Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Buletin de Carei

• publicat la: 4 mai 2017
Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Buletin de Carei

Începând cu 2010,  de ziua Ziua Internaţională a Libertăţii Presei , Asociatia Civic Media acordă Premiul pentru curaj şi excelenţă în jurnalism “Mile Cărpenişan” în memoria celui  plecat prea repede dintre noi. În acest an premiul a ajuns la Carei, la Buletin de Carei şi  la administratorul acestuia, Daniela Ciută.

Mă simt copleşită şi  deosebit de onorată să primesc din partea  Asociaţiei Civic Media Premiul “Mile Cărpenişan” 2017  pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism .  Mulţumesc Asociaţiei Civic Media şi în special jurnalistului remarcabil care este Victor Roncea.  Premiul mă onorează dar mă şi obligă să merg mai departe   pe calea adevărului  adevărat şi nu a celui contrafăcut . Buletin de Carei  a apărut în peisajul media careian în anul 2005 ca săptămânal  iar din 2010  este un cotidian online de ştiri  locale dar nu numai.

Activitatea noastră de-a lungul celor 12 ani de existenţă nu a  fost în zadar  chiar dacă am fost mereu boicotaţi, denigraţi  şi acţionaţi în instanţă pentru că am spus adevărul, pentru că am insistat  ca şi românii să beneficieze de drepturi egale într-un oraş din  ţara lor.  Alese mulţumiri se cuvin colaboratorilor din toată ţara precum şi numeroşilor careieni care ne sprijină constant şi în mod voluntar  în munca depusă.

Daniela Ciută

http://inmemoriam-milecarpenisan.ro/?p=173

 

comentarii

de Prof.Viorica Boldur la 5 mai 2017 - 20:16

Sincere felicitari pentru prestigiosul premiu „Mile Carpenisan” care vine sa incununeze o activitate neobosita pusa in slujba cetatenilor orasului nostru si,inainte de toate,a adevarului!

Lasati un comentariu