Programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale la Carei

• publicat la: 24 noiembrie 2023
Programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale la Carei

Vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 10.00, careienii sunt invitați pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Carei, unde va avea loc un eveniment omagial dedicat Zilei Naționale a României, care va cuprinde: intonarea Imnului Național al României, Te Deum dedicat Zilei Naționale a României și depuneri de coroane și flori în cinstea eroilor căzuți pentru reîntregirea neamului.

De la ora 16.00, la Teatrul Municipal din Carei, va avea loc spectacolul omagial dedicat Zilei Naționale a României, intitulat „La Mulți Ani, România!”, care va cuprinde trei părți: prima parte organizată de către Centrul Cultural Carei în colaborare cu Clubul Copiilor Carei, la care vor participa: Ansamblul „Vlăstarii Codrului”, Ansamblul „Ceatăra”, Ansamblul „Vasile Lucaciu” din Lucăceni, a doua parte prezentată de Corul Asociației „Unirea 2009” Carei, iar a treia parte organizată de către Asociațiunea Astra – Despărțământul Aurel Coza Carei.

Intrarea la eveniment este liberă!

Lasati un comentariu