,,Dacia nemuritoare’’, la al XVIII-lea număr
Semnalăm cititorilor noștri apariția revistei lunare „ Dacia nemuritoare”. Aflată la numărul 18, revista abordează subiecte fierbinți ale istoriei românilor, clarificând astfel unele subiecte controversate.
Scriitorul Valentin Hossu Longin semnează editorialul de pe prima pagină intitulat ,, Decembrie între moţi’’ în care vorbeşte despre timpul plin de bogăţie spirituală pe care l-a petrecut la Ţebea, în ţinutul Crăişorului Munţilor’’, ascultând colinde tradiţionale autentice, cântări îngereşti coborâte între oameni în zilele luminate al Crăciunului.
Dr.Marian Alexandru Cristian, profesor de istorie, prezintă al VIII-lea episod din materialul “Mihai Viteazul în conştiinţa europeană” consemnând faptul că Mihai Viteazul a parafat o înţelegere cu Bartolomeu Pezzen prin care Mihai Vodă solicitase întregirea hotarului Ardealului, la 31 martie voievodul declarând că ,,mai bine îşi va pierde capul decât să lase din mâini acele comitate ce se cuveneau Transilvaniei după toate drepturile.’’
Doamna ing. Daniela Ciută, preşedintele Asociaţiei culturale Astra, Despărţământul Carei, semnează articolul ,,Carei – Pământ străbun românesc’’, unde face referire la o întâmplare ce a avut loc în municipiul Carei, în data de 18 ianuarie 2015, când primarul municipiului, Eugen Kovacs a organizat o dezbatere cu tema ,,Presa şi puterea’’, avandu-i ca invitaţi pe Robert Turcescu, Radu Moraru şi Grigore Cartianu. Acesta din urmă a făcut o afirmaţie nefericită, cauzându-le celor prezenţi în sală , umilinţă şi multă indignare, tocmai din partea unui invitat venit de peste Carpaţi, partea necotropită a ţării noastre, de la Bucureşti. Fără o minimă documentare despre locul şi despre istoria locală a municipiului în care este invitat, Grigore Cartianu a afirmat, privind spre primarul Kovacs, ,,am înţeles că nu faceţi parte din zona istorică a Ardealului.’’, o afirmaţie aruncată într-o sală cu urmaşi ai celor umiliţi de ocupaţia hortistă din anii ’40, care n-a lăsat numai un gust amar, ci a reînviat resentimente ce se doreau puse deoparte şi a mai adăugat un bolovan de gâtul oropsiţilor români din acest colţ de ţară. Autoarea aduce aminte că în municipiul Carei şi împrejurimi încă mai trăiesc dintre cei terorizaţi, masacraţi uneori sau expulzaţi ca urmare a odiosului Dictat de la Viena. Rănile sunt vii încă. Asociaţia Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord nu va rămâne indiferentă la aceste afirmaţii. Acest nefericit incident vine în contextul în care careienii asista la derapajele de la realitatea istorică de către administraţia locală, unde circulă exemplare de hărţi ale oraşului din care este omis a fi menţionat Monumentul Ostaşului Român, ca obiectiv turistic, iar in textul care redă istoricul oraşului se afirmă că după 1944 s-a instaurat ocupaţia româno-sovietică în oraş.
Pentru a corecta „eroarea”, indusă şi receptată perfect, după cum s-a observat, ing. Daniela Ciută atrage atenţia asupra faptului că zona ce include oraşul Carei, face parte din teritoriul Crasnei, ce este parte componentă a Ardealului ,deci a teritoriilor româneşti, de când lumea şi pământul! Dacă mai este necesar, pe lângă limba şi obiceiurile româneşti din acestă parte de ţară, precum şi conştiinţa naţională, existenţa unor documente care atestă faptul că, la Carei, a fost în antichitate zona dacilor liberi, zona liberă de stăpânire romană, autoarea aduce şi argumente istorice concrete care apar în lucrări ca ,,Mihai Viteazul’’ care aparţine prof.dr. Marin Al. Cristian, unde să găsesc afirmaţii legate de aceste teritorii de la margine de ţară „Emisarii lui Mihai Vodă … au fost împuterniciţi să ceară împăratului creştin … înapoierea Hustului, Şimleului, Băii Mari şi teritoriile ce ţin de acestea. Tărăgănarea unui răspuns corect şi favorabil al diplomaţiei austriece îl va determina pe Mihai Viteazul să trimită noi instrucţiuni lui Mihalcea şi Stoica… În susţinerea cererilor sale, Voievodul valah se baza pe dreptul istoric. … Mihalcea şi Stoica aveau poruncă să solicite: … „Oradea cu ţinuturile Bihorului şi Hustului cu Maramureşul şi ţinutul Crasnei şi ale Solnocului şi ale Sărandului şi Baia de Sus şi toate ţinuturile lor … cum au fost de mai dentâiu … el (pământul, n.n.) să fie de moşie şi să se ţie de hotarele acestor două ţări cum au fost de veac”. Era în ianuarie 1600 (prof. dr. Marin Al. Cristian, Mihai Viteazul, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, Bucureşti, 2013, p. 387, s.n.).
De asemenea, autoarea citează şi din cartea ,,Suferinţele din Ardeal’’ a lui Vasile Stoica, apărută pentru prima dată în 1916, în care este scris ,, „Un lucru de acum încolo e sigur: Ardealul cu toate pământurile româneşti de sub stăpânirea ungurească şi austriacă, cu Banatul, cu Biharia, cu Sălagiul, Sătmarul, Maramureşul şi Bucovina vor fi eliberate şi împreunate cu România de azi, alcătuind astfel laolaltă un mare şi puternic Stat Românesc independent şi democratic. Tratatul, pe care la intrarea sa în război l-a încheiat România cu Aliaţii, înainte de toate cu Franţa, Anglia, Italia şi apoi cu Rusia, şi pe care l-a aprobat în declaraţia sa de război şi Marea Republică a Statelor Unite din America, garantează Regatului Român stăpânirea tuturor acestor ţinuturi româneşti, iar biruinţa Aliaţilor, ale căror izvoare de muniţii şi de arme, de bani şi de oameni sunt nesecate, e aşa de sigură, precum e sigur că râurile niciodată nu curg în deal spre vârfurile munţilor!”.
Acestea sunt numai câteva argumente, elocvente expuse de autoare care demonstrează că Ardealul este un teritoriu ce a aparţinut, aparţine şi va aparţine totdeauna naţiunii române şi care include pentru vecie şi „Maramureşul şi ţinutul Crasnei” şi, în prezent, de Jure şi de Facto, de la 1 Decembrie 1918, ca o dreptate istorică împlinită şi firească, aceste teritorii aparţin Statului naţional unitar român şi aşa va rămâne pentru totdeauna, în pofida anumitor atitudini antinaţionle, antistatele şi antiromâneşti care se manifestă în acest colţ al României.
Scriitorul Lazăr Lădariu semnează aticolul ,,O carte a durerii, suferinţei şi a tristelor adevăruri’’ în care vorbeşte despre cartea „Cultură, confesiune şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia” (Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2014) a lui Octavian Căpăţănă, în care autorul a a adunat informaţii şi cercetări româneşti, ungare şi germane de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea unui trecut şi a unui prezent într-un spaţiu multietnic plin de frământări şi drame pe care mulţi istorici şi oameni politici unguri, sub aripa UDMR, aveau tot interesul să fie, cât se poate, ascunse chiar interesului public din 1990 încoace. Autorul vorbeşte despre procesul maghiarizării care a avut loc în Transilvania,mai ales prin şcoală şi biserică şi în acest sens prezintă susţinerea unui baron pe nume Szilassy, deci un baron ungur, care afirmă un adevăr incontestabil „Noi, ungurii, n-am vrut să (…) ţinem cont că Ungaria orientală era locuită de români şi, mai mult că aceştia constituiau majoritatea.”
Pentru a dovedi continuitatea românească pe aceste meleaguri ale Transilvaniei, autorul cărţii recurge la dovezi inatacabile ale unei realităţi convingătoare. Descoperirile arheologice şi epigrafice atestă locuirea neîntreruptă a întregului spaţiu transilvan, din Câmpia Tisei şi din Panonia, de autohtonii daco-romani, agricultori şi păstori, în tot mileniul I, înaintea venirii ultimilor nomazi. Toate numele de ape au origini daco-romane sau chiar mai vechi Dunărea, Tisa, Someş, Crişurile, Arieşul (Aureus), Ampoiul, Mureşul, Olt, Repedea. Cuvintele creştine ale românilor curce, creştin, Dumnezeu, înger, biserică, altar, rugăciune sunt dinaintea migrării slavilor. Chiar istoricul ungur T. Lehoczky recunoaşte că ,,e neîndoios că, încă în vremea aşezării ungurilor, în Maramureş, Ugocea, Bereg, de la marginea nord-estică a ţării noastre, au locuit românii” Autorul vorbeşte şi despre planul sistematic de maghiarizare care s-a făcut prin ghiduri de maghiarizare a numelor de familie (din 1898) a lui Telkes Simion în timpul Ungariei habsburgice. Concluzia pe care o face istoricul MaCartney este pe deplin lămuritoare când spune că ,,Transilvania nu era maghiară,ci românească, altfel ce sens ar fi avut maghiarizarea.
În concluzie, Lazăr Lădariu susţine că lucrarea „Cultură, confesiune şi rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia” a domnului Octavian Căpăţână constituie un document, un clopot de alarmă, o mărturie, în timp, în numele adevărului, o chemare la logică şi raţiune, o invitaţie la cunoaşterea istoriei acestor meleaguri transilvane, pentru ca astfel de fapte să nu se mai petreacă.
Despre Societatea pentru Cultura si Literatura Română în Bucovina, la 150 de ani de la înfiinţare, capitolul V, relatează prof. Brânduşa Cepuc.
Foarte interesant şi captivant este articolul cu legenda Lupului Dacic, pe care citindu-l puteţi pătrunde în lumea ce vă va duce pe urmele Marelui Lup Alb, straşnica fiară a Daciei, mâna dreaptă a zeului din munţi şi păduri, Zamolxis.
În articolul ,,Ignoranţa lui Marx şi Engels despre istoria poporului român şi consecinţele Primului Război Mondial se vorbeşte despre cultura agresivă, şovină a lui Marx şi Engels despre istoria poporului român şi preluarea aberaţiilor acestora de către Lenin, care au avut efecte nefaste asupra României Postbelice. În epilogul articolului se aduc argumente în sprijinul ideii că poporul român este leagănul civilizaţii vechii Europe care are o vechime de peste 7 milenii. Se afirmă că cel mai vechi schelet al omului modern a fost descoperit în ţara noastră şi că pe teritoriul ţării noastre s-au desprins primele 8 grupuri umane care vor popula întreaga Europă. De asemenea,de la noi a început scrisul în lume primul mesaj scris din istoria omenirii fiind descoperit în Transilvania, la Tărtăria, care este mai vechi cu 1000 de ani mai vechi decât tăbliţele sumeriene.
Foarte bine documentat şi atractiv este materialul prof.univ. Ioan Condor ,,Transilvania Pământ şi neam românesc’’, în care porneşte de la premisa dacică în cercetarea originii şi evoluţiei neamului românesc. În cuprinsul articolului face caracterizarea geostructurală a Transilvaniei, care prezintă toate caracteristicile orografice ale unei străvechi vetre a neamului, fiind dispusă în centru spaţiului etno-lingvistic al poporului român şi care a fost o fortăreaţă naturală şi un centru de coeziune secole de-a rândul. Prof.univ.Ioan Condor este absolvent al liceului careian “Vasile Lucaciu”.
Prof. univ. dr. Nicu Vintilă semnează deosebit de bine documentatul articolul „ Eseu asupra neamului românesc’’ – care a stat fixat pe acelaşi teritoriu indiferent câte seminţii a trecut peste el şi nu numai atât, dar a alimentat alte state din cele cinci continente cu seminţii daco-române.
O mențiune aparte aducem studiului extrem de bine documentat al conf. univ. dr. G.D Iscru, ,,Strategia repudierii spiritualităţii naţionale (I) care vorbeşte despre un fenomen straniu şi diabolic de lichidare a unui popor care se petrece în plan spiritual prin cedarea şi uzurparea suveranităţii naţionale UE, care a devenit noua noastră ,,Înaltă Poartă’’, prin eleiminarea manualului,, Istoria României’’ şi lansarea calamităţii didactico-ştiinţifice ,, a manualelor alternative’’ cu falsuri şi omisiuni alternative şi cu amalgamarea istoriei naţionale cu istoria aşa-zisă europeană.
Articolul semnat de Brânduşa Cepuc ,,Eminescu şi Bucovina – la 165 de ani de la naştere (1850-2015), partea II-a vorbeşte despre scrierile gazetăreşti ale lui Mihai Eminescu care era foarte atent la realităţile vieţii politice contemporane cu el, scriind numeroase articole despre asupririle şi suferinţele românilor cauzate de ocupaţia austriacă din Bucovina, care ,,E plină de duşmani/Ca râul de bolovani/Iar mila străinului/E ca umbra spinului’’, şi luând mereu apărarea românilor supuşi maghiarizării după 1867.
Mai amintim continuarea unor articole iniţiate în numerele anterioare, precum ,,Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (XIII) scris de dr. Ion Constantin, ,,Antonio Maria del Chiaro – Revoluţiile Valahiei (III), semnat de prof.univ. Raisa Radu, ,,Comoara lui Decebal a salvat financiar Marele Imperiu Roman(II) a conf.univ.dr George V.Grigore, ,,Datini stăvechi de Crăciun şi Anul Nou (III) a prof. Olimpia Cotan Prună, ,,Ocna Telega’’(IX), autor prof. Ilie Cristian. ,,Sculptorul Constantin Brâncuşi, cel care a deschis o filială oltenească la Paris” se află la al V-lea serial întocmit de scriitorul Dan Eugen Dumitrescu.
Revista se poate procura de la orice chioşc de ziare sau prin abonament la factorii poştali.
AnaMaria Roman
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr