Uniţi pentru limba română! Protest în capitală

• publicat la: 31 iulie 2018
Uniţi pentru limba română! Protest în capitală

Ce fel de stat de drept mai este cel care oferă limba oficială în schimbul unor avantaje pentru politicienii aflaţi vremelnic la conducerea ţării?

Ce parlamentari  sunt cei care sărbătoresc Centenarul Marii Uniri a românilor prin cedarea caracterului oficial al limbii române? Pe cine reprezintă ei?

Duminică 29 iulie 2018 a avut loc în capitală un protest  îmnpotriva noilor prevederi ale Codului Administrativ care aduce prejudicii caracterului oficial al limbii române.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureș, precum și Asociația Calea Neamului au fost organizatorii protestului la care au luat parte români veniţi din toate colţurile ţării. Pentru a nu se repeta scenariul de la Carei de la protestul împotriva tăierilor abuzive de arbori din Parcul Dendrologic unii dintre ei au dorit să rămână în umbră. În 13 martie 2013 o mână de careieni au ieşit la protest paşnic iar ulterior aceştia au fost abordaţi rând pe rând  pentru a da socoteală pentru iniţiativa lor.

La Bucureşti au venit cei care s-au informat despre prevederile Codului Administrativ şi care doresc să atragă atenţia asupra pericolului pierderii caracterului oficial al limbii  române.

Mihai Tîrnoveanu , preşedintele de la Calea Neamului a fost sufletul acestui protest.  Mii de oameni din București și din întreaga Românie au făcut scut în jurul fraților lor din Curbura Arcului Intracarpatic, reafirmând ceea ce este scris în Constituția României: singura limbă oficială în statul român trebuie să rămână limba română.

Au fost prezente despărţăminte ale ASTRA din Alba Iulia, Covasna Harghita, Carei şi Moldova.

Început pe arşiţă şi continuat pe o ploaie torenţială protestul a dovedit că mai sunt români cărora le pasă de limba română.

Ce fel de stat de drept mai este cel care îşi oferă limba oficială în schimbul unor avantaje pentru politicienii aflaţi vremelnic la conducerea ţării?

Ce fel de cetăţeni români sunt cei care nu vor să folosească limba oficială a statului, limba română?

La Carei ştim cel mai bine cum e să fii discriminat la tine acasă. Şi totuşi românul e paşnic şi nu vrea vendete ci doar drepturi egale cu cele ale minorităţilor.

Niciun sacrificiu nu este prea mare când e vorba de păstrarea caracterului oficial al limbii române. Decebal a murit dar nu şi poporul său. Mihai Viteazu a fost ucis mişeleşte dar nu şi poporul român. Horia, Cloşca şi Crişan au fost traşi pe roată când au cerut pentru români drepturi egale cu ale minoritarilor care locuiau în Transilvania. Poporul român nu a putut fi nici executat, nici tras pe roată şi nici exterminat. Mihai Eminescu a fost omorât dar nu şi poporul român.

Acum ne vor şi limba noastră strămoşească! Ieşiţi şi luptaţi pentru limba strămoşilor noştri. Fiecare stat are o limbă oficială. În România avem limba română ca limbă oficială! Nu forţaţi schimbarea ei.

comentarii

de Pătruţescu Mihai la 31 iulie 2018 - 19:45

Felicitari participantilor din Carei si din celelalte localitati pentru
protestul lor din Bucuresti.Suntem trup si suflet alaturi de ei !

Lasati un comentariu