Proiectul „Poliţist junior”

• publicat la: 20 mai 2013
Proiectul „Poliţist junior”

Proiectul Poliţist Junior, iniţiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare şi Fundaţia Maria, aflat la a doua ediţie în acest an, a debutat luni, 20 mai 2013, cu o activitate de dirijare a circulaţiei, la care au participat copii de la Grădiniţele Guliver şi 14 Mai.

            Micii pietoni au recapitulat împreună cu poliţiştii regulile de circulaţie învăţate de la părinţi şi de la doamnele educatoare, după care, fiecare din cei 43 de copii prezenţi, a avut posibilitatea de a îmbrăca uniforma de poliţist junior şi de a dirija, alături de adevăraţii poliţişti, circulaţia la trecerea de pietoni dintre  Grădina Romei şi Electrolux.

            Prin recomandările primite de la poliţişti şi demonstraţiile practice, copiii au avut posibilitatea de a înţelege mai bine responsabilitatea pietonilor în stradă, manifestată în special prin traversarea corectă a drumului public, dar şi rolul poliţistului în dirijarea circulaţiei. În final, toţi participanţii s-au dovedit încântaţi de a fi participat la această activitate şi de a avea şansa de fi poliţişti juniori, fiind felicitaţi de adevăraţii poliţişti pentru asumarea cu seriozitate a ambelor roluri pe care le-au jucat: de pieton responsabil şi de poliţist.

            Activităţi similare vor avea loc şi în perioada următoare – programate în zilele de 24, 27, 28 şi 29 mai – la sunt aşteptaţi să participe aproximativ 1000 de copii de la grădiniţele: Mondiala, Draga Mea, Voinicelul, G.P.P. nr.9 precum şi de la Şcoala Gimnazială Avram Iancu şi Şcoala Gimnazială Oşvareu din Botiz.

Lasati un comentariu