Pagina principala / Stiri interne / Chirurg cardiovascular: „După 20 de ani în Germania, mă întorc definitiv în ţară“

Chirurg cardiovascular: „După 20 de ani în Germania, mă întorc definitiv în ţară“

Procesul de întoarcere în România durează ani întregi, fiindcă sistemul nu este obişnuit cu migrarea medicilor decât într-o singură direcţie: în afară.

Sunt patru ani şi jumătate de când medicul german născut în România Cătălin Constantin Badiu (38 de ani) a făcut primele demersuri pentru a se muta la un spital de stat din Bucureşti. Un proces îndelungat care se află la final şi care se va încheia la începutul lunii mai, când medicul, ajuns în vârful piramidei ierarhice a echipei medicale a unui renumit spital din Germania, va intra în echipa de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Patru ani şi jumătate sunt tot atâţia de când îl are pe fiul lui, Sasha, împreună cu soţia lui româncă, frumoasa Ileana Badiu. Unul dintre motivele pentru care Cătălin Badiu a decis să se întoarcă definitiv în România: Sasha a învăţat zilele săptămânii astfel: „Luni, marţi, miercuri, joi, vineri-vine-tati, sâmbătă, duminică-pleacă-tati“.

„Weekend Adevărul“: Domnule doctor, permiteţi-mi să vă spun că sunteţi o anomalie. Nu sunteţi doar un medic român care, după ce şi-a făcut o carieră în străinătate, s-a hotărât să se întoarcă în ţară, ci sunteţi chiar şi şcolit de ţara respectivă…

Dr. Cătălin Badiu: Odată cu mutarea în Germania în 1995, a trebuit să reiau totul, inclusiv ultimul an de liceu şi Bacalaureatul, fiindcă Bacalaureatul românesc nu era recunoscut în Germania. Pe urmă am reuşit să obţin un loc de studiu la Universitatea „Ludwig-Maximilian“ în München, care este cotată ca fiind cea mai bună facultate de medicină din Germania. Nu m-am întors încă definitiv în România. Sunt într-un proces de a mă întoarce, proces în care sunt, de altfel, de ani întregi. Acum am ajuns într-o fază finală. Am un contract de colaborare cu spitalul privat Monza, dar mai am un plan la care ţin foarte mult: de a dezvolta, împreună cu alţi colegi chirurgi şi nu numai, partea de chirurgie cardiacă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

De ce a durat atât acest proces de întoarcere? Pentru că nu este uşoară echivalarea studiilor, nici echivalarea specialităţii. Chiar şi după atât timp, există anumite limitări. Nu este vorba, desigur, de o rea-voinţă. Este vorba despre faptul că lumea în România nu este obişnuită cu migraţia medicilor decât într-o singură direcţie: în afară.

MIGRAŢIA INVERSĂ

Ce vi s-a întâmplat, concret? Atunci când am cerut recunoaşterea diplomei de medic obţinută la München, a apărut prima mică încurcătură la care Ministerul Educaţiei îmi amintesc că a spus aşa: „Să ştiţi că am mai avut diplome din Republica Moldova, dar nu din Germania, deci nu suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii“.

Şi cât a durat recunoaşterea diplomei?

Pentru diploma de facultate a durat puţin, acesta fiind un lucru legat de Universitatea de Medicină şi de Ministerul Educaţiei, care au trebuit să vadă exact ce-am făcut. N-a fost, bineînţeles, niciun fel de problemă şi diploma a fost recunoscută. Vorbim despre anul 2003, un moment în care România nu era în Uniunea Europeană, pentru că după aceea, recunoaşterea diplomelor s-a făcut mult mai uşor. Ani întregi mai târziu mi-am depus diploma de specialitate în chirurgie cardiovasculară.

O întrebare evidentă: de ce vreţi să vă întoarceţi?

Din două motive. Motivul principal sau mai apropiat de inima mea este, bineînţeles, familia mea care este în România şi care îşi doreşte să rămână în România. Şi, în al doilea rând, pentru că aici mă simt acasă. Am avut tot timpul legătură cu România şi am considerat întotdeauna că în meseria şi în specialitatea mea se pot face lucruri în plus şi aici.

Câţi ani aţi locuit în Germania, în total?

Aproape 20 de ani.

Şi se mai cheamă că sunteţi român? Mă flatează faptul că am ceva de la ambele popoare, atât german, cât şi român. Am trăit aproape la fel de mult în Germania ca şi în România. Numai că, vedeţi, în ultimii zece ani am venit cu regularitate în ţară. Sunt căsătorit de şase ani, timp în care am făcut amândoi naveta, dar mai mult eu, bineînţeles. Am fost tot timpul, aproape în fiecare săptămână, două zile acasă: sâmbătă şi duminică. Concret, când vă întoarceţi?

Mă întorc definitiv, sau mai bine zis timpul stat în România o să predomine începând cu luna mai a acestui an.

Şi câţi ani se împlinesc de când aţi început procesul de întoarcere în ţară?

Se împlinesc aproximativ patru ani şi jumătate. Procesul a fost îndelungat, într-adevăr, dar eu am încercat în procesul acesta să nu forţez în niciun fel lucrurile.

DELOC STRĂIN ÎN GERMANIA Aţi avut vreodată probleme în Germania ca român?

Nu. În primul rând, am şi origine germană, deci am avut şi cetăţenie germană relativ devreme. Dar cum numele meu este Cătălin Constantin Badiu, nu aş fi putut niciodată pretinde că sunt neamţ. Şi, cu toate astea, nu am simţit nici cel mai mic dezavantaj pentru faptul că nu sunt german get-beget. Nici cea mai mică picătură de diferenţiere din punctul ăsta de vedere. Pot să vă spun foarte exact şi ţin la treaba asta: acum 12 ani, în spitalul unde lucrez eu în Germania, Deutsches Herzzentrum München (n. r. – Centrul german al inimii din München), eram eu cu nume străin şi o doctoriţă care este jumătate franţuzoaică. Între timp, la spitalul acela s-au angajat mult mai mulţi medici străini din diferite ţări.

Când aţi plecat în Germania la facultate, v-aţi gândit vreodată că o să vă întoarceţi în România? Aţi plecat cu gândul că o să vă întoarceţi sau, mai degrabă, cu gândul că vreţi să rămâneţi acolo? Nu am plecat cu gândul că nu mă voi întoarce niciodată. Există oameni care au plecat sau pleacă din România fără să vrea să se mai uite în urmă. La mine nu a fost aşa. În principiu, credeam foarte mult în sistemul din Germania. Nu mi-am pus problema dacă mă voi întoarce sau nu. Aveam un drum de făcut şi trebuia să mă concentrez pe drumul respectiv. Ei, mai târziu, după ce eram de opt-nouă ani acolo, am cunoscut-o pe soţia mea, care trăieşte în România. Din acel moment, bineînţeles, mi-am pus mult mai des problema revenirii acasă.

continuarea pe adevarul.ro