Arhiva pentru 5 aprilie 2011
Adolescenţa,vârsta dilemelor.Atenţie părinţi !
Cu toţii avem probleme şi incercăm să ni le rezolvăm cum ne pricepem mai bine. Uneori suntem confuzi, alteori copleşiţi, uneori chiar disperaţi şi nu reuşim întotdeauna să găsim răspunsuri la soluţii aşa cum ne-am dori. Se întâmplă astfel , întrucât pur şi simplu, nu ne pricepem la toate! Dar, în aceste situaţii există
Mai multe articole
Noi medalii pentru karateka din Carei
Douăzeci şi şapte de țări, cu peste 600 de concurenţi, au participat sâmbătă şi duminică în sala sporturilor Dr. Kemény Ferenc din Eger, Ungaria la Campionatul European de Karate, „1st SKDUN Gichin Funakoshi European Shotokan Karate Championship and 1st SKDUN Kohai European Cup, April
Medicii din Vâlcea au confundat un copil cu o tumoare abdominală!
O femeie de 41 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost diagnosticată de medici cu o tumoare abdonimală, iar apoi cu pietre la rinichi, pentru ca în cele din urmă să se constate că femeia era de fapt însărcinată. Poveştile şocante care au loc în spitalele din România par fără sfârşit. O femeie
Prima etapă a Campionatului de Minifotbal
Luni,4 aprilie 2011 a avut loc prima etapa a celei de-a opta editii a Campionatului de Minifotbal desfasurat pe terenul de la Union Glass Carei. Programul jocurilor si marcatorii au fost urmatorii: OLD BOY S 94 CAREI – ALCONOR COMPANY 3-1 , marcatori PREG, TABI, CSENTERI / LACKO BAD BOY S -MIK
Majorarea, lăsată pentru 2012
Odată considerată aprobată legea, remuneraţia cadrelor didactice rămâne practic la nivelul lunii ianuarie, chiar dacă au câştigat în instanţă aplicarea unei majorări de 50%. Noua angajare a răspunderii în Parlament vine în contextul în care Guvernul spune că nu-şi poate permite să
SELECŢIE PENTRU CONCURSUL „VOCEA POPULARĂ”
Vineri 8 aprilie ,2011, orele 13, TVR Timisoara organizează o selecţie pentru concursul naţional de interpretare vocală, organizat de Televiziunea Română, respectiv TVR 3. Cei interesaţi de această selecţie se pot inscrie la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
Medicamentele injectabile pentru bolnavii de cancer, eliberate doar de farmaciile spitalelor
Medicamentele injectabile pentru bolnavii cu cancer se vor elibera, începând cu această lună, doar prin farmaciile spitalelor, informează oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Medicamentele care se administrează pe cale orală se vor găsi în continuare în farmaciile cu circuit
Recomandări pentru sănătatea inimii
La nivel mondial, cauza numărul 1 de mortalitate este reprezentată de bolile cardio-vasculare. Bolile de inimă ucid mai mulţi oameni decât următoarele 4 cauze de mortalitate însumate, în fiecare an înregistrându-se peste 17 milioane de decese în lume. Inima noastră este numită, pe bună
Vacanţă pe bani puţini în România: Cele mai ieftine oferte pentru 1 Mai, Paşte şi vară
Numărul românilor care îşi permit să plece în concediu într-un sejur a crescut statistic. După doi ani în care turismul a avut de suferit, anul acesta agenţiile de turism estimează o creştere a numărului de turişti cuprinsă între 5 şi 10% pe majoritatea destinaţiilor. Cel mai important
200 de persoane nu şi-au ridicat ajutoarele
Chiar şi după repetate inştiinţări la domiciliu şi anunţuri de acordare a unui supliment celor care deja au beneficiat programul de ajutorare, potrivit celor declarate de responsabilul cu distribuirea acestor ajutoare, Dumitru Paşca,din cadrul Serviciului de Asistenţă Socială Carei,un