6 ani de UE. Multe taxe, bani puțini

• publicat la: 25 December 2012
6 ani de UE. Multe taxe, bani puțini

România are cel mai mare număr de taxe din Europa , dar încasează mai puţin decât celelalte state din UE.

Suntem pe penultimul loc în UE ca pondere în PIB a încasărilor bugetare din impozite şi taxe. „Ponderea în PIB de 27,2% a veniturilor ţării noastre din taxe şi impozite se situează după Lituania, cu 27,1% din PIB, în timp ce media europeană depăşeşte 36% din PIB, iar în ţările nordice ajunge la aproximativ 50%”, spune Dan Bădin, partener în cadrul Deloitte România. În opinia sa, acest paradox ar putea fi determinat de neimpozitarea unor sectoare mari, precum agricultura.

Potrivit raportului anual privind tendinţele în domeniul impozitării, prezentat de Comisia Europeană, proporţia impozitelor raportate la PIB s-a redus notabil în perioada 2000-2004, după care a sporit până în 2007, în condiţiile creşterii accelerate a Produsului Intern Brut. În anul 2009, situaţia economică pe termen scurt pentru România a fost mai nefavorabilă decât se anticipase, înregistrându-se o scădere masivă, de 6,6 puncte procentuale, faţă de anul 2008.

Interesant este startul pe care l-a avut România la intrarea în Uniune. Fiscalitatea înregistrată în anul 2007 era clasată la acel moment drept cea mai mică din Uniunea Europeană, la un nivel de 29,4% din PIB, pe aceeaşi treaptă situându-se şi Slovacia. Potrivit raportului Eurostat, cele mai mari taxe se regăsesc în Danemarca şi Suedia, unde veniturile statului din taxare reprezintă peste 48% din PIB. Media europeană a impozitelor se situa la 39,8% din PIB în 2007, în creştere faţă de 2006 (39,7%), dar mai mică decât în 2000 (40,6%).

Haos legislativ

Specialiştii spun, referindu-se la relaţia dintre companii şi autorităţile fiscale, că în majoritatea ţărilor, deşi companiile au o relaţie bună cu autorităţile fiscale locale, gradul general de incertitudine reprezintă un motiv de îngrijorare. Într-un sondaj realizat recent, unul din doi respondenţi consideră că incertitudinea fiscală din ţara lor are un impact şi chiar afectează operaţiunile companiei pe care o reprezintă.

În 2009, Deloitte Tax lansa raportul „Fiscalitatea românească – Radiografia unei reforme incomplete”, care prezenta o parte dintre provocările semnalate de marii contribuabili din România. Atunci erau identificate două neajunsuri importante care contrabalansau avantajele competitive ale sistemului fiscal românesc (în principal, cota unică de 16%). Aceste neajunsuri erau incertitudinea cauzată de frecvenţa modificărilor legislative şi calitatea relaţiei cu autorităţile fiscale (inclusiv transparenţa şi nivelul de pregătire şi disponibilitatea acestora). „Din păcate, aceleaşi preocupări se regăsesc şi în studiul din anul 2012, de data aceasta accentuate de comparaţiile, de cele mai multe ori nefavorabile nouă, cu percepţia mediului de afaceri din restul regiunii”, spune Alexandru Reff, partener coordonator Deloitte Tax & Legal România.

Un punct care poate crea însă confuzie este legat de cota unică de impozitare. Statul român a fost acuzat de antreprenori de o „şmecherie fiscală” când s-a decis ca profitul unei companii să fie impozitat cu 16%. În realitate, impozitul este de 32%, pentru că se impozitează cu 16% la repartizarea profitului (dacă antreprenorul decide să îl dea ca dividende sau să îl reinvestească) şi apoi se mai impozitează cu 16% când este transformat efectiv în dividende. Altfel spus, un acţionar care vrea să plece cu profitul acasă trebuie să dea statului român aproape o treime din el şi nu 16%.

ŞASE MĂSURI PENTRU RELAXARE FISCALĂ

1 Realizarea bugetului de stat pornind de la o ţintă de încasări şi nu de la însumarea necesarului anual şi apoi „setarea” taxelor şi impozitelor pentru obţinerea sumei.

2 Stabilirea unor taxe şi impozite care să facă mediul de afaceri atractiv.

3 Reducerea numărului de taxe. În România se plătesc 254 de taxe, în timp ce în Polonia numărul lor este de doar 12. Multe dintre aceste taxe nu se justifică din punct de vedere al costurilor cu colectarea lor.

4 Reducerea nivelului taxării pe muncă şi pe profit, în paralel cu reducerea risipei pe proiecte publice şi cu continuarea privatizărilor.

5
Crearea de sisteme electronice de plată şi simplificarea modului de raportare contabilă, pentru a uşura felul în care se plătesc taxele şi impozitele.

6 Transparenţă în modul prin care se cheltuiesc banii publici: prezentarea spre dezbatere publică a proiectelor statului, afişarea preţului de achiziţie după fiecare licitaţie.


CE AVEAM ŞI NU MAI AVEM

Accize mai mici. Chiar dacă şi înainte de intrarea în Uniunea Europeană existau accize pe produse ca alcoolul și tutunul, odată cu intrarea în UE, România a agreat un calendar multianual care presupune aducerea nivelului accizelor la cel european. Asta înseamnă preţuri mai mari.

CE NU AVEAM ŞI AM PRIMIT
Zero taxe vamale. Cel mai mare avantaj îl constituie circulaţia mărfurilor pe teritoriul UE fără aplicarea taxelor vamale. Astfel, companiile din România pot face importuri şi exporturi în spaţiul comunitar fără a plăti taxe vamale, ceea ce a dus la o scădere a preţurilor de retail pentru toate produsele fabricate în UE şi comercializate în România.

CE AR FI TREBUIT SĂ PRIMIM ŞI NU NI S-A DAT

Birocraţia, la ea acasă. O aliniere a fiscalităţii româneşti cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene încă nu s-a produs. România are încă cele mai multe taxe ca număr din UE. Asta înseamnă birocraţie mai mare pentru încasări la bugetul de stat mai mici decât statele care au mai puţine taxe, dar în cuantum mai mare.

sursa incomemagazin.ro

Lasati un comentariu