Simpozion dedicat aniversării a 75 de ani de la eliberarea Careiului. Despre fiul Careiului din Armata Română eliberatoare

• publicat la: 22 October 2019
Simpozion dedicat aniversării a 75 de ani de la eliberarea Careiului. Despre fiul Careiului din Armata Română eliberatoare

Direcția de Cultură Carei și Muzeul Județean Satu Mare, au organizat al Castelul Karolyi din Carei, marți, 22 octombrie 2019, de la ora 12, un simpozion dedicat împlinirii a 75 de ani de la eliberarea orașelor Carei și Satu Mare.

În cadrul manifestării, la care au luat parte 120 elevi de la Liceul Teoretic și Școala Vasile Lucaciu din Carei, și reprezentanți ai unor asociații cultural-patriotice din oraș, au luat cuvântul trei istorici importanți din județul Satu Mare: dr. Paula Virag, dr. Viorel Câmpean și prof. univ. dr. Claudiu Porumbăcean, precum și ing.Daniela Ciută din partea Asociațiunii Astra – Despărțământul  ,,Aurel Coza,,  Carei și col.(r) Ioan Grosu din partea Asociației Unirea 2009 Carei și Asociației Naționale a cadrelor militare în rezervă și retragere a MAI filiala Satu Mare-subfiliala Carei, parteneri în organizarea simpozionului.

Evenimentul, moderat de Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură Carei, a adus în atenția publicului aspecte cunoscute și mai puțin cunoscute despre bombardamentele din Carei și Satu Mare, despre vitejia ostașilor români și despre importanța zilei de 25 octombrie atât pentru istoria țării, cât și pentru muncipiul Carei.

Acesta de mai sus este comunicatul oficial. Nu a participat NIMENI din conducerea Primăriei Carei și nu a fost prezent deși era vorba despre istoria orașului Carei.

La această manifestare a participat și prof. Viorica Boldor, fiica sublocotenentului Francisc Tegzes care s-a născut , a crescut și s-a educat la Carei. Un fiu al Careiului despre care nu se vrea a se vorbi deși există toate documentele care atestă cele relatate de fiica acestuia.

Doamna prof. Viorica Boldor este membru al Asociațiunii ASTRA Despărțământul Aurel Coza Carei încă din prima zi de la reactivarea acestuia din 2014. Toate datele oferite participanților de la simpozionul dedicat aniversări a 75 de ani de la eliberarea Careiului pot fi dovedite cu documente oficiale deci degeaba această tăcere asupra contribuției unui fiu al Careiului la eliberarea orașului de sub ocupația hortystă.

Am prezentat celor prezenți date despre anul 1940, anul în care orașul Carei a fost ocupat de către hortyști, anul în care românii au fost expulzați dacă nu acceptau cetățenia maghiară. Toate școlile românești au fost închise, limba română a fost interzisă a mai fi folosită în administrație sau în alte instituții. Cei care erau surprinși vorbind românește erau ridicați de către jandarmii cu pană și ,,educați,, în stil hortyst.

De acest regim a fost eliberat Careiul de către Armata Română.   Cartea ,,Ultima Brazdă,,  a profesorului Ioan Ciarnău surprinde toate detaliile anului 1940 de la intrarea trupelor hortyste dar și detaliile privind luptele duse pentru eliberarea Careiului. Am rugat una dintre elevele participante să citească pasaje din cartea profesorului Ciarnău, pasaje care au relevat cum au fost maltratați românii care nu vroiau să își părăsească de bună voie gospodăriile lor.

La 75 de ani de la eliberarea Careiului de sub ocupația hortystă, actuala administrație exclusiv UDMR nu permite ridicarea unui catarg cu drapel românesc pe domeniul public, cererile asociațiunii ASTRA Carei și a Asociației cadrelor militare în rezervă fiind respinse fără drept de apel.

La data de 25 octombrie 1944, la ora 9 dimineața, sergentul Ioan Ciurea, comandant de pluton în Regimentul 36 infanterie  din Armata Română eliberatoare a afirmat despre tricolorul românesc ridicat în locul unui monument hortyst ,,Să fluture mândru-n soare că-i al nostru,, !

Actuala administrație Kovacs-Keizer-Beko susținută de consilierii majoritari ai UDMR Carei se comportă ca regimul hortyst și interzic ridicarea unui catarg cu drapel românesc pe domeniul public din Carei.

La final am dat citire materialului oferit de prof. Viorica Boldor despre tatăl dumneaei , slt. Francisc Tegzeș, un român care a avut de suferit după anii 1950 datorită patriotismului de care a dat mereu dovadă.

,,Tatăl meu,Francisc Tegzes, născut în Carei la 1.02.1922, a absolvit Liceul Vasile Lucaciu în refugiu la Beiuș,  promoția 1940/41. Printre colegii săi de clasă se număra profesorul de limba franceză Jeney Alexandru (pe atunci purta numele Vetzak pe care l-a schimbat după război cu numele de domnisoara al mamei sale, născuta Jeney),doctorul Stefan Căprariu din Crasna(tatăl doamnei doctor Carmen Căprariu), doctorul Joseph Solomayer din Cleveland,Ohio.

Acesta din urmă a făcut parte din echipa de medici ai Casei Albe ca specialist în boli profesionale si a fost invitat la Casa Albă cu ocazia fiecăreia dintre  vizitele  la nivel inalt pe care conducătorii din ultimii 50 de ani ai României le-au făcut la Washington.  Il puteti gasi in fotografii de arhivă alături de Nixon si Ceausescu, George Bush și Ion Iliescu.

Revenind la tatăl meu, după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Medicină (pe atunci refugiată la Sibiu) pe care a fost nevoit să o abandoneze după un an din motive financiare. Apoi a absolvit Scoala de Ofițeri de la Galați după care a participat ca sublocotenent (în linia I) la războiul purtat de România mai întâi pe frontul de est  apoi pe cel de vest si a fost singurul cetățean născut și crescut in Carei care a trecut prin oraș cu trupele române eliberatoare.

Când a intrat în casa părintească, fiind în uniformă,mama lui nu l-a recunoscut și l-a respins, speriată  când s-a repezit la ea să o îmbrățișeze.

In timpul noptii nu a putut să doarmă in patul lui fiind obișnuit să doarmă în tranșee așa că a ieșit din casă și s-a culcat pe marginea șanțului.

A doua zi au plecat în marș forțat spre graniță în directia Satu Mare-Miskolc și ne-a spus odată, evocând situații de genul acesta, că a avut camarazi care nu au mai rezistat fizic si au căzut morți la sfârșitul marșului fără să fi fost răniti de vreo armă…

Dupa război a revenit în orașul natal, Carei,  unde a lucrat o perioadă la Fabrica de Lapte, la Poștă si în cooperatie ca funcționar iar din 1958 a fost contabil-sef la Fabrica de Cânepă din Berveni.

Tatal meu a decedat in 1974 în urma unui infarct survenit ca urmare a stresului si eforturilor făcute in cimpul muncii.

In pofida devotamentului sau si a aprecierii superiorilor din Centrala de la Bucuresti, șefii locali au făcut tot posibilul să îl inlăture din functie si-invocând algoritmul care exista încă de pe atunci- au hotărât că trebuie să plece fiindcă acel post nu putea fi detinut de un român conform deciziei unui tovarăș de la Satu Mare, pe numele său Nagy Ferdinand.  Se întâmpla în 1971. Adevărul este că maghiarii  nu i-au iertat niciodată faptul că a fost sublocotenent în Armata Română. I-au găsit mereu nod în papură si a trebuit să ne multumim si să fim bucuroși pentru faptul că nu l-au trimis la canal.

I s-a reproșat inclusiv faptul că avea obiceiul mic-burghez de a purta pălărie. Nu intru în mai multe amănunte fiindcă ar ieși un roman-fluviu dacă aș relata toată viața zbuciumată a părintilor mei din acele vremuri în care era o fericire să nu te suspecteze Securitatea de ceva, să nu te declare chiabur sau legionar sau, Doamne ferește!-mic-burghez…Fapt e că în 1948 fusese si el ținut 3 luni închis fără vreo acuzatie și fără proces, doar pentru a fi confruntat cu un fost legionar si cum acela a spus că nu îl cunoaște i-au dat drumul după ce mucegăiseră hainele pe el,,.

  Daniela Ciută

comentarii

de Pui la 23 October 2019 - 15:39

Ungurii au colaborat bine cu românii în comunism.Au fost de aceiași teapapă niste analfabeți. Ungurii comuniști iau manevrat pe români cum au vrut.Isi aduceau apsolventi unguri din secuime la Carei iar pe români îi trimiteau la Galați ,Constanta, Braila etc.Au maghiarizat toți șvabi din jurul Careiului și nu au lăsat să se deschidă secții germane în învățămint numai cele ungurești deznationalizind in continuare germanii după ce au făcut același lucru cu romanii.Iara comuniștii români în prostia lor îi ajutau într-o veselie neștiind cît rău fac românismului.Moghiar PSD (UDMR)se înțelege și acum bine cu român PSD.

Lasati un comentariu