Localități din județ cu apă contaminată

• publicat la: 26 mai 2020
Localități din județ cu apă contaminată

Prin Legea apei potabile, statul român se obligă să verifice periodic calitatea apei care curge la robinetul fiecărui cetățean conectat la o rețea publică autorizată.

Legea prevede analize periodice ale apei din rețele, realizate atât de operatori (primării sau firme private), cât și de Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din fiecare județ. Aceeași lege stabilește parametri de potabilitate a căror depășire este interzisă, acest lucru însemnând că apa poate pune sănătatea oamenilor în pericol.

O investigație privind calitatea apei potabile a fost realizată de  echipa de la recorder.ro  care a solicitat DSP-urilor din fiecare județ să  comunice rezultatele ultimelor seturi de analize efectuate la rețelele de apă din mediul rural. După o muncă de două luni, jurnaliștii de la recorder.ro au  centralizat rezultatele din 1.568 de localități de pe tot cuprinsul țării și au alcătuit o hartă cu toate informațiile, astfel încât fiecare cetățean să poată afla ce fel de apă consumă.

Harta este împărțită în patru culori:

Roșu – localitățile în care analizele DSP au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Albastru – localitățile în care analizele DSP nu au înregistrat depășiri la indicatorii de potabilitate stabiliți prin lege.

Alb – localitățile în care, potrivit răspunsurilor primite de la direcțiile de sănătate publică, nu există rețele de apă autorizate și monitorizate în 2019.

Negru – localitățile mai mari de 5.000 de locuitori pentru care nu avem date, întrucât am solicitat rezultatele analizelor numai din zonele de aprovizionare mici. Tot cu negru apar și câteva zeci de localități rurale, dar care sunt racordate la rețelele de apă ale unor orașe.

Lasati un comentariu