Un avocat careian contribuie la educația juridică a elevilor de la Școala Gimnazială Doba

• publicat la: 8 aprilie 2022
Un avocat careian contribuie la educația juridică a elevilor de la Școala Gimnazială Doba

Proiectul „FII avocat în școală ta” a ajuns la Scoala Gimnazială Doba. Avocatul careian Vasilica Popovici a oferit elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a informații prețioase din domeniul juridic. Tinerii s-au arătat interesați de subiecte  și au pus multe întrebări.

Proiectul se întinde pe perioada  18 martie -15 iunie și constă în organizarea de întâlniri cu elevii și abordarea unor teme din domeniul juridic, cum ar fi : profesia de avocat, consecințele nerespectării normelor juridice, agresiunile cu violență, agresiunile sexuale și infracțiunile informatice.

Sunt 3 milioane de copii la nivel preuniversitar în România. Este vorba despre o masă de tineri expuși unor fapte ce pot atrage sancțiuni penale, în acord cu vârsta și discernământul lor în formare.

Scopul proiectului Fii avocat în școala ta este de a sprijini tinerii pentru ca aceștia să poată reacționa adecvat la problemele generației lor. Educația juridică timpurie contribuie la sentimentul de apartenență la comunitatea și la cultura națională.  Promovarea unei culturi primitoare pentru tineri presupune promovarea valorilor democratice ale societății. Aceste valori democratice – egalitatea, dreptatea, respectul pentru convingerile și opiniile celorlalți – sunt intrinsec legate de lege.

Fii avocat în școala ta este un proiect care își propune să provoace mintea tinerilor, să-i scoată din zona de confort pentru ca ei să-și pună tot felul de întrebări. Libertăți fundamentale cum sunt libertatea de expresie și de opinie, pot avea reversuri fatale ca pornografia sau extremismul și e foarte util ca tinerii să decidă în cunoștință de cauză.

Lasati un comentariu