Consilierul UDMR a trecut examenul pentru postul de director la Clubul Sportiv Municipal Victoria

• publicat la: 11 ianuarie 2022
Consilierul UDMR a trecut examenul pentru postul de director la Clubul Sportiv Municipal Victoria

Consilierul UDMR Tabi Zsolt a fost uns pe repede înainte ca director al CSM Victoria Carei. A luat puțin peste 7 la proba scrisă.

Luni, 10 ianuarie 2022, a avut loc concursul pentru postul de director  de la Clubul sportiv Municipal Victoria. Zi de foc pentru consilierul UDMR Tabi Zsolt dar mai ales pentru Comisia de Concurs și administratorul paginii Primăriei Carei.

Dimineață de la ora 10,00 a început proba scrisă iar la ora 14,oo a fost deja afișat rezultatul, ceea ce presupune că cei din comisia de concurs au fost foarte operativi. Evident că se ține la mare secret componeneța comisiei de concurs.

De la ora 14,30  a fost anunțat interviul și la ora 15,00 era afișat atât rezultatul probei interviu cât și cel final.

Administratorul paginii Primăriei  Carei devine brusc, operativ și conștiincios când e vorba de  un consilier UDMR nu și când e vorba de postat Achizițiile Publice, Hotărâri ale CL sau ședințele din data de 24 noiembrie 2021, 28 decembrie 2021 și cea din 7 ianuarie 2022.

A ajuns  și ONG-ul UDMR o copie a partidelor românești formate doar din oportuniști.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu