Afacerile UDMR și alianțele electorale
Potrivit sătmărenii.ro, au început racolările pentru constituirea noului pol de putere în care UDMR să aibă rolul principal, evident, cu ajutorul oportuniștilor din partidele românești. Floare rară demnitatea la politicienii care se aliază cu UDMR.
Ies la suprafață nume ce au stat ascunse o perioadă poate pentru a se așterne uitarea peste afacerile lor din deceniul precedent. Nu toți au uitat de cele 17 ha de teren de la Carei, fostul Complex de in și cânepă.
În ultima ședință de la sfârșitul anului trecut, majoritatea politică UDMR-PSD din Consiliul Local Satu Mare a votat fără să pună întrebări, un proiect de hotărâre cel puțin ”bizar”, prin care aproba documentația pentru așa-numitul Plan Urbanistic Zonal (PUZ) necesar pentru amenajarea unui uriaș sat de vacanță în imediata vecinătate a complexului de agrement Aquastar de pe strada Gorunului.
Toată această procedură birocratică mirosea încă de atunci a ”manevră”, mai ales pentru cei care au recunoscut printre coproprietarii terenului respectiv numele fostului prefect Radu Bud, precum și cel al unei persoane apropiate, prin grad de rudenie, de elita UDMR din Satu Mare.
Toți cei care au votat proiectul propus de primarul Kereskenyi Gabor în Consiliul Local știau despre ce e vorba, dar scopul a devenit de-a dreptul ”străveziu” în momentul în care, două lună mai târziu, adică recent, numele fostului prefect Radu Bud a apărut în propunerea PSD Satu Mare pentru candidatura la conducerea Consiliul Județean la alegerile programate pentru această vară. Repetăm: un fost prefect liberal propus de către PSD la conducerea județului, aceasta fiind condiția impusă de PSD pentru a forma o alianță la nivelul județului Satu Mare, după modelul celei formate la nivel central.
Toată lumea cu niște cunoștințe de bază în politică sătmăreană înțelege că o asemenea combinație ar asigura fără probleme încă un mandat la conducerea județului pentru actualul președinte UDMR-ist, Pataki Csaba, căruia i-ar conveni de minune niște contracandidați care ar face doar figurație în campania electorală, după modelul deja arhicunoscut al ”iepurașilor” din partidele românești.
sursa sătmărenii.ro