Scad tăierile ilegale din fondul forestier

• publicat la: 22 august 2017
Scad tăierile ilegale din fondul forestier

Volumul tăierilor ilegale în fondul forestier de stat, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a înregistrat o scădere de 25,75% în primul semestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat 19.450 de metri cubi tăiați ilegal în pădurile de stat administrate de Romsilva, față de 26.193 de metri cubi tăiați ilegal în primul semestru al anului trecut. Valoarea pagubelor provocate de tăierile ilegale și pășunatul abuziv se ridică, în primul semestru, la 4,97 milioane de lei.

Angajații Romsilva au efectuat în primele șase luni ale anului 45.806 acțiuni de control la circulația materialului lemnos, din care 9.827 desfășurate împreună cu Poliția Română, fiind constatate 539 de infracțiuni silvice și confiscați 9.908 de metri cubi de materiale lemnoase. În urma controalelor au fost aplicate și 6.971 de contravenții, în valoare totală de 15.057.100 de lei. De asemenea, au fost efectuate 157 de controale la instalațiile de debitat, din care 102 împreună cu organele de poliție, fiind constatate 45 de contravenții silvice, cu o valoare totală de 345.500 de lei, fiind confiscați 3.982 de metri cubi de lemn.

Astfel, se menține tendința descrescătoare a volumului tăierilor ilegale în pădurile proprietate publică de stat înregistrată anul trecut, când scăderea a fost de 16,27%, cu un volum total al tăierilor ilegale de 47.788 de metri cubi, față de 57.080 de metri cubi înregistrați în anul 2015.

În același timp, a crescut numărul agresiunilor asupra personalului silvic care asigură paza pădurilor, fiind înregistrate în primul semestru 21 de agresiuni, față de 22 agresiuni înregistrate în tot anul trecut.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează o suprafață de 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului și, pe baze contractuale, aproximativ 1 milion de hectare fond forestier al unor unități administrative sau aflat în proprietate privată.

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu