Ziua Unirii Principatelor Române la Carei

• publicat la: 20 ianuarie 2022
Ziua Unirii Principatelor Române la Carei

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, luni, 24 ianuarie 2022, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Carei, va avea loc un scurt moment solemn dedicat ”Micii Uniri”.

După serviciul religios, va fi depusă o coroană de flori în numele Primăriei Municipiului Carei, în memoria celor care au contribuit la înfăptuirea acestui act istoric.

Persoanele fizice și organizațiile care doresc să depună coroane de flori, pot să o facă în cadrul evenimentului sau pe parcursul întregii zile.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, participanții sunt rugați să respecte regulile în vigoare privind prevenirea răspândirii COVID-19, se specifică în comunicatul Direcției de Cultură.

Ca de obicei, zilele de sărbătoare  națională nu sunt promovate de către Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR, pe paginile sale oficiale.

Fostul protopop de Carei, pr.George Marchiș  (1836-1884), al cărui mormânt din cimitirul careian a fost distrus total, a fost sancționat cu scoatere din învățământ pentru gestul de bucurie și solidaritate cu Unirea Principatelor din 24 ianuarie  1859 când  a  expediat o  scrisoare ce cuprindea poezia sa ,,Un glas peste Carpați,,  către ziarul Național  pentru a transmite confraților  din România proaspăt unită adevărata stare a românilor din aceste părți aflate sub dominație austro-ungară. Interceptată de autoritățile maghiare , poezia a stat la baza scoaterii sale disciplinare din rândul cadrelor didactice.

,,A soartei vitregie putu să ne dezbine

Să fim trupeşte seculi de-olaltă depărtaţi,

Dar inimile noastre şi sângele din vine

Nu sunt supuse soartei: noi v-am rămas tot fraţi;

Căci sângele în apă nicicând nu se preface,

Iar cel român ce-i sânge măreţ de Semizeu,

Orice fatalitate, orice rău să-l atace,

El nu degenerează…o ştie Dumnezeu!…,,

Luni, 24 ianuarie 2022, de la ora 10,00, la  Monumentul Ostașului Român din Carei, vom marca Unirea Principatelor Române.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu