Arhiva pentru 23 noiembrie 2022

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a ajuns la Mănăstirea Scărișoara

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a ajuns la Mănăstirea Scărișoara

• publicat la 23 noiembrie 2022

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia a fost adus și la mănăstirea Scărișoara Nouă de către o delegație din Grecia. Marți,  22.11.2022, la ora 20.00, fost adus printr-o procesiune deosebită, spre închinare, în Protopopiatul Carei la cea mai vestică

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Mai multe articole

Ședință ATOP la Carei cu ușile închise deși membrii sunt plătiți din bani publici

Ședință ATOP la Carei cu ușile închise deși membrii sunt plătiți din bani publici

• publicat la 23 noiembrie 2022

Protocoale pentru cei plătiți din banul public, consum exagerat de energie iar pentru popor se cere…economie.  Sala festivă a Primăriei Carei a găzduit azi ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Satu Mare, la care au participat reprezentanții autorităților locale

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Despre afaceri care respectă Mediul la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu

Despre afaceri care respectă Mediul la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu

• publicat la 23 noiembrie 2022

In calitate de profesori coordonatori ai activității propuse pentru Săptămâna Educatiei Globale, azi, s-a  organizat o dezbatere având ca temă Afaceri care respectă mediul. La acestă activitate au participat elevi din clasele a IX-a (12 elevi) si a X-a (15 elevi), care studiază la Liceul Tehnologic

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Salvator din pasiune

Salvator din pasiune

• publicat la 23 noiembrie 2022

Proiectul “Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgența “Someș” al județului Satu Mare,  s-a îmbogățit în perioada 29.10.2022.- 20.11. 2022, cu două serii noi de voluntari, respectiv seria IX și seria X , la care au participat un număr de 50 de tineri. Aceștia

Nu exista comentariiCiteste in continuare »

Maramureșul – țara românească a bisericilor de lemn

Maramureșul – țara românească a bisericilor de lemn

• publicat la 23 noiembrie 2022

În contextul istoriei și culturii și artei românești, Maramureșul, cel mai nordic ținut al al României, ocupă un loc de primă importanță. Țara Maramureșului a exercitat o atracție deosebită pentru cercetătorii istoriei medievale românești, cât și pentru etnografi, lingviști, sociologi,

Nu exista comentariiCiteste in continuare »