În toate grădinile țării e-o floare

• publicat la: 6 august 2023
În toate grădinile țării e-o floare

În toate grădinile ţării e-o floare

Cu lujer discret şi trăind anonim,

În vremi de răscruce sau de tulburare

Noi “lancea lui Horea” pe ea o numim.

.

Acelora care falsifică acte

Şi ţara română sub talpă o vor,

Noi nu le servim argumente abstracte,

Dar poate de lancea lui Horea li-i dor.

.

Refren:

Lancea lui Horea, lancea lui Horea Lancea lui Horea sus, Lancea lui Horea, lancea lui Horea

.

La orice primejdii, la orice dezastre,

Când duşmanii vor să ne lege în frâu,

Al nostru e dreptul şi-al naţiei noastre

Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

.

Copiii o-nvaţă din laptele mamei,

O ţin ca pe-o cârjă oștenii cărunţi,

Ţărănci o prefiră în firul maramei,

Sunt codri de lancea lui Horea în munţi.

.

În sud e-o coroană ce-i seamănă bine,

În nord e un clopot şi-o duce în el,

Copilul o are pe lume când vine

Ca leagăn întâi şi apoi ca drapel.

.

Trei lăncii în stema adoratei se-adună,

Vibrând ardelean, moldovean şi muntean,

Iar lancea lui Horea e-aici împreună

Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

.

Sămânţă de lance pe-aici se cultivă

Şi traşii pe roată ascunşi suntem toţi

Şi nu mai e roată să-i stea împotrivă

Acestui popor înviat de pe roţi.

.

Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară

La brâu să vă stea, mai aproape de mâini,

Spre drepturi în ţară şi pace afară

Cu lancea lui Horea, la luptă, români!

.

Adrian Păunescu

Lasati un comentariu