Isteria plăcuţelor vopsite vs.Silenzio Stampa de la Carei

• publicat la: 22 martie 2014
Isteria plăcuţelor vopsite vs.Silenzio Stampa de la Carei

Isteria creată de vopsirea unor plăcuţe în culorile steagului naţional al ţării pe teritoriul căreia  sunt amplasate, a pus pe jar autorităţile,primarii localităţilor şi desigur presa.Nu şi anomaliile cotidiene de la Carei.

In ziua de 20 martie, conducătorii auto ce se deplasau pe traseul Satu Mare – Remetea Oaşului au observat că fiecare placă ce marchează intrarea şi iesirea din localităţile de pe traseul menţionat mai sus au fost “colorate” cu spray de culoare roşie, galbenă şi albastră,pe portiunea cu numele localităţilor scris  în limba maghiară.

De la huligani la vandali,primarii si politicienii UDMR au folosit tot arsenalul de invective pentru a cataloga si înfiera fapta celor ce au comis acest gest.Toţi s-au lansat în a da grabnic comunicate şi declaraţii de presă ba chiar în exces de zel,viceprimarul orasului Livada,Szabo Ignac, a dat personal o mână de ajutor la ştergerea urmelor “vandalismului”, asistat de şeful de post din oraş.

Departe de a agrea  deteriorarea plăcuţelor  ce marchează intrarea şi iesirea din localităţile mentionate.Nu acesta este modul de a se exprima o nemulţumire.Doar că de această dată,fapta a fost observată şi sancţionată cu spirit civic de către reprezentanţii unor partide,care  în situaţii similare,dar care nu sunt la fel de vizibile ca plăcuţele,adoptă o atitudine de ignorare a lor. Mă refer aici la situaţia în care identitatea  unei etnii este întinată,fără speranţa de ştergere a urmelor “vandalismului” sau de tragere la răspundere a vinovaţilor.

„Nu cred că acest comportament caracterizează convieţuirea interetnică a sătmărenilor, ci mai degrabă atmosfera de toleranţă pe care am simţit-o sâmbătă, când am organizat defilarea de Sărbătoarea Naţională a Maghiarilor. Sunt convins că aceste acte de vandalism constituie cazuri izolate, dar asta nu înseamnă că autorii lor trebuie să scape de rigorile legilor în vigoare în ţara aceasta, tocmai pentru a descuraja repetarea în viitor a unor asemenea manifestări” – declară  preşedintele Organizaţiei Municipale a UDMR, deputatul Kereskenyi Gabor,pentru www.satumareonline.ro.

Incă nu a fost exprimată o opinie din partea  organizatiei UDMR în ce  priveşte falsul istoric tipărit pe bani europeni, Traseul Legendelor sătmarene,de  către Asociaţia Culturală Nagykarolyi es Videke (România), reprezentată de Gabriella Venig şi a Asociaţiei  Szatmar Kozhasznu Egyesulet,carte ce a fost distribuita la toate scolile din oras si la oaspetii ce vin la concursurile din Carei ale elevilor,prin proiectul   transfrontalier “Două ţări, un scop, succes comun” – Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria –România, 2007 – 2013, în ediţie quadrilingă: maghiară , română, engleză şi germană, in valoare de 100.000 de euro.

Cum caracterizează UDMR mesajul transmis de acestă carte care denaturează sau ignoră istoria reală de pe aceste meleaguri?

Traseul Legendelor sătmarene nu este doar o scăpare din partea administraţiei UDMR careiene,existând continuitate în desconsiderarea etnicilor români careieni şi nu numai,prin tipărirea hărţii oraşului nostru cu menţionarea detaliată a tuturor obiectivelor cultural-spirituale  maghiare dar ignorându-le pe cele româneşti.

Până şi “micul”  Monument al Ostaşului Român a fost exclus ca obiectiv turistic al Careiului.De această dată nimeni nu a  fost  oripilat de intenţia vădit discriminatorie la adresa etnicilor români şi a valorilor lor culturale şi spirituale.

Referitor la această hartă,consilierul Bontea a atras atenţia în cadrul şedinţei de vineri,14 martie 2014,despre materialul inserat de primărie la capitolul prezentarea oraşului.

Date total eronate despre vizita regelui Ferdinand şi a reginei Maria apar alături de alte falsuri flagrante sau omisiuni intenţionate despre ocupaţia hortystă din perioada cedării Ardealului.Aflăm cu stupoare că  după 1944 în Carei a fost instaurată ocupaţia româno-sovietică care a început deportarea şvabilor.Nici un cuvânt despre deportarea românilor între anii 1940-1944,despre represiunile la adresa lor ,dacă tot au fost menţionate cele la adresa şvabii şi evreilor.

Lipsa de coerenţă precum si relatări unilaterale ale evenimentelor petrecute in perioada de tristă amintire la care se face referire ne ridică semne de intrebare referitoare la bunele intentii ale reprezentantilor UDMR când clamează despre convieţuirea interetnică  într-o  atmosferă de toleranţă.E ciudat cum sunt vânate toate derapajele de la un comportament echilibrat şi tolerant din partea unor etnici români iar când acestea vin din partea unor etnici maghiari,derapajele devin brusc o normalitate sau sunt ignorate.

Pentru istoria familiei Karoly în două volume au fost găsiti  40.500 lei dar pentru un simplu dicţionar  ce cuprinde personalităţile careiene din toate timpurile,consilierii UDMR nu au găsit de cuviinţă să aprobe uluitoarea sumă de 3.300 lei.

O situaţie  în care lipsa de respect şi de  “toleranţă” la adresa etniilor conlocuitoare din Carei o găsim şi în preajma zilei de 1 Decembrie,Ziua Nationala a României.

A fost nevoie de interventia presedintelui Consiliului Judetean ,Adrian Stef,ca  oraşul să aibă arborate drapele tricolore  de Ziua Naţionala.( vezi aici).

Si dacă tot am amintit de Ziua Naţională,nu pot să nu amintesc de faptul că nu există niciun fel de protocol de Ziua Naţională,din 2008 încoace, ca în oricare alt oraş românesc,nici măcar   pentru veteranii ce vin an  de an la manifestările de la Monumentul Ostaşului Român.Se alocă în schimb fonduri generoase pentru ziua de 15 martie.Numai în acest an a fost organizat  un protocol pentru 150 de persoane,la castel,iar cu trei zile in urmă,tot din bugetul local a fost organizat  un protocol consistent pentru 50 de persoane, după vernisajul expoziţiei  Albert Florian.

Despre ce toleranţă si comportament   vorbesc  reprezentanţii UDMR când în municipiul Carei acesta lipseşte cu desăvârşire? Cui servesc aceste provocări precum cele amintite mai sus? Să fie ele doar un paravan menit să acopere „neclarităţile”  economice locale?

In municipiul Carei trăiesc atât etnici români cât şi maghiari ,şvabi sau rromi.Toţi sunt contribuabili şi toţi au sărbători specifice.Fiecare dintre ei  este  mândru  de neamul căruia îi aparţine.

Atitudinea vădit discriminatorie pornită tocmai de la primărie nu duce la nimic bun.Principiul „Dezbină şi stăpâneşte”  aplicat de cuplul de edili  careieni  ce provin de la uniunea maghiară s-ar putea ca să acţioneze în final ca un bumerang în oraşul multietnic si multicultural Carei,unde oamenii de rând au convieţuit mereu  în bună înţelegere şi respect reciproc.

Daniela Ciută

Stiri asemanatoare

Ultimele stiri

comentarii

de Tiberiu Vanca la 22 martie 2014 - 07:59

Felicitări Daniela! Bine scris, iar pe de altă parte cuprinde,în tehnica dojenii, în întregul lor derapajele şi nealinierea conducerii UDMR-iste la conviețuirea interetnică.

de tipograful Ștefan Pop la 22 martie 2014 - 08:05

Toate ca toate, dar fascimilul din articol (pagina fotografiată din mizeria numită „Traseul legendelor sătmărene”) m-a făcut să mă răsucesc în mormânt și să încerc sa lămuresc două aspecte chiar azi și nu mâine sau poimâine.

În primul rând, vreau să aduc la cunoștiința proștilor, neșcoliților, inculților, ignoranților, analfabeților (astea toate sunt boli incurabile, nu scapi de ele toată viața) care au dat bun de tipar la mizeria amintită mai sus (dintre cei foarte mulți care intră indubitabil în această categorie îi pomenesc acum doar pe cei doi politicieni locali numiți Vénig Gabriella și Kovács Jenö), că prima tipografie din Carei nu a fost înființată în 1734 ci abia 20 de ani mai târziu, adică în anul 1754. Lucrurile s-au desfășurat cam așa:

Convins și de episcopul Manuil Mykhailo Olsavszky, episcopul Eparhiei greco-catolice de Mukacevo precum și de propriile lui necesități, groful Károlyi Ferenc înființează în 1754 tipografia din Carei cu ajutorul omului de știință și a meșterului tipograf în aceeași persoană („tudós és typographus egy személyben”), românul din Satu Mare, Pap István (Pop Ștefan) și, doar la începuturi, cu ajutorul lui Biró Mihály, tipograf (amintit în documente ca fost proprietar de tipografie în Debrecen în anul 1752). Károlyi Ferenc i-a împrumutat lui Pop Ștefan suma necesară pentru cumpărarea utilajelor tipografice, stabilind cu acesta ca plata împrumutului să se facă în rate. În plus, Károlyi Ferenc a pus să fie construită o clădire pentru tipografie, iar lui Pop Ștefan i-a dat în folosință gratuită un loc de casă, o grădină și ceva teren agricol. După asta Pop Ștefan a plecat la Lőcse (Levoča, Slovacia) unde a cumpărat o parte din utilajele dezafectatei tipografii Brewer cu 2.576 forinți. Presa tipografică cu cadru din lemn, cu placă de presare din aramă, aflată în imaginea de mai jos avea anul fabricației 1668 (deci fusese folosită timp de 86 de ani). Partenerul inițial a lui Pop, Biró Mihály s-a temut că nu-i va putea restitui lui Károlyi Ferenc împrumutul acordat și s-a retras repede din afacere, devenind simplu muncitor tipograf începând cu anul 1758. Imediat ce a procurat utilajele, harnicul și priceputul om de știință și tipograf Pop Ștefan s-a apucat de treabă, tipărind, conform celor relatate de secretarul și biograful grofilor Károlyi, Éble Gábor în broșura „Egy magyar nyomda a XVIII. században, Budapest 1981”, inclusiv abecedare maghiare, rutene și românești (cu alfabet chirilic), fără însă ca tipografia să fi fost autorizată până atunci de către împărăție. Această grabă avea să-l și coste, având loc și un mare scandal, fiindcă a fost reclamat de iezuiții invidioși că tipărește clandestin și în consecință a trebuit să-și întrerupă munca. Însă, în luna luna octombrie 1745, Károlyi Ferenc a primit autorizația, adică o scrisoare de privilegiu din partea Mariei Tereza [Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (în latină Maria Theresia Augusta, în germană Maria Theresia, în maghiară Mária Terézia), (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei, Împărăteasă consort a Sfântului Imperiu Roman, etc., ] ca să înființeze, în orașul Carei, aflat pe domeniul său, în folosul lui și al urmașilor săi, o tipografie. La ședinta de consiliu care a avut loc la Bratislava s-a hotărât ca un exemplar din fiecare carte tipărită să fie trimisă autorităților iar din partea autorităților a fost desemnat un cenzor, ba chiar și unul teologic. După aceea s-a putut continua tipărirea abecedarelor maghiare, rusești (rutene) și românești iar în 1756 se tipăreau deja și opere geografice. Abecedarele românești erau tipărite de Lazar I. și Pop Ștefan (Pap István) iar cele rutene de Volkovsky, conform celor scrise de Asztalos György ((Nagy-Károly rendezett tanácsu város története 1848-ig – Istoria oraşului Carei până la 1848. Nagy Károly, 1892). Se pare că tipografia n-a adus profitul scontat, fiindcă la moartea lui, în anul 1775 Pop Ștefan nu reușise să restituie împrumutul contractat la înființarea tipografiei și aceasta a revenit în proprietatea grófului Károlyi Antal, fiul lui Károlyi Ferenc. Károlyi Antal a încredințat tipografia pentru trei ani piariștilor, dar în 1778 a cumpărat o a doua presă și a încercat să folosească tipografia pe cont propriu angajându-l ca meșter tipograf pe Eitzenberger Ferenc. Acesta n-a fost mulțumit cu veniturile pe care le obținea conducând tipografia și a intrat în grevă, fiind concediat în 1783. Pe urmă, tipografia a trecut prin diferite mâini: Klemann Jozsef (1783-1798) și Gonyei Pocs Gabor (1793-1827) care a și cumpărat-o în final în anul 1827 de la grofi contra sumei de 3.500 de forinți.

Există autori care au scris deosebit de elogios despre performanțele tipografiei patronată de Pop Ștefan, despre calitatea grafică deosebită a tipăriturilor care se executau de către el la Carei, de faptul că putea tipări și cărți care aveau în jur de 500 de pagini, de rolul deosebit de important pe care l-a avut această tipografie atât pentru cultura locală cât și pentru cea națională maghiară, etc., ca de exemplu Timkó Győrgy într-un articol intitulat „Volt egy grófi nyomda Nagykárolyban” apărut în revista Magyar Grafika 2008/1, pg. 67-70. Au existat însă și invidioși nesimțiți cum ar fi de exemplu Dr. Illéssy János dar mai ales Ballagi Aladár care au criticat tipografia careiană și rolul ei în cultura maghiară, și au contestat afirmațiile istoricului Éble Gábor (n. la Mecsér, 25 martie 1843. – d. 25 martie 1923) carea fost angajat în anul 1870 în slujba lui Károlyi György, a fost casierul și secretarul familiei Károlyi între 1875-1901, a fost atât poet dar și biograful familiei Károlyi.

În ce privește afirmația insidioasă și nesimțită din „Traseul legendelor sătmărene”, cităm: „…după ocupația româno-sovietică, în 1945 începe și deportarea șvabilor”, lucrurile sunt și mai clare.

S-a certificat de către toți istoricii credibili, inclusiv de către cei maghiari care și-au păstrat bunul simț nealterat, faptul că Armata Română a eliberat Careiul în ziua de 25 octombrie 1944, dar că după câteva zile, orașul Carei, ca de altfel întregul Ardeal de Nord, a intrat sub administrație sovietică, până după 6 martie 1945.

În consecință, este cât se poate de evident faptul că deportarea șvabilor sătmăreni care a avut loc la inceputul lunii ianuarie 1945 a fost culpa exclusivă actrupelor sovietice (practic) de ocupație, lucru care n-a fost contestat nici măcar de „specialistul” local al problemei, adică de ștefangheorghistul consilier personal al primarului, de numitul Boros Ernö. Însă, analfabeții care au dat bun de tipar la mizeria numită „Traseul legendelor sătmărene” (dintre cei foarte mulți care intră indubitabil în această categorie îi amintesc acum doar pe cei doi politicieni locali numiți Vénig Gabriella și Kovács Jenö) nu cunosc nici măcar atâtica istorie, fiindcă habar n-au să citească, dovadă că au permis publicarea, multiplicarea și difuzarea acestei mizerii ce abundă de minciuni sfruntate.

Dacă la noi ar fi acum o așa numită „eră” cu obiceiuri Jobbik, sau dacă am trăi în vremurile de tristă amintire ale hitlerismului / horthysmului, astfel de cărți, cum este cea numită „Traseul legendelor sătmărene” s-ar arde de către autorități în piețele publice. Dar fiindcă trăim (cică) în democrație, autoritățile competente (Instituția Prefectului Satu Mare) ar trebui să retragă imediat de pe piață maculatura numită „Traseul legendelor sătmărene”, din absolut toate locurile și ungherele pe care le-a infestat deja în ediţia quadrilingă maghiară, română, engleză şi germană valorând 100.000 de euro, adică din toate școlile și din toate bibliotecile orașului Carei, și nu numai.

Pe de altă parte, cei doi principali responsabili cu această jignire adusă la adresa poporului român, adică indivizii analfabeți numiți Kovács Jenö si Vénig Gabriella, ar trebui să-și ceară scuze publice, dar nu în paginile săptămânalului N&V pe care-l patronează și îl finanțează, ci în paginile unui ziar central. În caz contrar, ar merita ca lumea să li se adreseze de acum încolo cu neologismul folosit deja de @emil la adresa lui Zsolti, și anume cu ăla care începe cu 3,14. Celor doi ar trebui să li se impute și suma de 100.000 euro, pentru că au deturnat fonduri europene spre țeluri nepermise de lege și anume spre denigrarea poporului român.

Dacă nu se va întâmpla asta, atunci o să mă scol eu, tipograful Ștefan Pop, sătmăreanul, din mormânt și o să-i țin pe cei doi în viață numai cu picioare date drept în fund. Adică cu segberugás. Ca să se învețe minte.

de Tiberiu Vanca la 22 martie 2014 - 08:21

CĂLĂREŢII HUNI
În 24 mai 2013 am publicat pe pagina noastră de Facebook povestea primului maghiar sosit în Ardeal cu referire la o glumă care pune în pagina primatul etniei care este băştinaşa dintru începuturi a Ardealului. Pentru că are legătură cu tema noastră o redăm:

ATILA
Un prunc, Culae, pe numele său, ce-şi dura copilăria într-un cartier cu etnii amestecate, între care mulţi unguri, aude şi înregistrează. Printre altele tema tipic ardeleană, celebra nedumirire, analogă cu „oul sau găina”. Unii, evident românii o ţineau tare cum că românii sunt băştinaşii istorici ai locului, iar ungurii o aveau pe a lor, cum că ei ar avea primatul şi că românii ar fi originari de undeva din sudul Dunării, dar fiind o populaţie extrem de rezistentă şi de o prolificitate ieşită din comun, s-au dezvoltat numeric cu un astfel de spor încât au copleşit spaţiul devenind majoritari. Şi pentru că n-au ajuns la nici un fel de pace, ţâncii s-au bătut în cărţi de istorie. Istoria românilor bătea monedă pe amestecul daco-roman, iar cea ungurească pe migrarea de peste Dunăre, şi că la venirea lor (ştie Cititorul de unde, taman din estul asiatic – în Coreea antică exista chiar şi un trib, nominat: Maghiar-) spaţiul Danubio-Carpatin avea de toate, numai că oamenii lipseau cu desăvârşire. Din acest crâncen război istoricist Culae a ieşit obosit convins că trebuie să apeleze la cea mai înaltă autoritate ştiencistă a familiei, evident mama, pe care a luat-o direct:
– Mamă! Spune-mi cine au fost mai întâi şi întâi în Ardeal, românii sau ungurii?
– Eu nu ştiu, a răspuns mama, dar de bună seamă vecinul Feri ştie, aşa că întreabă-l pe el.
Faţă în faţă cu Feri-Bacsi, un ungur cu mustaţă răsucită de ca şi cum ar găzdui sub nări două vrăbii, Culae şi-a rostit nedumirirea, rugându-l să-i dea dezlegare. Feri-Bacsi, l-a privit, l-a măsurat cu privirea din creştet până în tălpi şi invers, a tras o doză zdravănă de aer în piept şi după o scurtă aşteptare, atât cât să-şi adune cunoştinţele cerute, şi-a dat drumul.
– Odată, atunci când a fost începutul, a venit aici un bărbat „călare”. Locul era atât de frumos încât bărbatului pe car-l chema Atila i-au dat lacrimi de emoţie. Şi cum pământul acela nu era locuit de oameni, Atila şi-a zis că musai, trebuie să rămână aici, că prea erau de toate: păduri, lunci întinse, câmpii, râuri, lacuri şi absolut tot ce-i trebuie pământului ca să fie bogat. Dar cum era stors de drumul lung pe care a fost nevoit să-l bată s-a gândit că n-ar fi rău să se răcorească puţin. Şi cum se afla pe marginea unui lac cu apă limpede cristalină şi-a zis că n-ar fi rău să se scalde cât de cât. S-a dezbrăcat şi a intrat în apă şi s-a simţit foarte bine. Când a ieşit „Nu tu haine! Nu tu cal!”. Necăjit, din cale afară, s-a aşezat pe malul lacului şi a adăstat o bună bucată de vreme, cu coatele pe genunchi şi palmele la tâmple şi a început să gândească, şi a gândit profund. Deodată a tresărit şi revenindu-şi din meditaţie a exclamat:
– Mă! Fire-ar să fie! Asta-i treaba, lor, a românilor, că numai ei m-au văzut venind!
*

Un eveniment trist îl constituie pentru România Diktatul de la Viena din anul 1940, act politic năşit de către Germania Nazistă, ca contraprestaţie adusă Ungariei care s-a aliat cu administraţia de la Berlin aflată sub cizma lui Adolf Hitler. Maghiarii conduşi la acea vreme de către amiralul, fără flotă, Horthy Miklos, s-au oferit să aplice ad literam politica nazistă drept care s-a smuls din teritoriul român o suprafaţă de 43.492 km. pătraţi şi a fost pusă sub administrare maghiară.
În septembrie 1940 după retragerea administraţiei române, glorioasa, fără glorie, armată maghiară, cea care avea să comită pe pământ românesc crime de genocid înseriate ( a se vedea : IP; Treznea; Mureşenii de Câmpie şi celelalte) şi-a făcut intrarea triumfală, avându-l în frunte pe amiral, ce în semeţia sa şi-a făcut apariţia, în faţa marilor comunităţi urbane, călare pe un cal alb. Credem că în mintea „regentului” pentru că o astfel de demnitate îndeplinea atunci H.M., şi a camarilei din jurul său, optarea pentru un bidiviu alb s-a făcut ca o analogie a culorii acestuia cu cea al unei alte vieţuitoare de aceaşi culoare, porumbelul, care în vremea de atunci, ca şi acum, simbolizează pacea. Numai că călăreţul şi trăpaşul de sub el, nu au implementat pace şi concordie, cât ură şi aşa cum am precizat crime.
Pentru cititorul nostru Horthy Miklos este al doilea călăreţ care descoperă Ardealul.
*
În 10 martie curent la Târgu Mureş a avut loc la monumentul secuilor ucişi în anul 1848, de către administraţia etnică al acelor vremi, o adunare comemorativă la care au participat în jur de patru mii de oameni. La această manifestare au afluit şi membrii ai unor organizaţii extremiste din Ungaria, cum ar fi spre exemplu partidul Jobik, care s-au pretat la grave tulburări, între care uzul de petarde, arderea unui drapel al Uniunii Europene, şi discursuri în care s-au făcut referiri la, un pretins anacronism, în viziunea lor, privind prevederea din articolul 1 din Constituţia României care legiferează că suntem un „stat naţional unitar” şi s-au strigat slogane antiromâneşti. În ordine s-a depăşit limita autorizaţiei primită pentru desfăşurarea comemorării în sensul că aceasta prevedea doar staţionarea la monument, fără dreptul de a mărşălui prin localitate. Cu încălcarea limitei autorizaţiei s-a făcut o deplasare , şmecherească, a participanţilor cu destinaţia prefectură. Spunem şmecherească pentru că nu s-a mărşăluit pe carosabil ci pe trotuar. Actele antisociale comise, scandarea de slogane împotriva statului român, utilizarea de petarde, arderea drapelului U.E. şi discursuri împotriva ordinii de stat român, au fost condamnate de , opinia publică română, de partidele politice , de guvern şi „atenţie” şi de către UDMR acesta din urmă spunând că ungurii din Ungaria nu sunt legitimaţi să manifeste în România întrucât atitudinea lor face rău comunităţii maghiare şi prestigiului organismelor care-i reprezintă pe unguri în România. Autorităţile române, Prezidenţia şi Guvernul au pus problema declarării drept „persona non grata” a liderului Jobik Gabor Vona, şi a membrilor partidelor extremiste din Ungaria , măsură urmată de împiedecarea pentru viitor a acestora să mai intre pe teritoriul nostru naţional.
La doar câteva zile, în „15 Martie”, zi declarată de către statul ungar drept „Ziua Naţională a Ungurilor de Pretutindeni”, comunităţile maghiare din România au sărbătorit, demonstranţii purtând în premieră şi drapelul de stat al României, alături de tricolorul maghiar precum şi stindardul celor în jur de cinci sute de secui câţi există potrivit ultimului recensământ în România. Potrivit declaraţiei Domnului primar Florea de la Târgu Mureş, urmare liberei asumării a etniei, căreia aparţin, în marele oraş transilvan s-ar regăsi 17 sau 37 de secui (n.n. n-am reţinut cu exactitate dacă cifra 7 s-ar situa între 10 şi 20 sau între 30 şi 40). Autorităţile române au declarat că manifestările n-au depăşit limitele ordinii. Ne-a reţinut atenţia declaraţia euro-parlamentarului Tokes care după cererea, criminală, din urmă cu câteva luni în sensul că administraţia de la Budapesta să facă intervenţii la forurile de decizie internaţionale în sensul ca Transilvania să fie declarată protectorat, iar protectorul acestui ţinut românesc să fie Statul Maghiar, cel ce în anul 1940 şi 1944 a comanditat crimele de genocid din Ardeal şi nici până la această dat nu şi-a asumat crimele şi nu a cerut cuvenitele scuze. Ei bine de data aceasta, T.L. răspopitul cu limbă, de acum despicată, spune „Să ne Împăcăm”. Răspunsul cuvenit acestui cinic vine prin întrebarea.”Când ne-am certat?”. Când a comis România acte de ostilitate împotriva Statului Maghiar? Când a atentat România la drepturile etniei maghiare din România? Pentru că după ştiinţa noastră România este campioană, în Europa, sub aspectul drepturilor şi libertăţilor de care se bucură etnicii de limbă maghiară. Îi mai spunem lui T.L. că între majoritatea copleşitoare a românilor şi ungurilor există raporturi lipsite de animozităţi, putem spune fără să greşim că trăiesc în concordie şi frăţietate. Există, ce este drept indivizi izolaţi ce încearcă să semene discordie, dar în ce ne priveşte pe noi românii acestea n-au reuşit să se cuibărească la nivelele centrale a statului român, în timp ce comunitatea maghiară este victima unor vârfuri, unele de la nivelul executivului budapestan, cum este, spre exemplu şi Semjen Zolt, altele de la partidele extremiste maghiare şi de ce nu şi de la nivelul conducerii comunităţii maghiare din România.
Ceea ce ne-a atras atenţia a fost împrejurarea că la comemorările ce au avut loc în ţara noastră a participat şi un prepus al guvernului maghiar, vicepremierul Semjen Zolt. Îl amendăm pe acest demnitar al statul vecin pentru împrejurarea că în discursul său a făcut referiri la modificării în statutul Statului Român, respectiv la acordarea unei autonomii unei populaţii pe care de ani de zile administraţia ungară o incită la nelinişte, spunându-i că nu are vocaţie şi nici nu este legitimat să facă referiri la chestiuni care privesc atribuţiile organismelor centrale ale Statului Român (Parlament; Prezidenţie şi Guvern).
Iar drept cireaşa de pe tort a continuat tradiţia de călăreţ hun, în sensul că în arealele în care a participat la festivităţi a compărut călare. Tradiţie începută de Horthy Miklos, şi continuată în ultimii ani de guvernanţi maghiari ce participă la diverse comemorări în Ardeal. Dacă H.M. şi-a aşezat târna pe un cal alb şi s-a văzut ce furtuni cu pierderi de vieţi omeneşti provocate din discriminare şi profundă ură etnică au urmat, Semjen Zolt vicepremierul Guvernului Maghiar a ţinut să continuie tradiţia hortistă pe un cal negru. Cititorii noştri vor stabili fiecare după capacitatea lor analitică mesajul pe care a vrut să-l transmită demnitarul maghiar atunci când a atacat cu un cal negru. Şi în felul acesta am asistat la venirea în Ardeal al celui de al treilea călăreţ hun potrivit analizei şi cunoştinţelor noastre. Că vor fi fost şi alţii se va descoperi în vreme.
16 martie 2014-

Tiberiu Vanca

de tulipan la 22 martie 2014 - 14:01

jeno mereu a facut de ras udmr satu mare prin ce face la carei!
nu a stiut niciodata sa traieste in pace cu oamenii si asa face si la udmr nu numai cu romanii sau altele.
a adus pe fata de sef la tineri si mereu urla la noi daca ceva nu facem cum vrea ia.
degeaba lucreaza bine si se inteleg cu toti oamenii cei de la udmr satu mare ca apoi vine jeno si da cu piciorul la tot.

de laleaua la 22 martie 2014 - 15:47

@tulipan la 22 March 2014 – 14:01 : „a adus pe fata de sef la tineri si mereu urla la noi daca ceva nu facem cum vrea ia.”

Și de ce n-o aruncați imediat peste bord pe „ia”, adică pe fata lui Jenöke?

Cine vă împiedică să o trimiteți exact la cratiță și la măsa atunci când „mereu urla la voi daca ceva nu faceți cum vrea ia”?

Dar de segberugások n-ați auzit încă, sau aveți mult prea multă demnitate și un comportament de gentlemeni?

De unde vine și bancul: Jenö bácsi are în curte o singură gâină și 20 de cocoși. Dintre cei 20 de cocoși, doar unul singur este cocoș, restul sunt gentlemeni.

de emil la 22 martie 2014 - 16:35

Lui Semjen Zsolidobas ăla trebuia să i se fi recitat versurile cântecului: Dă-te-n Mazda mă-tii jos, Că Ardealul nu-i al vost! Sau poate era mai bine să i se fi reamintit, din același cântec, versurile:
Din Covasna până-n Gyor
Horthystii de ciudă mor
Că le fac românii festa
Și iar intră-n Budapesta
Și le pun ca ornament
Opinca pe parlament
Să nu uite cât trăiesc
Că Ardealu-i românesc!

de tipograful Ștefan Pop la 22 martie 2014 - 16:59

Citez dintr-un articol mai vechi, publicat la: 16 February 2013 în BdeC:

„Legat de aşa zisul ghid-turistic “Traseul legendelor sătmărene”, menționăm că la această oră există demersuri ale Prefecturii către trei ministere (M. Culturii, MAE şi M. Dezvoltării Regionale) precum şi demersuri ale europarlamentarului Ioan Mircea-Paşcu la adresa Comisiei Europene, pentru a se returna sumele alocate apariţiei cărţii şi a se lua măsurile de rigoare impotriva celor ce se fac vinovaţi de promovarea falsurilor istorice şi a jignirilor adresate etnicilor români.”

A trecut mai mult de un an de atunci. Rugăm insistnt redacția să ne ofere un update, ca să ne convingem și noi că demersurile anunțate de Instituția Prefectului județului Satu Mare și de Ioan Mircea-Pașcu n-au fost vorbe aruncate în vânt doar ca să ne închidă nouă gura și că s-a întreprins totuși ceva „impotriva celor ce se fac vinovaţi de promovarea falsurilor istorice şi a jignirilor adresate etnicilor români”.

Dacă timp de un an de zile, cei responsabili cu aceste demersuri din cadrul Prefecturii precum și europarlamentarul n-au mișcat nimic, atunci să facă bine și să ne lase imediat, fără nici un fel de altă discuție. Să se ducă învârtindu-se, și vorba lui @emil, să se apuce de crescut porci, să devină porcari europeni!

de emil la 22 martie 2014 - 19:36

Domnule Tiberiu Vanca

Am serioase îndoieli cu privire la proclamarea așa numitei zile a ungurilor de pretutindeni de către statul ungar. Dacă dispuneți de o sursă de încredere care să confirme, vă să postați un link către ea. Informațiile mele, ce e drept nu foarte actualizate, dar având ca bază constituția actuală a Ungariei, nu atestă așa ceva. În constituția Ungariei nu am găsit nici măcar data/ datele zilei/ zilelor naționale a /ale Ungariei. În proiectul actualei constituții se prevăzuseră 3 sărbători naționale ale Ungariei, prima în ordine cronologică fiind tocmai 15 martie, dar prezentată ca zi a luptei pentru libertate, în nici un caz ca zi a ungurilor de pretutindeni. Poate sunt eu prea suspicios (rmdiszno m-a determinat să mă port astfel) dar suspectez o sintagmă inventată de rmdiszno, contând pe lenea românilor de a verifica o informație mediatizată atât de mult încât pare un adevăr notoriu. În esență, nu cred că există această titulatură de zi a ungurilor de pretutindeni,dar dacă dispuneți totuși de documente legale ungurești care să o proclame astfel, vă rog respectuos să le postați pe Buletin de Carei. Ceea ce suspectez este că rmdiszno a inventat ziua ungurilor de pretutindeni pentru a masca faptul că sărbătoresc una din sărbătorile legale din statul ungar pe teritoriul românesc. Mai ales că respectiva sărbătoare a căpătat deja de mulți ani o conotație antiromânească atât de evidentă încât mă uimește lipsa de reacție a autorităților românești. Că este antiromânească ne-o spune – printre altele -și faptul că, la sărbătoarea asta a libertății ungurești pe teritoriul statului român, manifestanții sunt alergici și iritați de prezența vreunui (fie și întâmplător) simbol al statului român. Doamne ferește să vezi vreun tricolor românesc pe acolo, că s-ar putea să se indigneze localnicii, iar poliția locală ar trebui să aplice amenzi celor cu tricolorul românesc pentru provocarea de tulburări ale liniștii publice!

de Wiki la 22 martie 2014 - 22:41

@emil, @Tiberiu Vanca:

Magyarországi ünnepek és emléknapok listája:

– marcius 15, az 1848-as forradalom ünnepe , nemzeti ünnep. A modern parlamentáris Magyarország megszületésének a napja. Az 1848. március 15-ei forradalom célja a Habsburg-uralom megszüntetése, a függetlenség és az alkotmányos berendezkedés kivívása volt. 1989-ben először volt munkaszüneti nap. 1990-től hivatalos nemzeti ünnep. Ezen a napon osztják ki a Kossuth- és Széchenyi-díjakat.

– március 15. A szabad magyar sajtó napja. A magyar sajtó napját 1990 óta ünnepeljük március 15-én, annak emlékére, hogy 1848-ban ezen a napon nyomtatták ki a magyar sajtó első szabad termékét: a Tizenkét pontot és a Nemzeti Dalt.

Nu este nici o referire, nici un cuvânt care să facă trimitere la așa zisa „zi a maghiarilor de pretutindeni”. Cine a inventat ziua asta, și in ce scop, nu știu și nici nu mă interesează fiindca ea nu există de fapt pe lista sărbătorilor legale in Magyarorszag.

de emil la 22 martie 2014 - 23:38

Wiki
Mulțumesc.
Deci rmdiszno aniversează, printre altele, a Tizenket pontot. Al 12-lea era „Unio”. Iar unio mai însemna, printre altele, anexarea Ardealului la Ungaria. Tisztas szabadsag pentru opincarii valahi.

de emil la 23 martie 2014 - 08:37

zsegdobas 08:20

Dacă națiunea nu are hotare să înțeleg că nici națiunea română nu are, în consecință ea întinzându-se până la Budapesta sau mai departe? Iar o arendezi pe mă-ta? Că Ardealul nu este dat în arendă României, ci este românesc prin principiul democratic al majorității locuitorilor, dar mai ales prin niște acte semnate inclusiv de Ungaria. State românești au existat în tot evul mediu, dar stat unguresc nu, a lipsit peste 300 de ani de pe hartă, așa că înfăptuirea României la 1877 este doar în „cunoștințele de corigent la istorie.

de George la 23 martie 2014 - 08:47

Dupa cele scrise in Cartea de aur a bisericii rutene si in cea a liceului piarist,la Carei in anii 1780,erau doar 34% elevi maghiari inscrisi la scoala piarista si restul romani dar care erau obligati sa invete in limba maghiara .Mai marii vremii au avut frica de capacitatile intelectuale ale romanilor si au crezut ca obligarea invatarii in alta limba ii va si trece la alt popor.Practica promovata si azi doar ca dupa cum se vede in disctionarul personalitatilor careiene cuprinse in Tezaurul spiritual si cultural careian,proportia e evidenta.
Poate sa fie si acesta uin motiv pentru care consilierii maghiari nu au dorit ca aceasta carte sa faca parte din bibliotecile orasului.

de Aurel la 23 martie 2014 - 09:40

Procesul de maghiarizare a svabilor a redus pana aproape la disparitie aceasta etnie iar azi in Carei mai sunt doar 400 de svabi declarati.Pana si la scoala genrala 1 unde este o clasa de germana se invata din manuale maghiare cel putin pana in 2012 asa era.Tpografia lui Pop Stefan din Carei era renumita pentru lucrarile sale.Otilia Marhis din ilustra familie Marchis a fost asistenta lui Anatole France iar Costa Carei a fost un militant al bunei intelegeri dintre etnii.Sunt nume de valoare pentru orasul Carei.

de emil la 23 martie 2014 - 14:04

george

Evident, căci ungurii nu erau majoritari nici măcar în Ungaria administrativă. Cu scuze pentru corecția în spiritul adevărului științific, restul de la 34% în sus erau români și ruteni. Nu-i uitați pe ruteni, pentru că aceștia au reprezentat o bază puternică pentru creșterea numerică a elementului unguresc în Carei. Pe scurt, aproape în totalitate, rutenii au devenit unguri în mai puțin de 3 generații. Înainte de 1918 rutenii au dispărut lingvistic, nemaivorbind limba respectivă și exprimându-se în ungurește, deși mai sunt și azi în Carei persoane care se revendică ruteni, evident fără cunoașterea limbii. E drept că numărul lor e dintr-o singură cifră. Iar biserica greco-catolică de limbă ungară rezistă și astăzi datorită „ungurilor” cu strămoși ruteni, maghiarizați ca și șvabii, evreii și alte etnii, inclusiv cea română.

de emil la 23 martie 2014 - 14:14

zsolti 08:39

Așa spun vajnicii iudemereu, legelista de Pici Gabi și alți analfabeți notorii din fruntea urbei. Românii au eliberat orașul în octombrie 1944, iar în noiembrie 1944 s-a introdus administrația militară sovietică, înlocuită abia după 9 martie 1945 de administrația românească. Românii nu sunt ocupanți în Carei. Dar, de la ungariști învățăm cutezanța! Așa cum, după ce au venit călări din Asia migratorii unguri au pretins că în Ardeal migratori sunt…… românii, și în chestiunea ocupației procedează la fel. Adică ungurii au ocupat partea de nord a Ardealului, pe care nu au luat-o prin forța lor militară, ci le-a fost făcută cadou de Hitler și Mussolini și apoi au zis că românii eliberatori sunt ocupanți ai teritoriului respectiv. Tupeu tipic legelista ungarist. Adică un fel hoțul strigă „hoții!”

de radio la 23 martie 2014 - 14:18

la prânzul de duminică este consilierul ilie ciută cu probleme interesante!

de Tiberiu Vanca la 23 martie 2014 - 15:09

Lui Emil.
Mă bucur că ne reântâlnim. Chestia cu ziua maghiarilor de pretutindeni am luat-o din presă Şi nu cred că este greşită. Este cum am spune noi că „1Decembrie” este „Ziua Naţională a Românilor”, iar dacă nu-i zicem de pretudindeni, nu înseamnă că prietenii mei români din America din Australia şi de pe întreaga cuprindere europeană nu au aceleași emoţii ca românii din teritoriul naţional.
Ungurii şi-au zis de pretutindeni pentru că au ceva revanşe cu sârbii; croaţii; slovacii: slovenii: ucrainienii şi românii; ale căror teritorii le-ar vedea cu dragă inimă sfâşiate pe nostalgicul lor dor de „Ungaria Mare” şi ura pentru, pretinsa crimă contra Ungariei comisă la Trianon cum socotesc ei. Ei folosesc acest „pretutindeni” pentru ca 15-le martie a fiecărui an să devină un prilej potrivit căruia dregătorii budapestani să compară în ţările de referinţă călare pe bidivii precum Horthy în vremi ce nu ne place să ni le amintim, cu sarcina de a întreţine şi a ridica la cele mai înalte cote iredentismul. Românii s-au trezit, şi Justiţia a fost operativă. Asistăm la aruncarea răilor peste graniţă, iar dacă se va întâmpla treaba asta şi cu Tokes să vedeţi ce mare cuminţenie se va aşterne. Avem partide păcătoase, dar începem să avem „Justiţie” iar ăst din urmă lucru este o mare realizare.

de un roman la 23 martie 2014 - 16:02

Domnule Vanca dar cu raii care raman in interiorul granitelor ce facem?Si partidele pacatoase ar trebui aruncate peste granita sau macar in afara legii…Suntem ca stat de tot rasul,cum se poate ca UDMR sa fie mereu la guvernare si acuma si PCM sa faca parte din guvern?
Interesant este ca partidele romanesti(sa le fie rusine)nu pot coabita dar se pot alia cu ,,elementul de echilibru” unguresc…
Faceti un exercitiu de imaginatie si ganditi-va daca guvernul spaniol de exemplu ar fi acceptat vreodata in componenta sa membrii ai gruparii separatiste basce ETA sau membrii ai unor grupari extremiste din Germania sau Marea Britanie daca si-ar fi gasit locul in guvernele respectivelor tari…?
La noi totul e permis doar pentru ca avem o clasa politica incapabila si mizerabila care se preteaza la orice compromis.
Ca roman stau si ma gandesc care ar fi fost reactia daca in guvernele Romaniei din ultimii 25 de ani s-ar fi aflat membrii ai VETREI ROMANESTI,PUNR sau PRM?
Cu suguranta ar fi strigat ungurii ca din gura de sarpe ca este extremism si cu siguranta ca foarte multi romani ar fi fost de acord,mai ales cei din sanul partidelor politice romanesti…
Nu mai avem partidele istorice demne PNL,PNT,PNR de altadata care puneau mai presus de orice interesul national…

de emil la 23 martie 2014 - 16:11

Domnule Tiberiu Vanca,
Mai întâi mulțumiri. În concluzie, 15 martie și ziua ungurilor de pretutindeni nu există cu denumirea respectivă, ci cu totul altfel. Ciudat că politicienii români au înghițit păcăleala cu sărbătoarea aceasta. Comparația cu Ziua Națională a României nu mi se pare însă în regulă, deoarece ea este stipulată în constituție cu denumirea exactă de ziua națională, în timp ce în Ungaria 15 martie e ziua libertății și a revoluției de la 1848, iar iudemereu ne spune prin liderii săi că ei nu sărbătoresc o sărbătoare națională a Ungariei, ci ziua ungurilor de pretutindeni. Ceea ce ați dori să se întâmple cu Tokes (nu că eu nu mi-aș dori!) nu se poate întâmpla atâta timp cât respectivul personaj are cetățenie română. Adică poți expulza străini, sau de fapt ne cetățeni români, dar din România nu poți expulza cetățeni români, așa cum nu-i poți declara indezirabili. Pentru a putea face asta, ar trebui mai întâi modificată Constituția României, în sensul de a permite retragerea cetățeniei române celor care au dobândit-o prin naștere. Dacă acestora li s-ar putea retrage cetățenia, următorul pas ar putea fi expulzarea sau declararea ca indezirabil. Până atunci însă, nici o nădejde, din păcate.

de emil la 23 martie 2014 - 16:20

Ce dorește națiunea maghiară
Să fie pace, libertate și înțelegere
1. Dorim libertatea presei, desființarea cenzurii
2. Guvern responsabil în Buda-Pesta
3. Adunare Națională anuală la Pesta.
4. Egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase.
5. Gardă națională.
6. Plata dărilor de toți deopotrivă.
7. Desființarea iobăgiei.
8. Curte cu juri, pe baza egalei reprezentativități.
9. Bancă Națională.
10. Armata să depună jurământul pe Constituție, militarii maghiari să nu fie duși înafara țării, militarii străini să părăsească țara.
11. Deținuții politici de stat să fie eliberați.
12. Uniune.
Egalitate, libertate, fraternitate!

Asta e proclamația, în limba română.

de emil la 23 martie 2014 - 16:22

cel de deasupra e textul în ungurește. accesați link-ul, vă rog.

de emil la 23 martie 2014 - 16:33

Și orice acuzație de eroare de traducere s-ar aduce, cuvântul latinesc „unio” de la punctul al 12-lea, este suficient de explicit și nici nu este în ungurește.

Am folosit linkul respectiv pentru a dovedi cu documente ceea ce am spus, nu pentru că informația respectivă mi-ar fi lipsit din cap. (Asta din urmă este pentru acel măgar, chiar bou, neștiutor de carte care pretindea că nu cunosc numele de botez al veterinarului de la cultură)

de curios la 23 martie 2014 - 19:55

E mai acasa cel care-si iubeste casa, voi nu o iubiti asa ca ,raspunsul ar fi moldoveanul.

de daciiliberi la 23 martie 2014 - 20:26

apoi ati venit voi amu 1000 de ani da tot pe pamantul nostru ati venit si tot de la noi ati mancat si tot de la noi ati invatat sa prajiti carnea si sa cunoasteti ce este graul si cum se face painea si cum se scoate aurul si cum se prelucreaya podoabele si cum se arde ceramica in cuptoare…..

de gerula la 23 martie 2014 - 20:49

lăsati oamenii in zama lor că ăstia cred că au inventat roata.
să fiti voi sănătoşi cu tăt neamu joltesc de plagiatori că dacă noi nu ştiam a scrie voi de unde copiaţi?????
şi după 1000 de ani tăt nu aţi reusit să vă scoborîţi de pă cal jos ca să vă mai civilizaţi o ţîră!
apoi chemarea stepelor nu vă dă pace şi n-aveţi ce face.nu-i bai că noi nu ne supărăm pe voi că învăţaţi mai greu,că trabă şi măscărici câteodată,că nu putem tăt a lucra şi mai trebe şi o tîră distracţie

de emil la 23 martie 2014 - 23:04

Ungurii din România nu sunt considerați străini în vizită, ci sunt considerați cetățeni români cu toate drepturile. Cetățenii români sunt toți acasă în România, nu sunt ungurii mai acasă ca moldovenii, oltenii sau muntenii, după cum nici aceștia din urmă nu sunt mai acasă ca etnicii unguri din România. Problema nu rezidă în cine e mai acasă, ci în aceea că unii cetățeni români etnici unguri acționează pentru destructurarea statului român. Ei bine, dreptul de a destructura statul român nu-l au nici etnicii români cetățeni români, nu numai etnicii unguri cetățeni români. Gazda tuturor cetățenilor României este România însăși, nu etnicii români și nici etnicii unguri. În momentul în care unii etnici unguri vor să se transforme ei în gazde, nesocotind că toți locuim pe pământ românesc fiindcă românii sunt majoritatea etnică în acest stat, iar ungurii sunt doar o minoritate etnică pe teritoriul României, lucrurile iau o turnură conflictuală. Așa cum 12 nu este egal cu 200 într-un sistem de numerație în aceeași bază, celor 12 nu le este permis să desfășoare acțiuni care să afecteze pe ceilalți 200, numai pentru că oarecând cei 12, printr-un anumit concurs de împrejurări chiar au hotărât pentru cei 200. România este statul cetățenilor români, iar legile României sunt obligatorii pentru toți cetățenii români. Unii etnici unguri cetățeni români se comportă ca și cum ei sunt stăpânii României, în disprețul celorlalți. Asta este intolerabil, chiar dacă un timp autoritățile române n-au observat acțiunile respectivilor. Nu a fost și nici nu este posibil ca granițele europene să fi fost trasate într-un mod care să excludă rămânerea unor minorități etnice pe teritoriul altor state. Ca urmare, minoritățile etnice respective ar fi rezonabil să se integreze în viața statelor în care trăiesc, în sensul de a accepta realitatea bazată pe principiul democratic al majorității populației. Unii etnici unguri cetățeni români nu vor asta, ci vor schimbarea granițelor fără a ține seama de majoritatea populației, care majoritate e evident iritată de acțiunile minoritarilor respectivi împotriva statului. Nesocotirea principiului majorității populației de către minorități turbulente a creat și creează animozități. Pe care minoritarii le atribuie, desigur, intoleranței, xenofobiei, șovinismului, naționalismului majorității. Cu alte cuvinte, minoritarii respectivi clamează încălcarea de către majoritate a dreptului la viață al minorităților în timp ce ei înșiși refuză dreptul la viață al majorității. Cât timp crede cineva că majoritatea poate fi păcălită cu astfel de tertipuri? În România, ce e drept, păcăleala durează de ceva timp, numai că majoritatea dă în sfârșit semne că a înțeles ce îi pregătește minoritatea „discriminată” a cărei idee politică de bază este nesupunerea față de majoritate și față de legea fundamentală a statului român.

de emil la 23 martie 2014 - 23:18

Am omis să precizez că ungurii cetățeni români nu sunt mai acasă în România și nici în Transilvania decât etnicii români ardeleni cetățeni români. Scuze pentru eroare, dar lipsa precizării i-ar putea determina pe unii să se creadă ei gazde în Ardeal. Acelora le reamintesc că unii din conaționalii lor și-au pierdut ciucurii pe podul Sătmarului, de frica românului. E drept că o variantă mai hâtră a cântecului zice că și i-au pierdut de dorul Ardealului. Pornind de la intraductibilitatea cuvântului românesc „dor” și de la cât de comic poate fi ca ăia fugind de-și pierdeau nădragii să simtă concomitent un profund dor de Ardeal, e clar că e vorba de ironie. Așa cum ironie fină a fost și plasarea opincii pe clădirea parlamentului ungar în 1919. Poate cei care au uitat își doresc repetarea situației. S-ar putea să li se împlinească dorința.

de emil la 24 martie 2014 - 07:08

Unii par a fi fericiți că se redesenează harta Europei. Cu redesenarea a început și Hitler. Stalin, Hitler, Horthy, Mussolini, Nyro, Wass, Vona, Orban, Tokes, Putin, ce mai, companie selectă de adevărați democrați, care au depus toate eforturile pentru binele popoarelor lor și al altor popoare și au adus Europei numai fericire și prosperitate! De la comuniști și fasciști învățăm cutezanța!

de emil la 24 martie 2014 - 07:17

Dorința de pradă se manifestă la cei care vor să pună mâna pe ceea ce nu e al lor. Asta înseamnă că ungurii sunt ultimul popor migrator din acest secol? Pentru că ei sunt aceia care vor să ia teritorii pe care nu sunt majoritari și pe care tratatele internaționale le consemnează ca aparținând altora. Cine umblă la granițe, vrea război. Mai devreme sau mai târziu, semănătorii de vânt vor culege furtună. Iar Ardealul va fi proprietate ungurească numai atunci când greierii din Ardeal vor începe să cânte „szurke, szurke” în loc de „gri, gri”.

Raspunsuri

Lasati un comentariu