Mărire cu 50% a salariilor bugetarilor care gestionează fonduri europene și proiecte PNRR

• publicat la: 11 noiembrie 2022
Mărire cu 50% a salariilor bugetarilor care gestionează fonduri europene și proiecte PNRR

În timp ce statul român pune pe butuci proprietatea privată, guvernul UDMR-PSD-PNL majorează cu 50% salariile bugetarilor implicați în gestionarea proiectelor europene și a PNRR. Nu contează calitatea lucrărilor realizate prin proiecte supradimensionate din punct de vedere financiar, contează doar ca politicienii să își asigure venituri substanțiale din moment ce nu sunt capabili să demonstreze  nimic pe plan profesional.

De majorare beneficiază și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale și personalul din cadrul Direcției pentru Coordonarea Agențiilor de Plăți.

Numeroși bugetari, printre care și cei aduși prin primării și consilii județene pe criterii de cumetrii, vor beneficia de majorarea de 50%. Hotărârea de Guvern va fi adoptată azi, 11 noiembrie, la  ședința executivului de la Palatul Victoria.

Un spor de 25% va avea și personalul Corpului controlorilor delegați din cadrul Ministerului Finanțelor, care derulează activități de control la ordonatorii de credite care gestionează fonduri europene alocate României prin PNRR.

„Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 230/2021, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.”, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență.

„Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art.17 alin.(1)-(21) și demnitarilor, cu excepția funcțiilor de președinte/vicepreședinte al consiliului județean și primar/ viceprimar.”, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență.

Documentul se poate citi mai jos:

marire salarii oug

Buletin de Carei

Lasati un comentariu