preţuri, cel putin pentru inceput, până vă atrageţi clienţi.

Dacă vă surâde ideea şi vreţi un pont pentru a atrage clienti, puteti să aveţi in cafenea, de exemplu, wireless gratuit, astfel incât oamenii să poată veni şi petrece ceva timp acolo pentru a rezolva unele probleme. Oamenii preferă, de multe ori, să petreacă ceva timp in afara locuinţei. Cei care lucrează de acasă, de exemplu, pot veni la cafenea, pentru a beneficia de o schimbare.

3. Portal de joburi

Dacă este criză inseamnă că sunt o multime de oameni fără locuri de muncă, care caută cu disperare un job. Deschiderea unui portal de locuri de muncă ca o afacere este un succes sigur, intr-o asemenea perioadă.

Locurile de muncă nu dispar atunci când economia merge prost, ci doar devin rare. Dacă reuşiţi să postaţi oferte de locuri de muncă, oamenii vă vor căuta. Ati putea chiar deschide un mic birou in care oamenii să vină şi să-şi depună CV-urile.

4. Lansarea unei reviste

Aceasta este cu siguranţă una dintre afacerile potrivite pentru a le incepe pe timp de criză, deoarece investitia iniţială este destul de mică. Cu totii ştim că o multime de oameni sunt la domiciliu, fără locuri de muncă, şi au tot timpul pentru a căuta surse de „divertisment”.

5. Predarea

Predarea este o altă opţiune, pentru că puteţi preda in orice domeniu simţiţi că vă pricepeţi. Acesta este momentul in care hobby-urile se pot transforma in afacere. Puteţi da lecţii la domiciliu, ceea ce inseamnă că nu veţi fi nevoit să investiţi in sediu.

sursa  Ziare.com

Lasati un comentariu