„Icoana din școala mea” – proiect ajuns la a doua ediție
• publicat la: 1 aprilie 2026
Proiectul județean „Icoana din școala mea”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, a ajuns la cea de-a II-a ediție.
Este o bucurie să vedem entuziasmul cu care elevii promovează frumusețea icoanei bizantine și valorile creștine autentice.
Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și sub coordonarea doamnei inspector școlar general, prof. Ruxandra Monica Chivulescu.
La eveniment au participat inspectori școlari, părintele inspector Radu Pop, părintele protopop al Careiului, Florian Mocan, profesorii și elevii care s-au îngrijit de realizarea minunatelor icoane bizantine, dar și părinți și oaspeți de seama.
Din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în mijlocul celor prezenți s-a aflat părintele arhid. Vlad Nechita, Inspector al biroului pentru catehizare, care a rostit și cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Iustin.
Membrii Grupului psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni” au interpretat câteva cântări bizantine specifice perioadei Postului Mare în care ne aflăm, dar si Hristos a Înviat, ca bucurie a praznicului pe care cu toții îl așteptăm.
Din partea Primăriei Carei și a Consiliului Local nu a participat nimeni, nu a fost concurs de vinuri…










comentarii
de Sava-Toader Viorica la 1 aprilie 2026 - 17:57
Felicitări!!! Elevilor și profesorilor, și preoților